S.A. Termocom, sute de mii de lei pentru rudele şefului

Interese la vedere 2 mai 2013 2163
Directorul SA „Termocom” din Chişinău, Mihai Cernei

După ce şi-a angajat fiica şi ginerele la instituţia publică pe care o conduce, directorul SA „Termocom” din Chişinău, Mihai Cernei, a găsit o modalitate de a vira bani din contul întreprinderii în buzunarul celor doi. Deşi primarul capitalei Dorin Chirtoacă l-a ameninţat încă la începutul lunii aprilie curent cu demisia, iar Centrul Naţional Anticorupţie a pornit o anchetă, Cernei continuă să diriguiască treburile la „Termocom”. Consiliul de Administraţie al SA „Termocom” urmează să ia o decizie vizavi de aceste acuzaţii până la mijlocul lunii mai.



Peste jumătate de milion de lei pentru două maşini

La 1 octombrie 2010, directorul SA „Termocom” Mihai Cernei a încheiat câteva contracte de închiriere a unor automobile de către întreprindere de la două persoane fizice. Pentru un microbuz de marca „Mercedes 310D” , închiriat pe termen de trei ani, „Termocom” a plătit peste 135 de mii de lei pe an. Alt contract, de asemenea semnat în 2010 pe un termen de trei ani, vizează chiria unei maşini de tip „Volkswagen T4” pentru care se plăteau peste 60 de mii de lei pe an. Primul automobil aparţinea ginerelui lui Cernei, Sorin Brumă, tot el până nu demult şi şef al Departamentului Juridic și Management al Calității la „Termocom”. A doua maşină era proprietatea fiicei directorului de la „Termocom” – Iulia Covali.

Ginerele şi fiica

„Este vorba despre Brumă Sorin, ginerele domnului Cernei, și Covali Iulia, fiica lui, care erau adevărații proprietari. Aceste automobile au fost înstrăinate mai târziu, în 2011 și 2012. Până atunci, aparțineau rudelor lui”, a declarat primarul Dorin Chirtoacă pe 8 aprilie curent.

Cernei se apără, însă, şi susţine că întreprinderea are nevoie de cele două automobile, care sunt utilizate la lucrările de reparaţii şi a sugerat că ele nu ar aparţine rudelor sale. „Nu știu ce a fost în 2010. Am încheiat contracte cu persoanele respective. Eu ce treabă am ce mașini au fiica și ginerele? Eu nu mă ocup cu de astea și nu mai am neamuri la serviciu”, a fost răspunsul lui Mihai Cernei.

„Secretul anchetei” de la CNA

Informaţiile care vizează acţiunile reprobabile ale lui Mihai Cernei se mai referă şi la  o serie de contracte pentru servicii juridice, în valoare de peste 300 de mii de lei, în contextul în care la „Termocom” sunt angajaţi peste 25 de jurişti, iar până nu demult şeful direcţiei juridice a fost ginerele lui Mihai Cernei. Totodată, întreprinderea a încheiat contracte de chirie a două camioane cu două persoane care, de fapt, nu erau proprietarii unităților de transport.

Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a pornit o anchetă pe aceste fapte privind conflictul de interese şi traficul de influenţă al şefului de la „Termocom”. Solicitată de MOLDOVA CURATĂ, Angela Starinschi, şefa serviciului de presă de la CNA, nu ne-a oferit mai multe detalii privind contractele de chirie cu bucluc, pe motiv că ţin de „secretul anchetei”.

Sergiu Palihovici, preşedintele Consiliului de Administraţie al SA „Termocom”, ne-a spus că, până la 17 mai curent, va fi luată o decizie în ce-l priveşte pe Cernei. „Sunt nume diferite, de unde să ştim ce grad de rudenie există? Vom solicita informaţii detaliate vizavi de aceste acuzaţii şi vom lua o decizie. Consiliul de Administraţie exprimă voinţa acţionarului majoritar care este Consiliul Municipal Chişinău. Acesta trebuie să ia o decizie”, a spus Palihovici. Potrivit preşedintelui Consiliului de Administraţie, „Cernei va fi pedepsit în cazul în care acuzaţiile se vor adeveri”, dar a ţinut să precizeze că „acest caz este politizat”. „Chişinăul este plin de nepoţi şi alte rude. În aproape toate instituţiile care aparţin primăriei Chişinău există conflicte de interese”, susţine Palihovici.

Crina Vlaicu



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

La Mediu avem ministru fără mașină, iar la Agricultură...

Doi dintre noii miniștri din Guvernul Gaburici nu se pot lăuda că au autoturisme, iar unul, cel mai tânăr din actualul Cabinet, Ion Sula, nu are nici casă. Ministrul a ocupat și până acum o funcție bugetară și spune că locuiește în casa tatălui său și folosește și mașinile acestuia. Ministrul Mediului însă, Sergiu Palihovici, s-a împrumutat de la bănci cu sume mari în ultimii ani, dar spune că ”își poate permite”. Despre veniturile ministrului Apărării, Viorel Cibotaru, și el persoană nouă în Guvern, încă nu se cunosc prea multe din cauză că încă nu a depus declarația de avere. 

02 martie 2015
2295
Interese la vedere

Interese „cu strigare” în oraşul Râşcani

Nepotul primarului de Râşcani şi fiica şefei Serviciului Relaţii Funciare şi Cadastru (SRFC) din cadrul Consiliului Raional Râşcani au fost desemnaţi câştigătorii unei licitaţii cu strigare, la care s-au dat în arendă două terenuri de pământ din localitate, primarul şi conducătoarea SRFC Râşcani făcând parte din Comisia de licitaţie. Acum alesul local şi funcţionara sunt bănuiţi că ar fi încălcat regimul juridic al conflictului de interese, iar Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat un control pe numele acestora.

18 martie 2014
1988
Interese la vedere

Marian Lupu, cu imunitate la CNI?

Comisia Națională de Integritate refuză să verifice existența unui posibil conflict de interese în cazul  fostului președinte al Parlamentului, Marian Lupu, care și-a numit nașa de cununie, Ala Popescu, în funcția de secretar general al Aparatului Legislativului.

23 iulie 2013
2320
Interese la vedere

O contabilă-şefă a unei primării riscă o triplă sancţiu...

Natalia Rusnac, contabila-şefă de la primăria comunei Regina Maria din raionul Soroca, este cercetată de Comisia Naţională de Integritate(CNI). În calitate de preşedintă a grupului de lucru în cadrul unui tender, aceasta ar fi deţinut şi funcţia de contabil al firmei care a fost desemnată câştigătoare la concurs. Ea este suspectată de CNI că ar fi încălcat regimul juridic al conflicului de interese, al declarării veniturilor şi proprietăţii şi cel al incompatibilităţii.

15 ianuarie 2014
1960
Interese la vedere

Interesele deschise și cele ascunse ale președintelui i...

Președintele interimar al Companiei ”Teleradio Găgăuzia”, Stepan Piron, ales în această funcție în luna septembrie anul trecut, se află de facto, în incompatibilitate de funcții. Legea cu privire la radio și televiziunea Gagăuziei prevede că președintele Companiei publice regionale nu poate fi conducător, fondator sau investitor al unei companii private în domeniul media. Stepan Piron însă a fost până nu demult proprietarul unei rețele de televiziuni prin cablu din regiune, care acum este trecută în acte pe numele fiului său. Acest fapt a generat un conflict la Companie și chiar o acțiune în judecată privind anularea concursului de alegere în funcție. Litigiul încă nu este consumat, astfel că Stepan Piron își exercită în prezent atribuțiile de președinte interimar. 

12 mai 2015
2144
Interese la vedere

Ginerele şi soacra continuă să lucreze împreună la prim...

La sfârşitul anului trecut, Moldova Curată a descoperit un conflict de interese la Primăria Pietrosu din raionul Făleşti, acolo unde primarul Ghenadie Grădinari o are în subordine pe soacra sa, care este contabilă. Comisia Naţională de Integritate (CNI) s-a autosesizat, a examinat situaţia şi a constatat conflict de interese. Alesul local a rămas însă nesancţionat, deoarece membrii CNI au clasat cazul.

12 iulie 2016
2034