PROFIL CANDIDAT: Nicolae Molozea

Arhiva 11 februarie 2019 2276

Integritatea în activitatea politică



Nicolae Molozea este preşedintele raionului Ştefan Vodă, ales la începutul lunii iulie 2015. Din februarie până în iulie 2015 a fost deputat în Parlament, în fracțiunea Partidului Democrat. A acces în Legislativ fiind al 22-lea în lista PD. Până a ajunge în Parlament, timp de două mandate consecutiv a fost consilier raional la Ștefan Vodă din partea Partidului Comuniștilor, fiind ales în 2007, respectiv 2011. A fost preşedintele comisiei raionale pentru buget şi atragerea investiţiilor, membru al Consiliului administrativ al Incubatorului de Afaceri Ştefan Vodă. În prezent este preşedinte al Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Sud.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Pe parcursul ultimilor patru ani, Nicolae Molozea a introdus informații diferite în declarațiile sale de avere și interese personale. Astfel, în declarația de avere pentru anii 2012-2013, prezentată la Comisia Electorală Centrală, Molozea a trecut pe hârtie venituri de 106.000 de lei pentru doi ani. El a mai raportat două apartamente, o casă de locuit, un garaj și patru hectare de teren arabil. În următoarele declarații de avere datele diferă.

Astfel, în actul pentru anul 2014, prezentat la Comisia Națională de Integritate (CNI), șeful raionului Ștefan Vodă raporta venituri de circa 94.000 de lei, din darea în arendă a unui teren, din salariul său de la Consiliul Raional Ștefan Vodă, de la compania IMP Prim SRL, specializată în livrarea produselor petroliere, fondată și administrată de fiul lui Nicolae Molozea. Conform declarației de avere a președintelui raionului Ștefan Vodă, IMP Prim SRL se pare că este o afacere de familie, întrucât și soția sa a lucrat acolo. De asemenea, o parte din venituri au venit de la firma Elex SRL. Și compania respectivă are activități în domeniul petrolier. Tot de la Elex SRL Molozea a obținut și dividende în mărime de 100.000 de lei. La capitolul terenuri, Nicolae Molozea a trecut pe hârtie trei terenuri agricole și unul intravilan, obținute drept moștenire în 1999, 2005, respectiv 2012. Suprafața totală a terenurilor este de peste 4,6 hectare, iar valoarea totală a acestora constituie circa 55.000 de lei. În actul prezentat la CNI, Molozea a mai raportat o casă de 150 de metri pătrați, evaluată cadastral la circa 177.000 de lei, obținută în 1999 drept moștenire, un apartament de 33,3 metri pătrați, neevaluat, cumpărat în 2011, precum și alte două imobile, de 65, respectiv 30 de metri pătrați, cu o valoare totală de aproximativ 51.000 de lei, care i-au revenit prin moștenire în 1999. Oficialul a mai raportat un automobil de model BMW, în valoare de 452.000 de lei, fabricat în 2011 și luat în leasing în 2015, precum și calitatea de asociat în trei companii – 10% din capitalul social în mărime de 50.000 de lei al companiei Elex SRL, 100% din capitalul social de 5.400 de lei al firmei IVS Lux SRL și alte 50% din capitalul social de 45.000 de lei al companiei Savin-S SRL, înregistrată pe numele soției.

În declarația cu privire la venituri și proprietate pentru 2015, Nicolae Molozea a raportat venituri de circa 187.000 de lei, din salariul de parlamentar, cel de președinte al Consiliului raional Ștefan Vodă, precum și dividendele de la firma Elex SRL, din salariile soției, precum și din darea în arendă a unui teren agricol. La categoriile terenuri și clădiri, Molozea a introdus aceleași date ca și un an mai devreme. Au dispărut însă date despre bunurile mobile pe care le deține, precum și calitatea de asociat în cadrul companiilor IVS Lux SRL și Savin-S SRL, pe care o raporta în 2014. Molozea nu a indicat nici eventuale venituri din înstrăinarea cotelor părți sau a bunurilor mobile pe care anterior le avea în proprietate.

În declarația de avere și interese personale din 2016, funcționarul raporta venituri de peste 274.000 de lei, din salariul de președinte al Consiliului Raional, dividendele de la compania Elex SRL, salariile soției, precum și darea în arendă a unui teren agricol. Ca și în anii precedenți, Molozea a trecut pe hârtie terenurile agricole moștenite și imobilele pe care le deține, de această dată însă, imobilele cu suprafața de 65, respectiv 30 de metri pătrați, care anterior figurau ca „altă avere imobilă”, în 2016 au fost trecute drept apartamente. La capitolul cote-părți în capitalul social al companiilor este trecută o singură firmă – Elex SRL.

În declarația de avere și interese personale pentru 2017, Nicolae Molozea a raportat venituri duble față de cele din 2016. Astfel, de la Consiliul raional Ștefan Vodă el a ridicat un salariu de circa 147.000 de lei, în timp ce soția sa a înregistrat venituri din salariu de 124.000 de lei. Față de 2016, dividendele de la firma în care deține o cotă parte, Elex SRL, s-au înzecit, ajungând în 2017 la 244.000 de lei. Alte circa 4.000 de lei au fost acumulate din vânzarea unui lot de pământ, iar 6.400 de lei – din indemnizații. La capitolul terenuri au fost trecute cele trei loturi care i-au rămas în proprietate, iar la categoria clădiri și construcții, datele diferă față de anii precedenți. Astfel, Nicolae Molozea a raportat casa de locuit de 150 de metri pătrați și apartamentul de 65 de metri pătrați, un garaj de 28,1 metri pătrați și un imobil de 15,5 metri pătrați, moștenite în 1999, dar care nu figurau în trecut în actele prezentate la CNI/ANI, precum și un apartament de 70 de metri pătrați, cumpărat în 2012 cu 350.000 de lei. Cel din urmă de asemenea nu a figurat în trecut în declarațiile de avere ale funcționarului.

În ultima declarație de avere și interese personale depusă de Nicolae Molozea, pentru anii 2017-2018, acesta a indicat venituri de 540.000 de lei din salariul său și al soției, dividende în mărime de 260.000 de lei, precum și o indemnizație de 6.400 de lei. La capitolul bunuri imobile datele au rămas neschimbate.

La sfârșitul lui 2015 presa a scris că Nicolae Molozea a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, el fiind președinte de raion și totodată administrator al unei companii, lucru interzis prin lege. Această incompatibilitate a fost prezentă şi atunci când el a fost deputat, după alegerile parlamentare din noiembrie 2014, potrivit portalului Moldova Curată. Ziariștii făceau trimitere la documente de la Camera Înregistrării de Stat, care demonstrau că Molozea a fost nu doar fondator unic al firmei IVS-Lux SRL, dar şi administrator.

Nicolae Molozea a făcut în ultimii ani donații de zeci de mii de lei către formațiunile care l-au promovat. În campania electorală din iulie 2009, Molozea a făcut o donație în valoare de 6.000 de lei către PCRM, formațiune politică din care făcea parte în acel moment.

În campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2014, Molozea a făcut o donație în valoare de 95.000 de lei pentru Partidul Democrat. La alegerile locale din 2015, pe atunci viitorul președinte al raionului Ștefan Vodă, a donat Partidului Democrat 90.000 de lei. Această sumă este echivalentă cu cea care figurează în raportul PD privind donațiile făcute către partid pe parcursul anului 2015. În 2016, potrivit unei anchete a Centrului de Investigații Jurnalistice, Molozea a donat 20.000 de lei pentru partid.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Nicolae Molozea figurează într-un raport al Asociației Promo-LEX, privind observarea alegerilor prezidențiale din toamna lui 2016, la capitolul „Utilizarea resurselor administrative pentru promovarea concurenților electorali”. Potrivit raportului, „la data de 7 octombrie 2016, în or. Ștefan Vodă, în timpul programului de lucru, deputații PDM Dumitru Diacov și Valentina Buliga, președintele raionului Nicolae Molozea s-au întâlnit cu angajații spitalului raional”.

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Profil candidat: Andrei Năstase

Integritatea în activitatea politică

20 ianuarie 2019
1971

Consiliul Superior al Procurorilor are o nouă conducere

Angela Motuzoc, adjunctă a procurorului-şef al Procuraturii municipiului Chişinău, a fost aleasă în funcția de președintă a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Ea a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, şi-a început cariera în Procuratură în anul 2000, deţinând pe parcurs mai multe funcţii în procuratura municipiului Chişinău.

10 ianuarie 2018
2312

Profil candidat: Ivanna Koksal

Integritate în activitatea politică

19 ianuarie 2019
2790

Radu Blaj a scăpat de pedeapsa pentru conflict de inter...

Radu Blaj, şeful adjunct al Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare din cadrul Primăriei Chişinău, a pierdut definitiv procesul de judecată cu CNI, actualmente Autoritatea Naţională de Integritate. Deşi Curtea Supremă de Justiţie a decis că a încălcat regimul juridic al conflictului de interese,  funcţionarul nu a fost sancţionat. Radu Blaj a avizat mai multe acte referitoare la construcţia câtorva zeci de imobile proiectate de întreprinderea „ART-CONSULTGRUP”, ai cărei fondatori sunt soţia sa şi fratele său.

09 septembrie 2016
3148

La vârsta de 29 de ani, președintele raionului Drochia,...

Raionul Drochia are un nou președinte, după ce, la 7 iunie, Vasile Grădinaru și-a prezentat demisia. În locul său la șefia raionului a fost numit Ion Dascăl, fost consilier raional din partea Partidului Democrat din Moldova (PDM). Noul președinte a venit la conducerea raionului sărac, întrucât nu a indicat în declarația de avere și interese personale pentru anul 2017 nici un venit, proprietăți sau bunuri. Demnitarul susține că lucrează împreună cu tatăl său, de aceea nu a indicat nimic în declarația de avere.

07 iunie 2018
2217

Adriana Bețișor: un milion de lei câștigat la nuntă și...

Procurora din Procuratura Anticorupție Adriana Bețișor, care a condus urmărirea penală în dosarul de trafic de influență și luare de mită al fostului premier Vlad Filat, a declarat pentru anul 2015 un venit de peste un milion de lei obținut din donațiile care i-au fost făcute la nunta sa cu actualul șef interimar al Direcției Antifraudă a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, arată o investigație a jurnaliștilor de la Ziarul de Gardă, publicată joi, 7 iunie. Tot în anul 2015 ea a intrat în posesia unui autoturism Skoda Octavia nou, care valorează cel puțin 15 mii de euro. Adriana Bețișor a declarat pentru Ziarul de Gardă că acesta este un autoturism care aparține unei persoane aflate peste hotare, iar ea îl folosește prin mandat. 

07 iulie 2016
2118