Trei viceminiştri vor da explicaţii la CNI

Avere la vedere 17 mai 2014 2046
Dumitru Godoroja

După ce Moldova Curată a descoperit că şapte viceminiştri nu au indicat nicio locuinţă în declaraţiile de avere pentru anul 2012, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a examinat cazurile lor și a iniţiat, la 16 mai, controale pe numele a trei demnitari. Este vorba de viceministrul Economie, Dumitru Godoroja, ex-viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare; viceministrul Culturii, Igor Șarov, şi viceministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Vitali Ciolac. La rândul lor, cei vizați susţin că declaraţiile lor de avere pentru anul 2012 sunt completate corect, iar informaţia este veridică.



“Nu știu ce va găsi CNI, am declarat tot ce dețin”

Igor Șarov

Dumitru Godoroja spune că în declaraţia de avere pentru anul 2012 a indicat corect veniturile obţinute în acel an, dar şi bunurile pe care le deține. “Nu ştiu ce va găsi CNI după acest control, însă nu am ştiut că a fost iniţiat. Mai bine această Comisie ar cerceta situaţia cum au fost luate bunurile pe care le-a avut bunelul meu, hectare de pământ, şi care nu i-au mai fost returnate. Acelea se numeau averi. Eu însă ce am avut de declarat, am indicat în document”, susţine demnitarul. Viceministrul Economiei mai afirmă că nu a menționat nicio locuinţă, deoarece abia în anul 2013 a devenit proprietarul unui apartament. Declaraţia de venituri şi proprietate pentru anul 2013 însă nu este publicată pe site-ul Ministerului Economiei, deşi aceasta trebuie să fie plasate pe pagina web a instituţiei. “Eu am completat declaraţia şi am dat-o colectorului. Voi verifica de ce nu e plasată”, spune Dumitru Godoroja.

Viceministrul cu declaraţie schimbătoare

Şi viceministrul Culturii, Igor Şarov, este în vizorul CNI, deoarece nu a declarat niciun bun imobil, deşi familia sa are un apartament în Chişinău. Iniţial, în declaraţia sa de avere pentru anul 2012, plasată pe pagina web a CNI şi pe cea a Ministerului Culturii, nu figura nici un bun imobil. Acum, pe ambele site-uri găsim o altă declaraţie, unde apare un apartament de 38 de metri pătraţi, situat în municipiul Chişinău, dobândit în anul 2010. Igor Șarov a declarat pentru Moldova Curată că nu a indicat apartamentul pentru că nu ştia că este titularul imobilului.

Acelaşi autoturism procurat în ani diferiţi?

Nici în declaraţia de avere pentru anul 2012, nici în cea pentru anul 2013, viceministrul Tehnologiei Informației, Vitali Ciolac, nu indică vreo locunţă. Demnitarul a declarat pentru Moldova Curată că CNI nu va găsi nimic în urma controlului, deoarece informaţia inclusă în documente este adevărată. “Nu ştiu nimic despre acest control, însă nu mă tem, fiindcă am indicat toate bunurile şi veniturile. Posibil să fi făcut vreo eroare tehnică în timpul completării şi să fi scăpat ceva”, afirmă Ciolac.

Oficialul a obţinut în anul trecut un venit de peste 158 de mii de lei. Dintre aceștia, circa 70 de mii de lei sunt din salariul de viceministru, iar restul – din activitatea de reprezentant în consilii de administrare în întreprinderi de stat. Vitali Ciolac mai indică un autoturism marca „Subaru”, dobândit în anul 2012, în valoare de 50 de mii de lei. În declarţia de avere pentru anul 2012, oficialul indică un autoturism de aceeaşi marcă, însă procurat în anul 2008, cu aceeaşi valoare.

După ce au fost iniţiate contoalele, CNI va verifica dacă informaţia inclusă în declaraţiile de avere corespunde adevărului. Dacă se va dovedi că demnitarii şi-au declarat toate bunurile şi veniturile, cazurile vor fi clasate, însă dacă membrii Comisiei vor descoperi că aceştia au ascuns ceva, atunci vor fi emise acte de constatare, persoanele fiind bănuite de fals în declaraţii.

Precizăm că după activitatea de circa un an şi jumătate a CNI, deocamdată un singur dosar penal a ajuns în instanţă pentru fals în declaraţia de avere. Acum câteva zile procurorii au finalizat urmărirea penală a lui Vladimir Ţurcanu, directorul Direcției generale analiză, monitorizare și evaluare a politicilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Funcționarul a fost suspendat din funcție. Moldova Curată a relatat în luna iulie 2013 că, pe lângă funcţia publică pe care o deţinea, Țurcanu mai administra câteva afaceri, pe care nu le-a menţionat în declaraţia de avere pentru anul 2012.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Avere la vedere

Sesizarea CNI cu privire la averile lui Iurie Ciocan nu...

Președintele Comisie Electorale Centrale riscă până la un an de închisoare pentru faptul că nu a indicat în declarația sa de avere toate proprietățile pe care le are împreună cu soția. Săptămâna trecută, președintele Comisiei Naţionale pentru Integritate (CNI), Anatolie Donciu, a anunțat că instituția a depus o sesizare la Procuratura Generală pe numele preşedintelui Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan. Membrii CNI au constatat că preşedintele CEC nu a inclus în declaraţia de avere un automobil, câteva imobile aflate în construcţie pe care le-ar deţine în ţară, o casă în România, dar şi cotele-părți de la mai multe societăţi comerciale pe care le deţine împreună cu soţia. Potrivit lui Donciu, pentru aceste „scăpări” funcționarul de la CEC riscă un an de închisoare sau o amendă de 12 mii de lei. La aproape o săptămână de la anunțul făcut de Donciu, solicitarea CNI nu a ajuns încă la Procuratura Generală. Contactată de Moldova Curată, șefa serviciului de presă al Procuraturii, Maria Vieru, a declarat că, deocamdată, nu a fost înregistrată nicio sesizare din partea CNI care l-ar viza pe Iurie Ciocan. Anterior, președintele CEC afirmase, în cadrul unui interviu pentru portalul nostru, că nu are nicio casă de vacanță în România. Vila din Târgul Mureș despre care s-a scris în presă aparține socrilor săi. În schimb, Ciocan a recunoscut că a uitat să indice în declarația sa de avere acțiunile pe care le deține la o companie înregistrată în România. Ciocan a explicat că acțiunile despre care uitase valorează doar vreo 20 de euro.

22 octombrie 2013
1701
Avere la vedere

Familia Timofti a câștigat aproape 665 de mii de lei în...

Declarația de avere pentru anul 2012 a președintelui Nicolae Timofti a fost publicată astăzi pe site-ul Comisiei Naționale de Integritate. Din document aflăm că președintele are un depozit de 254 de mii de lei la Banca de Economii pentru care a primit dobândă de 9 314 lei în anul trecut, iar indemnizația care i-a fost achitată atunci când a părăsit funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii în favoarea celei de șef de stat a fost de 325 500 de lei.

18 iunie 2013
1856
Avere la vedere

Andrian Candu locuiește, de anul trecut, în apartamentu...

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a trecut cu traiul într-un apartament spațios ce aparține nașului său, Vladimir Plahotniuc, care este și președinte al Partidului Democrat. Candu indică acest lucru în declarația de avere pentru anul 2016. Locuința are o suprafață de peste 200 de metri pătrați și se află în centrul Chișinăului, în același bloc în care locuiește și familia Plahotniuc. 

11 august 2017
2215
Avere la vedere

Fiul lui Valeriu Lazăr s-a apucat de afaceri

Fiul ministrului în exerciţiu al Economiei, Valeriu Lazăr, s-a apucat de agricultură. Potrivit declarației de avere a demnitarului pentru anul  2012, Mircea Lazăr (fiul lui Valeriu Lazăr) este acționarul unei companii agricole din s. Minjir, r. Hâncești, localitatea de baștină a tatălui său. Menționăm că în declarația de avere pentru anul 2011, Lazăr nu a indicat nimic despre această firmă.

29 aprilie 2013
2210
Avere la vedere

Vice-ministrul Tehnologiei Informaţiei a făcut cumpărăt...

Ministrul adjunct al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Iulian Postică, deși se află în funcții publice din anul 2005, a reușit să își achiziționeze în ultimii 3 ani un apartament în valoare de aproape 600 de mii de lei și un automobil de 450 de mii de lei. El a fost angajat în mai multe funcții la Ministerul Transporturilor și la Agenția Națională de Transport Auto (ANTA). La începutul acestui an și-a schimbat însă domeniul de activitate - de la transporturi a trecut la tehnologii informaționale.

25 mai 2016
1924
Avere la vedere

Președintele CEC despre casa din România: „A fost o scă...

Președintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, recunoaște că a admis anumite erori atunci când și-a completat declarația de avere. Acestea se referă la o cotă parte deținută în cadrul unei societăți din România, precum și la un imobil amplasat în țara vecină. „Am depus deja o explicație în acest sens la Comisia Națională pentru Integritate prin care mi-am recunoscut vina”, a declarat oficialul într-un interviu pentru adevărul.ro, citat de unimedia.info. 

15 august 2013
2234