Şeful DIP şi-a cumpărat apartament în Chişinău, după ce a condus timp de un an şi opt luni ANTA, cu un salariu de peste 35 de mii de lei pe lună

Avere la vedere 19 mai 2016 3215
Igor Guja

Directorul adjunct al Departamentului Instituții Penitenciare (DIP), Igor Guja, care exercită în prezent atribuțiile de director, a renunţat la o slujbă plătită cu aproximativ 35 de mii de lei pe lună, pentru o funcție cu o retribuție de trei ori mai mică. El a fost director la Agenţia Naţională de Transport Auto (ANTA) și spune că a acceptat să vină la DIP pentru echipă, deși va ridica un salariu de câteva ori mai mic.



Igor Guja s-a angajat la ANTA în ianuarie 2014, iar în 2015, potrivit declaraţiei de avere, și-a achiziționat un apartament în Chişinău. Locuința are o suprafaţă de 94,8 m.p și o valoare de 620 361 lei. Această sumă depăşeşte venitul anual declarat pentru 2014, de 436 813 lei.

Solicitat de Moldova Curată, Igor Guja a declarat că apartamentul şi l-a achiziţionat din salariul de la ANTA, despre care a subliniat că a fost unul mare. El a explicat diferența dintre costul apartamentului și veniturile sale prin faptul că a acumulat banii necesari pe parcursul mai multor ani, inclusiv cu ajutorul părinţilor. ”L-am cumpărat după 10 ani de activitate în diferite funcţii”, a subliniat Igor Guja. El a mai declarat că apartamentul se află în Chişinău, pe strada Petru Rareş, în sectorul Râşcani. ”Eu din 2005 mi-am prezentat declaraţiile de avere, fiind ofiţer CNA”, a ţinut să precizeze directorul interimar al DIP.

Întrebat de ce și-a schimbat domeniul de activitate, Igor Guja a declarat că la ANTA a venit un alt conducător, cu alte viziuni şi de aceea a plecat. ”Nu spun că sunt răi sau buni, dar mie îmi place când am autonomie, ca să fac lucruri frumoase şi cred că am reușit. Puteți să întrebați angajații ANTA ce rezultate au fost atunci”, a menționat Igor Guja. La DIP spune că are acum un salariu cu mult mai mic şi că a renunţat la funcţia de la ANTA pentru că vrea să lucreze în echipă. ”Pentru mine contează cariera, nu sunt căsătorit şi vreau să am rezultate”, a adăugat Igor Guja.

Guja l-a urmat pe Cebotari

Cariera profesională a lui Igor Guja pare să fie strâns legată de cea a actualului ministru al Justiţiei, Vladimir Cebotari. În perioada în care ultimul deţinea funcţia de ministru adjunct al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Igor Guja a fost avansat în mai multe funcţii de conducere la ANTA, agenţie subordonată acestui minister, într-un timp relativ scurt.

În ianuarie 2014 a fost numit vice-director la ANTA, în noiembrie 2014 a devenit director adjunct, în aprilie 2015 - director interimar, iar în luna mai a fost numit director cu drepturi depline. În această funcție s-a aflat până în august 2015, iar în octombrie a fost numit director adjunct la DIP, la câteva luni după ce Vladimir Cebotari fusese numit Ministru al Justiţiei.

Menționăm că Vladimir Cebotari a fost vice-ministru al transporturilor în perioada iunie 2013 – aprilie 2015, după care a fost numit director la CFM, iar în vara aceluiași an a devenit ministrul al Justiției.

Guja: Dacă ne urmăriţi pe Facebook, veți vedea că suntem foarte transparenţi

Referitor la aceste coincidențe, Igor Guja a menționat că el nu a încălcat legea în niciun mod, iar activitatea instituției pe care o conduce este una transparentă. ”Dacă urmăriţi activitatea noastră pe Facebook, se vede că noi nu avem televiziunile noastre, vin absolut toţi. Ne străduim să fim transparenţi şi asta e aplaudat şi de partenerii noştri de dezvoltare”, a subliniat Igor Guja.

Anterior, Igor Guja a fost director adjunct la Direcția Financiară la Calea Ferată a Moldovei (august 2013 - ianuarie 2014), iar înainte de asta – ofiţer superior la Centrul Naţional Anticorupţie.

În declarația pentru anul 2014, Igor Guja indică și faptul că este asociat la firma „Yttrium Pro” SRL, înregistrată în decembrie 2013. Referitor la firmă, Igor Guja a declarat că nu mai este asociat, pentru că și-a vândut cu 1250 de lei cota de 25 la sută pe care o deținea și că această companie nu a avut nicio activitate. Funcţionarul mai deţine prin mandat un automobil Mazda CX 7 din anul 2012.

Igor Guja are 35 de ani şi s-a născut la Orhei și deţine gradul special de locotenent-colonel de justiție.

Natalia Enache



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Avere la vedere

Muruianu își construiește castel

Fostul președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Muruianu, nu rămâne în urma foștilor săi subalterni și își construiește un castel de toată frumusețea într-un cartier select din sectorul Buiucani al capitalei. În acte, casa aparține fiicei magistratului, vecinii însă afirmă că de construcție se ocupă judecătorul.

31 iulie 2013
2565
Avere la vedere

Un funcţionar din raionul Râşcani a luat un camion în...

Fostul director al Societăţii pe Acţiuni „Drumuri Râşcani”, Petru Tomuz, pe când era conducătorul acestei instituţii publice, a închiriat de la soţia sa un camion, plătindu-i circa 190 de mii de lei din bugetul public. Deşi Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat că a fost încălcat regimul juridic al conflictului de interese, fostul funcţionar nu va fi pedepsit, deoarece instituţiile de control interpretează legea în mod diferit.

25 martie 2014
2041
Avere la vedere

Ministrul de Interne și-a ascuns în 2011 veniturile

Ministrul în exercițiu al Afacerilor Interne, Dorin Recean, a ascuns în declarația de avere pentru anul 2011 conturi bancare deschise la mai multe bănci.

29 aprilie 2013
1914
Avere la vedere

Salarii ce se dublează de la un an la altul în instituț...

Venitul obținut de la locul de muncă de către un conducător al unei întreprinderi de stat s-a dublat în 2013 față de 2012, deși profitul întreprinderii a scăzut de două ori. Este vorba despre directoarea Întreprinderii de Stat Cadastru, Angela Matcov, care ridică lunar peste 20 de mii de lei.

25 noiembrie 2015
1947
Avere la vedere

Funcționarii care nu și-au prezentat declarațiile de av...

Funcționarii care nu și-au declarat averile vor răspunde în fața instanței. Comisia Națională de Integritate a acționat în judecată 80 de funcționari care nu și-au prezentat declarațiile de avere și interese în termenii stabiliți de legislație. În listă sunt incluși primari, viceprimari, directori de școli și de spitale din întreaga republică, dar și aleșii locali din Găgăuzia în frunte cu președintele Adunării Populare, Dmitri Constantinov.

18 iunie 2013
1699
Avere la vedere

Încă un şef de la Interne cercetat de CNI

După ce în luna iunie Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat faptul că Vladimir Maiduc, şeful Serviciului securitate internă şi combatere a corupţiei din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), deţine o funcţie publică, tot el fiind şi proprietarul unor firme, i-a venit rândul unui alt şef de la MAI să fie cercetat de Comisie. Recent, CNI a constatat că Vladimir Ţurcan, şeful Direcţiei generale analiză, monitorizare şi evaluarea politicilor de la MAI, administrează câteva afaceri, pe care nu le-a menţionat în declaraţie sa de avere pentru anul 2012. Vladimir Ţurcan afirmă, însă, că actul de constatare emis de CNI conţine nişte aberaţii, care nu fac altceva decât să-l discrediteze.

31 iulie 2013
2456