Profil electoral: Valeriu Popa, candidatul partidului Voința Poporului la funcția de primar al orașului Sângera

Chișinău 27 octombrie 2019 2767

Valeriu Popa este candidatul partidului Voința Poporului la funcția de primar al orașului Sângera din municipiul Chișinău.



Popa activează în cadrul Comisiei Naționale a Pieței Financiare. S-a implicat în politică în 2011, când, fiind înaintat de Partidul Liberal, a acces în Consiliul Orășenesc Sângera. Și-a păstrat mandatul și după scrutinul din 2015, de această dată candidând la funcția de ales local din partea Partidului Popular European.

A participat şi la alegerile locale generale din 2015, fiind înaintat tot de PPEM, însă, a acumulat doar 10,98% din sufragii şi s-a clasat pe locul 5, astfel că nu a reușit să iasă în turul II. A participat şi la alegerile locale noi din noiembrie 2017, organizate după decesul primarului ales doi ani mai devreme. De această dată a obținut 20,5% din numărul total de voturi valabil exprimate.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

În declarația de avere pentru 2016, Valeriu Popa a raportat venituri din salariu și indemnizații de 188 de mii de lei. Consilierul a mai trecut pe hârtie o jumătate dintr-un teren agricol de 94 de ari și un lot intravilan de 12 ari, evaluat la 162 de mii de lei.

Veniturile lui Valeriu Popa acumulate în 2017 se cifrează la 317 mii. În același an, Popa și-a cumpărat un automobil de marcă Honda, pentru care a achitat 3.500 de euro. 407 mii de lei reprezintă veniturile lui Valeriu Popa înregistrate în 2018.

În niciuna dintre cele trei declarații de avere completate de Valeriu Popa, disponibile pe portalul Autorității Naționale de Integritate, alesul local nu a raportat nicio locuință. Abia în 2018 alesul local a indicat o casă de locuit de 121,1 metri pătrați, pe care nu o are în proprietate, ci în abitație.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Nu au fost semnalate cazuri de corupție în care ar fi fost implicat.

„Cazier judiciar” (în special -  în ceea ce privește actele de corupție, actele conexe actelor de corupție, faptelor coruptibile)

Nu are antecedente penale, contravenționale sau administrative.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Chișinău

Profil electoral: Iuri Eremeev, candidat al Partidului...

Iuri Eremeev este om de afaceri și ales local în cadrul Consiliului local Durlești. În cariera politică, Eremeev a schimbat mai multe formațiuni. În 2014, el a fost ales membru al Biroului permanent al organizaţiei teritoriale Durleşti a Partidului Liberal Reformator.

16 octombrie 2019
2379
Chișinău

Profil electoral: Vornicu Alexandru, candidatul Bloculu...

Alexandru Vornicu este candidatul Blocului ACUM pentru funcția de primar al comunei Stăuceni, municipiul Chișinău.

27 octombrie 2019
5788
Chișinău

Profil electoral: Lilia Ranogaeț, candidata PNL la func...

Femeia de afaceri Lilia Ranogaeț este candidata Partidului Național Liberal la șefia primăriei Capitalei.

19 octombrie 2019
2851
Chișinău

Profil electoral: Valentin Guţan, candidat independent...

Valentin Guțan este primarul orașului Cricova din municipiul Chișinău de 32 de ani. Este absolvent al Universităţii Pedagogice şi a ajuns la cârma primăriei în anul 1987, pe când avea 27 de ani. A fost decorat cu „Ordinul Republicii" de către Igor Dodon. Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) i-a acordat titlul de Primar Emerit. În ultimii opt ani a candidat din partea PLDM, iar la alegerile din 20 octombrie va lupta independent pentru al nouălea mandat de edil.

14 octombrie 2019
2303
Chișinău

Profil electoral: Andrei Roșca, candidatul Partidului V...

Andrei Roșca este candidatul Partidului Voința Poporului pentru funcția de primar al orășelului Codru. Roșca este consilier local în Codru din 2011. În ultimele două campanii electorale a candidat și la funcția de primar al localității, pe lista Partidului Liberal. La alegerile din 2015, a ieșit în turul doi, dar a fost devansat de contracandidatul său, Vladimir Munteanu.

14 octombrie 2019
2497
Chișinău

Profil electoral: Alexandru Rusnac, candidat independen...

Alexandru Rusnac este consilier în cadrul Consiliului Local Vatra, ales în urma scrutinului din iunie 2015. Atunci a fost sprijinit de Partidul Popular European. Tot la alegerile locale generale de acum patru ani, s-a înscris în cursa pentru șefia primăriei Vatra.

14 octombrie 2019
3265