Profil candidat: Marcela Adam
Integritate în activitatea politică
Marcela Adam (44 de ani) este vicepreședinte a Organizației de Femei a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și membră a Biroului Permanent Național din 2017. Candidează pe lista formațiunii pentru circumscripția națională.
La capitolul experiență și implicare civică și politică, Marcela Adam s-a evidențiat prin discursuri care vizează problemele sociale și de sănătate ale persoanelor cu dizabilități.
Potrivit CV-ului, Marcela Adam s-a născut în 1974 și de origine este din satul Isacova, raionul Orhei. A studiat la școala generală „Vasile Lupu” din Orhei, iar în perioada 1989-1993 a fost profesoară de clasele primare.
Din 1993 până în 1998 și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Litere. Din 2004 și până în prezent este lector la Universitatea de Stat din Moldova, în cadrul Departamentului de Lingvistică Română și Știință Literară a Facultății de Litere.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
Potrivit declarației de avere și interese personale, depusă la Comisia Electorală Centrală, în perioada 1 ianuarie 2017 - 1 decembrie 2018, Marcela Adam a câștigat 98 de mii 523 de lei, din salariul de lector universitar. Alte 10 mii 336 de lei, i-a obținut din alte activități. Tot în această perioadă de doi ani, a făcut studii de doctorat și a avut o bursă în valoare totală de 2.673 de lei. Are în proprietate un intravilan cu suprafața de 0,0594 ha, pe care l-a obținut în 2004 și a cărui valoare declarată este de 117 mii 827 de mii de lei. Marcela Adam mai declară că din 2011 este proprietara unei case de locuit în orașul Ialoveni, cu o suprafață de 111,8 metri pătrați a cărei valoare este de 302 mii 570 de lei.
Un câștig mai mare în familie l-a avut, în aceeași perioadă, soțul Marcelei Adam. În aceeași declarație se arată că acesta a câștigat timp de doi ani un salariu total de aproximativ 250 de mii de lei, fiind angajat la reprezentanța locală a unei companii străine. Soțul candidatei este și proprietarul Topocart Group SRL, specializată în inginerie și consultanță tehnică.
Familia a obținut venituri de 20 de mii de lei din vânzarea unui autoturism, iar în acest an a procurat un Renault Symbol, fabricat în 2012, la preț de 57 de mii de lei.
Integritatea în gestionarea funcției publice sau de partid
Marcela Adam nu a deținut până acum vreo funcție publică sau de demnitate publică și nici nu a fost membră al unei asociații profesionale naționale sau internaționale. Pe lângă cotizația de membru de partid, Marcela Adam a declarat că a donat partidului 17 mii de lei, pe parcursul anului 2017 și 2018.
Cazier judiciar
Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatei.
Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Familia președintei CSP a cumpărat în anul 2016 un auto...
Două noi membre ale Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) au indicat în declarațiile de venituri și interese personale faptul că dețin mașini pe care le-ar fi cumpărat cu suma de 10 mii de lei, adică 500 de euro. Mașina președintei CSP, Angela Motuzoc, este practic nouă, fabricată în anul 2012. Cea a familiei Ingăi Furtună este mult mai veche - din anul 2003. Ambele însă au fost cumpărate în anul 2016 cu aceeași sumă - 10 mii de lei.
Primar în conflict de interese și cu dosar penal
Primarul comunei Dumbrăvița, raionul Sângerei, Iurie Porcescu, în privința căruia Comisia Națională de Integritate (CNI) a constatat, în ședința de joi, 28 aprilie, existența situației de conflict de interese, s-a ales între timp și cu un dosar penal pentru abuz în serviciu. Primarul a încheiat contracte de prestări servicii cu firma fiului său. Consiliul Raional Sângerei a depus o sesizare la Procuratura raionului, solicitând o investigație, după ce gimnaziul din sat, care a primit căldură de la firma fului primarului, s-ar fi pomenit cu facturi prea mari la încălzire.
INTERVIU cu Procurorul General al României, Augustin La...
Conflictul de interese trebuie combătut ferm și sancționat penal, a declarat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României, Augustin Lazăr, într-un interviu pentru Moldova Curată. El a vorbit despre gravitatea acestui tip de infracțiune și necesitatea ca autoritățile statului să acționeze cu fermitate pentru combaterea și prevenirea conflictului de interese.
Constatare ANI: 32 de parlamentari incompatibili
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) din România a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, precum și posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații în cazul a 32 de parlamentari (22 deputați și 10 senatori). Dacă actele de constatare ale ANI vor rămâne definitive, atunci parlamentarii vizaţi riscă eliberarea din funcţie, aplicându-li-se şi interdicția de a mai ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani pentru încălcarea regimul incompatibilităţii, iar pentru fals în declaraţii - închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
Sute de sesizări au fost depuse la ANI în perioada în c...
În ultimele 10 luni, perioadă în care Autoritatea Națională de Integritate este în proces de formare, secretariatul, care este cel al fostei CNI, continuă să primească sesizări și solicitări de controale. Potrivit serviciului de presă al ANI, cel puțin 84 de sesizări de anul trecut așteaptă să fie examinate de viitorii inspectori de integritate, la care se adaugă peste 100 de sesizări depuse în acest an.
