Viceministrul Sănătății, luat la ochi de CNI

Arhiva 20 august 2013 2093
Viceministrul Sănătății, Octavian Grama

Comisia Națională de Integritate s-a autosesizat dintr-un articol publicat de portalul „Moldova Curată” și a inițiat un control din oficiu privind încălcarea regimului juridic al conflictului de interese de către viceministrul Sănătății, Octavian Grama.



Instituția urmează să verifice dacă a favorizat sau nu oficialul includerea în lista medicamentelor compensate de stat a produselor companiei farmaceutice în care soția sa activează în calitate de director  de filială.

Amintim că „Moldova Curată” a scris anterior despre faptul că în jur de 12 titluri de doctorii, incluse în lista medicamentelor compensate,  sunt produse de compania la care actualul viceministru al Sănătății Octavian Grama a activat în calitate de director în perioada anilor 2005-2009. Este vorba de compania germană „Worwag Pharma GmbH&Co.KG”, care în prezent este condusă de verișoara lui Octavian Grama, Ana Țenti.

În aceeași listă a medicamentelor compensate de stat se regăsesc și șapte produse ale firmei „Bosnalijek, Pharmaceutical and Chemical Industry JSC”. Șef al reprezentanței din Republica Moldova al acestei companii este soția lui Grama, Stella Grama.

Viceministrul Sănătății declara atunci că nu are nicio legătură cu faptul că aceste medicamente au ajuns în lista celor compensate de stat, chiar dacă este vicepreședinte al Consiliului pentru medicamente compensate, structura care a decis în ultimă fază ce medicamente și de la ce producător să fie incluse în această listă.

Într-un interviu recent acordat pentru „Moldova Curată”, ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, a confirmat că lista medicamentelor compensate este decisă de acest Consiliu, dar a precizat că la ultima ședință a acestuia Grama nu a participat. „I-am spus să iasă ca să nu apară vorbă”, a explicat demnitarul.

Mariana Rață



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Profil candidat: Roman Boțan

Integritate în activitatea politică

12 februarie 2019
2200

Confirmat de CNI: achiziții contrare legii la Primăria...

Primara satului Răcăria, raionul Râșcani, Valentina Nadulișneac, ar putea fi amedată de către CNA pentru admiterea situației de conflict de interese de 6 ori, adică de fiecare dată când întreprindere agricolă în care ea deține cote-părți a câștigat licitații organizate de Primărie. Acest caz a ajuns în atenția Comisiei Naționale de Integritate (CNI) în urma publicării unui articol pe Moldova Curată. La ședința din 30 iunie CNI a stabilit că Valentina Nadulișneac ar fi trebuit să declare, în termen de 3 zile, așa cum prevede legea, interesul său personal legat de încheierea acestor tranzacții. 

02 iulie 2016
1819

„Eficientizarea CNI: obiecţii şi propuneri”

Asociaţia Presei Independente (API) şi portalul web www.moldovacurata.md Vă invită la masa rotundă  „Eficientizarea CNI: obiecţii şi propuneri”, care va avea loc miercuri, 25 februarie 2015, cu începere de la ora 11:00, la Hotelul Codru (mun. Chişinău, str. str. 31 August 1989, 127).

25 februarie 2015
1958

ATENŢIE! Webinarii la tema transparenței în procesul de...

Alianța pentru o Românie Curată și Inițiativa Civică pentru Integritate în Serviciul Public din Republica Moldova vă invită să beneficiați de oportunitatea de a vă instrui, în cadrul a două webinarii consecutive, în privința aplicării prevederilor Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică (România), respectiv Legii 239/2008 privind transparența în procesul decizional (Republica Moldova). Legile dedicate transparenței decizionale sunt mai puțin cunoscute și aplicate, atât în România, cât și în Republica Moldova, dar acestea fac parte din pachetul de legi de care dispune societatea civilă, cu ajutorul cărora cetățenii simpli pot contribui la îmbunătățirea cadrului legislativ.

11 ianuarie 2016
1780

Profil candidat: Alla Dolință

Integritatea în activitatea politică

19 ianuarie 2019
3014

Profil candidat: Mihail Gnatiuc

Integritate în activitatea politică

16 februarie 2019
2646