Un nou membru al Consiliului de Integritate al ANI – Victor Micu, președintele CSM

Arhiva 6 septembrie 2016 1904
Victor Micu, preşedintele CSM

Consiliul de Integritate (CI), care va alege președintele și vice-președintele viitoarei Autorități Naționale de Integritate (ANI), are încă un membru desemnat. Este vorba despre președintele Consililui Superior al Magistraturii (CSM), Victor Micu, numit în această funcție de instituția pe care o conduce, la ședința din 6 septembrie 2016.



Solicitat de Moldova Curată, Victor Micu a lăudat noua legislație cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, menționând că aceasta oferă mai multe împuterniciri conducerii ANI și inspectorilor de integritate, care vor verifica declarațiile de avere și interese personale ale demnitarilor.

”Legea este binevenită, este mai severă față de legea precedentă, reglemetează unele situații mai concret, oferă mai multe împuterniciri inspectorilor de integritate pentru a verifica averile funcționarilor publici”, a subliniat președintele CSM.

Despre viitorul președinte al ANI, pe care îl va alege prin concurs, alături de ceilalți membri ai CI, Victor Micu spune că acesta trebuie să fie, în primul rând, o persoană integră, necompromisă și cu autoritate în rândul profesioniștilor din domeniu. Proaspătul membru al CI a dat asigurări că va fi un concurs foarte transparent, la care va participa și societatea civilă.

Cine va verifica declarațiile de avere ale membrilor Consiliului de Integritate?

Deși în legislație nu este specificat în mod expres, funcția de membru al CI nu va fi una remunerată, a explicat Victor Micu. În ceea ce privește declarațiile de avere și interese ale membrilor Consiliului, acestea urmează să fie verificare în mod obișnuit de Autoritatea Națională de Integritate, adică de inspectorii de integritate, a menționat președintele CSM. Legea cu privire la ANI, de asemenea, nu stabilește acest lucru în mod explicit. Norma spune, însă că membrii CI vor putea verifica dacă președintele și vice-președintele ANI, dar și inspectorii de integritate își depun în termenul stabilit declarațiile de avere și interese personale, dar le vor putea verifica doar pe cele ale conducerii ANI, nu și pe ale inspectorilor de integritate.

Doar doi din cei șapte membri ai CI au fost desemnați

Până în prezent, în afară de CSM, numai Consiliul Superior al Procurorilor și-a desemnat reprezentantul în cadrul Consiliului de Integritate, pe președintele CSP, Mircea Roșioru. Alți 5 membri urmează să fie desemnați câte unul din partea Parlamentului, Guvernului, Congresului Autorităților Locale (CALM) și doi membri ai societății civile, ce urmează să fie aleși prin concurs de către Ministerul Justiției.

Între prerogativele Consiliului de Integritate este și elaborarea regulamentului pentru concursul prin care vor fi aleși președintele și vice-președintele ANI, precum și organizarea concursului și validarea rezultatelor. De asemenea, CI va elabora regulamentul de selectare a inspectorilor de integritate, care urmează să fie aleși de către conducerea ANI.

Membrii CI vor putea propune președintelui Republicii Moldova și revocarea din funcții a președintelui și vice-președintelui ANI, în caz de abateri. De asemenea, CI va aproba strategia și planul de activitate al ANI și va analiza și aproba rapoartele anuale ale Autorității.

Membrii CI nu vor putea face declarații politice

Ședințele Consiliului de Integritate vor fi publice, fiind prezidate de un președinte de ședință, ales cu majoritatea voturilor membrilor desemnați. Ședințele vor fi considerate deliberative dacă la acestea vor participa 5 dintre membrii desemnați. Hotărârile Consiliului se vor adopta cu votul majorității membrilor desemnaţi și vor fi semnate de președintele ședinței. Prima şedinţă a Consiliului urmează să fie convocată de către preşedintele Autorității, în cel mult o lună de la numirea celui de-al cincilea membru al Consiliului.

Legislația mai stabilește că membrii Consiliului au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, să se abţină de la exprimarea publică a convingerilor lor politice privind activitatea Consiliului sau a Autorității Naționale de Integritate şi să nu favorizeze vreun partid.

Mandatul unui membru al Consiliului de Integritate este de 5 ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat consecutiv.

Natalia Enache



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

De ce Guvernul nu organizează un concurs transparent la...

În timp ce reprezentanţii mai multor organizaţii nonguvernamentale acuză Guvernul că nu vrea să organizeze un proces transparent de numire a judecătorilor Curţii Constituţionale, autorităţile se spală pe mâini şi spun că, pe viitor, la perfectarea legislaţiei, vor ţine cont de sugestiile şi criticile societăţii civile. În context, Victor Puşcaş, fost preşedinte al înaltei instanţe, ţine partea ONG-urilor şi afirmă că procedura prin care Executivul numeşte magistraţii la Curte „este nedemocratică şi chiar periculoasă pentru societate”.

22 octombrie 2014
2486

Socru şi ginere la primăria din Bârnova

Primarul satului Bârnova din raionul Ocniţa activează într-o instituţie cu ginerele său, care este secretar al consiliului local. Deşi experţii anticorupţie afirmă că ambii încalcă regimul juridic al conflictului de interese, socrul fiind persoană cu funcţie de demnitate publică, iar ginerele - funcţionar public, alesul local respinge aceste argumente. Valeriu Scutelnic motivează că atunci când a fost angajat la primărie, secretarul consiliului nu îi era ginere. Pentru comparaţie, în România, un primar aflat într-o situaţie similară, a ajuns să fie condamnat.

21 martie 2016
2792

Moldova Curată – un an de supraveghere a integrităţii p...

Din luna aprilie 2013, de când Asociaţia Presei Independente a lansat portalul www.moldovacurata.md, am publicat o serie de articole în care au fost vizaţi mai mulţi demnitari şi funcţionari din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, care reprezintă toate partidele parlamentare. În această perioadă, unii subiecţi ai articolelor ne-au reproşat că materialele fac parte dintr-o campanie preelectorală de denigrare a lor. Acum, după un an de activitate, facem un prim bilanţ tocmai pentru a număra ”bobocii” pomeniţi şi pentru a argumenta că nimeni nu a fost menajat pe motiv că reprezintă guvernarea sau opoziţia. Astfel, de exemplu, dintre primarii vizaţi în articole, 12 au candidat din partea PLDM, 7 - de la PCRM, 6 de la PD, 5 de la PL şi 4 - independenţi. Iar dintre deputaţi, câte 3 de la PCRM, PD şi PLR , 2 sunt de la PLDM şi unul de la PL. 

30 aprilie 2014
2182

Profil candidat: Alexandru Jolnaci

Integritatea în activitatea politică

20 februarie 2019
2095

Profil candidat: Alexandru Cauia

Integritatea în activitatea politică

27 ianuarie 2019
3459

Profil candidat: Fiodor Gagauz

Integritatea în activitatea politică

20 ianuarie 2019
1899