Tranzacții în familie la o primărie din raionul Râșcani
Primarul satului Corlăteni din raionul Râșcani, Anatolie Baciu, a cumpărat produse alimentare pentru grădinița din sat de la întreprinderea individuală a fratelui său, Mihail Baciu, la un an de când a obținut primul mandat de ales local. El spune că nu știa că nu poate încheia contracte cu fratele. «Știam că nu e voie cu cineva din familia mea, cu soția, de exemplu, dar cu fratele nu știam», spune primarul. Oricum, acest eventual conflict de interese va rămâne, cel mai probabil, neinvestigat, întrucât faptele s-au produs înainte de constituirea Comisiei Naționale de Integritate (CNI).
În anul 2012 Primăria satului Corlăteni a organizat mai multe licitații de procurare a produselor alimentare. Trei dintre ele, potrivit site-ului Agenției pentru Achiziții Publice, au fost câștigate de Întreprinderea Individuală «Baciu Mihail». Un contract a fost în sumă de 17 mii de lei, iar altul de 46 de mii de lei. Valoarea celui de-al treilea contract nu se cunoaște, întrucât termenul de executare a acestuia a fost prelungit, motiv pentru care Agenția pentru Achiziții Publice nu a indicat pe site prețul. Potrivit aceleiași surse, la licitațiile cu participarea fratelui primarului au depus oferte câte 9 și 10 agenți economici, însă a fost aleasă anume întreprinderea «Baciu Mihail».
«Nu știam că nu e voie să închei contract cu fratele»
«Da, am avut asemenea contracte în anul 2012, dacă țin bine minte, el a livrat lapte și pâine grădiniței. S-a făcut totul după proceduri, prin concurs de achiziții. Suntem obigați să facem așa. E fratele meu, el locuiește în satul Singureni, dar a participat la licitație la noi în sat. Nu știam că e o problemă. Am fost informat că nu am voie să semnez acte în privința soției sau a familiei mele», ne-a spus Anatolie Baciu. Totuși, primarul mai spune că instituțiile din localitate sunt aprovizionate cu produse alimentare deja de mai multă vreme de către alte firme.
Potrivit Legii cu privire la conflictul de interese, din categoria «persoane apropiate» fac parte soţul, soţia, persoanele înrudite prin sânge sau adopţie - părinţi, copii, fraţi, surori, bunici, nepoţi, unchi, mătuşe - şi persoanele înrudite prin afinitate -cumnat, cumnată, socru, soacră, ginere, noră.
Totuși, acest eventual conflict de interese nu va fi examinat de Comisia Națională de Integritate pentru că faptele au avut loc înainte de constituirea CNI. În cazuri similare, descoperite de presă, CNI a refuzat să pornească un control, motivând că nu are dreptul să verifice fapte produse mai devreme de constituirea sa. Vina pentru această situație ar fi a Legislativului, care a tărăgănat crearea CNI, susține experta anticorupție Mariana Kalughin. «În lipsa actelor normative subordonate, dar și în lipsa organelor menite să asigure executarea, Legea nr. 16 din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese a fost inaplicabilă pînă la înființarea Comisiei Naționale de Integritate, proces care a finalizat prin numirea președintelui acesteia prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 226 din 25 octombrie 2012, dar și prin instituționalizarea de-facto a acestei autorități. Cel din urmă proces a luat mult mai mult timp. În realitate, Comisia Națională de Integritate și-a început activitatea din 2013. În speță, tocmai este cazul când nerespectarea unor prevederi legale este determinată de iresponsabilitatea legiuitorului, care a tergiversat procesul de asigurare a executării acestor prevederi», ne-a explicat Mariana Kalughin.
În ultima declarație de avere a lui Anatolie Baciu, pentru anul 2014, se arată că primarul deține 9 terenuri, două case de locuit (una obținută prin donație și alta prin moștenire), un apartament și un autoturism Hunday produs in 1999 și procurat 9 ani mai târziu cu 50 de mii de lei.
Viorica Manole
Această publicaţie a fost elaborată în cadrul unui proiect implementat de CAPC cu susţinerea oferită de European Endowment for Democracy (EED). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia EED.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Iurie Morcotîlo: Licitațiile publice sunt mimate în sis...
Procesul de achiziții publice în domeniul educațional din municipiul Chișinău are de suferit din cauza mai multor tertipuri la care recurg agenții economici care participă la tendere, arată un raport realizat de Centrul Analitic Independent Expert-Grup. Autorul studiului, Iurie Morcotîlo, a declarat într-un interviu pentru Moldova Curată că există câteva companii cu fondatori comuni sau adrese juridice comune care mimează competiția pentru a câștiga contractele de reparații ale școlilor și grădinițelor din capitală.
INTERVIU// Alina Mungiu–Pippidi: ”Corupția din Republic...
Corupția sistemică, așa cum este în Republica Moldova, nu poate fi combătută doar prin adoptatea unor legi și instituirea unor structuri anticorupție, susține politologul din România Alina Mungiu-Pippidi, expertă în politici publice, buna guvernare, lupta anticorupție și democratizare, autoare a volumului ”În căutarea bunei guvernări: Cum au scăpat alte ţări de corupţie?”.
Niciun minister nu a sesizat CNA cu privire la cazuri d...
Corupţia a constituit o preocupare permanentă pe plan intern, fapt care a impus autorităţile publice şi diverse grupuri sociale active să promoveze procese şi mecanisme de prevenire şi de combatere a fenomenului. Acestea au pornit de la declaraţii generale formulate în discursuri şi în alte intervenţii publice ale oficialilor de cel mai înalt rang şi au continuat prin campanii de educare civică şi de propagare a intoleranţei faţă de acest fenomen.
Membra CNI, Vera Lupu – este sau nu este fina lui Nicol...
Deputatul neafiliat Nicolae Juravschi a ajuns recent pentru a doua oară în atenția Comisiei Naționale de Integritate (CNI), însă membrii acesteia au decis să nu inițieze un control pe numele lui. Trei din cei 4 membri prezenți la ședință au votat pentru neinițierea controlului. Printre ei a fost și Vera Lupu, despre care un blogger a scris că ar fi fina lui Juravschi. Vera Lupu neagă acest fapt, spunând că nu a fost niciodată căsătorită. Deputatul, la rândul său, susține că o cunoaște pe membra CNI, dar că nu îi este naș.
