Profil candidat: Valerian Cristea

Arhiva 20 februarie 2019 2603

Integritatea în activitatea politică



Viceprimarul orașului Orhei, Valerian Cristea, pretinde la funcția de deputat din partea Partidului Șor atât în circumscripția națională (nr.11), cât și în circumscripția uninominală nr.14 Telenești.

Valerian Cristea este inginer-electrician de profesie, dar a lucrat după specialitate doar trei ani, imediat după absolvirea Institutului Politehnic. A făcut carieră în organele de partid și cele sindicale. După trei ani de activitate în calitate de instructor al comitetului raional al PCM, în 1982 devine  președinte al Comitetului sindical al Întreprinderii de Stat “Energoreparația”. În anii 1986-1994, deține funcția de vicepreședinte, apoi pe cea de președinte al Comitetului republican al sindicatelor din energetică și electrotehnică, iar în perioada 1994-1998  este vicepreședinte al Federației Generale a Sindicatelor din Moldova.

La alegerile din martie 1998, Valerian Cristea este ales deputat pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, activând în calitate de președinte al Comisiei pentru protecție socială, sănătate și familie. În februarie 2001, el obține cel de-al doilea mandat de deputat, iar la 6 martie 2005, cel de-al treilea mandat de deputat din partea PCRM.     

La alegerile președintelui R. Moldova din 4 aprilie 2001 a fost contracandidatul  lui Vladimir Voronin la funcția de Președinte al Republicii Moldova, obținând doar 3 voturi.

La distanța de două săptămâni după aceasta Valerian Cristea devine  viceprim-ministru în Guvernul Tarlev – 1.  

La  15 noiembrie 2006, prin decretul președintelui V.Voronin este revocat din funcția de viceprim-ministru și peste câteva luni numit Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Cehă.  Rechemat din funcția de ambasador în 2010, revine la postul de  președinte al Comitetului republican al sindicatelor din energetică și electrotehnică din Moldova ("Sindenergo"), iar în iulie 2015 vine împreună cu Ilan Șor la Orhei unde este ales viceprimar pentru probleme sociale.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Din  declarațiile de avere și interese depusă de Valerian Cristea în calitate de viceprimar și candidat pentru alegerile parlamentare reiese că în ultimii ani veniturile familiei sale s-au majorat brusc. Astfel, dacă în 2016 acesta a avut un salariu de viceprimar de 60 de mii și o pensie de aproape două ori mai mare (114 mii lei), iar soția – o pensie de 30 mii lei, apoi în perioada 2017-2018 Cristea a încasat un salariu de 152,2 mii  și  o pensie de 270 mii lei

Din anul 2005 familia Cristea locuiește într-un apartament de 145 m2 cu valoarea cadastrală de 75 mii euro și are în proprietate 16.4 ha de teren, estimat conform proprietarului a 4 mii de euro și un garaj de 18 m2  cu valoarea de 27373 lei

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

În perioada 2003-2007, circa  30 de deputați, preponderent comuniști, au obținut titlu de doctor in științe.  Printre aceștia se regăsește și inginerul Valerian Cristea, care devine doctor în sociologie.  În investigația Centrului de Investigații Jurnalistice  „Pe cine alegem?” publicată în februarie 2005, vicepremierul Cristea era caracterizat astfel: “S-a manifestat ca un aprig luptător împotriva cursului “Istoriei Românilor” și a tot ce reprezintă valori naționale. A cerut, în cadrul unei ședințe de Guvern, închiderea postului de radio “Antena C”, pe motiv că în cadrul emisiunilor acestui post “cetățenii critică guvernarea”.  

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

Canal Regional:"Pentru un Parlament Curat 2019". Emisiu...

12 martie 2019
2074
Arhiva

Un primar din Basarabeasca este bănuit că s-a aflat în...

Primarul satului Bașcalia din raionul Basarabeasca, Petru Tarlev, este verificat în prezent de Comisia Națională de Integritate (CNI), care îl suspectează că a admis un conflict de interese atunci când a dat un teren din proprietate publică în arendă soacrei sale. Primarul afirmă, la rândul său, că a respectat procedura și nu a comis nimic ilegal. 

10 iunie 2016
1746
Arhiva

Profil candidat: Zinainda Greceanîi

Integritatea în activitatea politică

18 februarie 2019
2422
Arhiva

Profil candidat: Piotr Pușcari

Integritate în activitatea politică

21 ianuarie 2019
1659
Arhiva

Familia deputatei Ivanov: Casă de lux în construcţie şi...

Fami­lia depu­ta­tei Vio­leta Iva­nov şi-a ridi­cat o casă cu două nive­luri în Chi­şi­nău. Deşi acum o săp­tămână declara pre­sei că fiica sa, Mar­ga­rita, ajunsă în atenţia opi­niei publice pen­tru foto­gra­fi­ile de lux pe care le posta pe reţe­lele de soci­a­li­zare, nu are, „cu părere de rău, casă”, datele ofi­ci­ale demon­strează con­tra­riul. Minora este, în acte, pro­pri­e­tara tere­nu­lui pe care părinţii şi-au ridi­cat casa de lux, dar şi stă­pâna vechiu­lui imo­bil de pe acel teren, demo­lat între timp. Tot­o­dată, fami­lia ale­sei popo­ru­lui ges­tio­nează, de peste un dece­niu, două tere­nuri în Chi­şi­nău, folo­site ca şi par­cări, pe care le închi­ri­ază de la Pri­mă­ria Chi­şi­nău con­tra 20 de lei pen­tru o sin­gură zi.

08 aprilie 2016
1645
Arhiva

Miniștri bogați la Protecția Socială și Finanțe, dar im...

Ruxanda Glavan, noua ministră democrată a Muncii, Protecției Sociale și Familiei, locuiește într-o casă de lux, iar pe lângă asta deține, împreună cu soțul, două apartamente și trei autoturisme. Fiind medic de meserie, la vârsta de 26 de ani, Glavan gestiona deja propria companie, care înregistra venituri de milioane de lei. La Finanțe, Anatol Arapu are și el o bogată experiență de activitate în sectorul privat, averea fiindu-i pe măsura cîștigurilor. Spre deosebire de Glavan și Arapu, Natalia Gherman nu se poate lăuda cu averi și imobile luxoase, dacă judecăm după declarația de avere.  

05 martie 2015
2233