Profil candidat: Grigorii Uzun
Integritatea în activitatea politică
Grigorii Uzun, numărul 37 în lista de candidați ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, are 32 de ani și este originar din orașul Vulcănești.
Într-o emisiune de la postul public de televiziune din UTA Găgăuzia, Uzun declara că, pe când avea 13 ani, în 1999, s-a mutat cu traiul în Federația Rusă, unde părinții săi se aflau la muncă. Acolo a terminat școala, iar ulterior Universitatea tehnică de stat din orașul Omsk. Deși a devenit inginer petrolist, Uzun spune că nu a lucrat în industria petrolieră, ci a revenit în orașul în care locuiau părinții săi, dezvoltând împreună o afacere în domeniul transporturilor.
Ulterior Grigorii Uzun a revenit în R. Moldova, iar la alegerile prezidențiale din 2016 a fost „persoană de încredere” a concurentului electoral Igor Dodon, în acel moment lider al PSRM. În ianuarie 2017, Grigorii Uzun a devenit deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG), după ce a fost ales pe circumscripția Vulcănești. Deși este inginer de profesie, Uzun deține funcția de președinte al Comisiei pentru sănătate, protecție socială, familie și muncă din cadrul APG.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
Conform informațiilor din declarația cu privire la venituri și proprietăți depusă în decembrie 2018 la Comisia Electorală Centrală, Grigorii Uzun a avut, în ultimii doi ani, venituri de 38,5 milioane de ruble rusești. Banii, care la cursul valutar din februarie 2019 reprezintă echivalentul a 10 milioane de lei moldovenești, au fost câștigați, declară Uzun, din activitatea de întreprinzător, prin intermediul firmei „Uzun Grigorii Vladimirovici” din Federația Rusă. Tot în Rusia Grigorii Uzun declară că deține un apartament de 77 m.p. cumpărat în 2011 cu 1,75 milioane ruble (450 mii lei).
Deputatul socialist din APG a indicat, la capitolul bunuri mobile din declarație, șase camioane „Kamaz” care valorează, împreună, peste 21 de milioane de ruble rusești (5,4 milioane lei). Totodată, Uzun a trecut în declarația de avere și două mașini de teren: o Toyota Hilux cu o valoare de 1,65 milioane ruble (427 mii lei) și o Toyota Land Cruiser cumpărată nouă, în 2017, cu 1,44 milioane lei.
Conform datelor Agenției Servicii Publice, Uzun nu figurează în calitate de fondator sau administrator la vreo firmă înregistrată în R. Moldova. Contactat de reporterul Campaniei pentru un Parlament Curat, Grigorii Uzun a declarat că nici firma din Federația Rusă deja nu mai activează și, respectiv, nu-i mai aduce niciun venit.
Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid
În ianuarie 2019, Grigorii Uzun a fost implicat într-o încăierare în urma căreia mai mulți consilieri locali de la Vulcănești i-au cerut să demisioneze din funcția de deputat în APG. Aleșii locali i-au cerut președintelui APG și președintei PSRM, Zinaida Greceanîi, să atragă atenția asupra incidentului petrecut de Bobotează și să aplice „cele mai dure măsuri disciplinare” în privința deputatului în APG și candidatului la funcția de deputat în parlamentul R. Moldova, Grigorii Uzun. Bătaia, la care ar fi participat mai multe persoane, a avut loc pe 19 ianuarie, de Bobotează, pe malul unui lac din Vulcănești. De cealaltă parte, Uzun, dar și reprezentanții Partidul Socialiștilor, susțin că deputatul din APG a fost o victimă în acea încăierare și că, pe malul lacului, ar fi avut loc o „provocare” pusă la cale de adversarii politici ai socialiștilor.
Contactat de reporterul Campaniei pentru un Parlament Curat, Grigorii Uzun spune că, de Bobotează, ar fi avut loc o încercare de a-l omorî și că a scris o plângere la poliție. „A început o bătaie între oameni. Eu am încercat să-i liniștesc. Apoi o mașină m-a lovit pe mine și pe alți câțiva oameni. Eu singur, în calitate de deputat în APG, am solicitat să mi se spună dacă este vreo plângere pe numele meu, dacă am vreun statut sau nu. Deocamdată nu am primit niciun răspuns oficial”, afirmă Grigorii Uzun.
Snejana Tucan, ofițer de presă al Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia, ne-a comunicat că, pe acest caz a fost înregistrată o plângere și că „pe faptul adresării a fost inițiată urmărirea penală în baza articolului 152, aliniat 2, Cod Penal al R. Moldova” – „Vătămarea intenționată medie a integrității corporale sau a sănătății”. Tucan nu a putut însă să ne spună cine și ce statut are în cadrul urmării penale și la ce etapă se află ancheta.
Cazier judiciar
Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.
Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
După doi ani de procese, instanţa a decis: secretarul c...
În anul 2014, Moldova Curată relata o situaţie din comuna Grădiniţa, raionul Căuşeni, unde Svetlana Ivanova, secretarul consiliului local, deţinea prin cumul şi funcţia de asistent social. Deşi Comisia Naţională de Integritate (CNI) a adoptat, acum doi ani, un act prin care constata că funcţionara a încălcat regimul juridic al incompatibilităţii de funcţii, Svetlana Ivanova continuă şi astăzi să deţină cele două poziţii în cadrul primăriei Grădiniţa.
PRECIZARE
În legătură cu intrepretările care au apărut într-o știre a postului de televiziune Jurnal TV despre ”solicitarea Asociației Presei Independente (API) către Comisia Națională de Integritate (CNI) de a verifica conturile bancare ale membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) pentru a vedea dacă membrii CCA au obținut sau nu beneficii de la liderii socialiști după acordarea licenției firmei ”Exclusiv Media” SRL care va retransmite postul rusesc NTV”, facem următoarele precizări:
Procuratura rămâne fără procurori: 10% dintre procurori...
De la începutul acestui an 65 de procurori din toată țara au plecat din sistem din proprie inițiativă, asta înseamnă cam 10% din tot corpul de procurori. Numai la ultima şedinţă a Consiliului Superior al Procurorilor, din 12 noiembrie 2015, au fost examinate 5 cereri de demisie. Motivele invocate sunt salariile mici, de aproximativ 5 mii de lei lunar, lipsa reformelor în sistem și planificata adoptare a unei modificări a legii cu privire la avocatura, care va lăsa procurorii fără dreptul de a deveni avocați fără să susțină examen.
Instrumentele anticorupţie, contestate la Curtea Consti...
Legile din „pachetul anticorupţie” sunt contestate rând pe rând la Curtea Constituţională (CC). După Legea privind testarea integrităţii profesionale, contestată de comunişti, şi prevederile referitoare la „îmbogăţirea ilicită” urmează să fie examinate de către judecătorii Înaltei Curţi. Nemulţumirea faţă de această prevedere vine de la un avocat parlamentar. În prezent, Procuratura Anticorupţie are în examinare trei dosare penale privind îmbogăţirea ilicită.
Drumul spre casa directorului Apă-Canal este blocat ile...
Moldova Curată a publicat, la 26 septembrie curent, un articol care scotea în vileag faptul că, în satul Goianul Nou din comuna Stăuceni, municipiul Chişinău, accesul pe strada unde locuieşte Constantin Becciev, directorul de la ,,Apă-Canal Chişinău”, este blocat din ambele direcţii. Într-o parte stau trei blocuri de beton, iar în cealaltă, la colţul străzii, e plasat indicatorul rutier „acces interzis”. Inspectoratul Naţional de Patrulare (INP) s-a autosesizat în baza acestui articol şi, în aceeaşi zi, indicatorul, care era instalat ilegal, a fost scos. În schimb, drumul din partea de la deal a casei lui Constantin Becciev a rămas încă blocat cu acele plăci de beton. Primarul de Stăuceni susţine că plăcile nu vor fi scoase.
