Vicepreşedintele APG candidează pentru un nou mandat. Oponent - un medic veterinar
În circumscripția nr. 3 din Comrat doi candidați aspiră la fotoliul de deputat: Alexandru Tarnavschi, care ocupă la momentul actual funcția de vicepreședinte al Adunării Populare a Găgăuziei (APG), și Vasilii Vornicov, lector la Universitatea de Stat din Comrat, membru al Partidului Socialiștilor.
Vicepreședintele Adunării Populare a Găgăuziei, Alexandru Tarnavschi, are 39 de ani. Candidează independent pentru un nou mandat. Potrivit informației de pe pagina oficială a APG, Tarnavschi este absolvent al Universității ”T. Șevcenko” din Tiraspol, după care a absolvit Academia de Administrație Publică din Chișinău. Timp de mai mulți ani a lucrat la Primăria or. Comrat, unde a deținut funcțiile de contabil adjunct, de specialist în atragerea investițiilor, iar mai apoi de viceprimar pe probleme financiar-bugetare. Acesta a ocupat și funcția de șef al Direcției Finanțe a raionului Comrat.
Susţinut de PDM
Este membru al mișcării ”Găgăuzia Nouă”, reprezentată de Nicolae Dudoglu, care în noiembrie 2012 a decis să adere la PDM. Tot cu susținerea democraților a fost ales în funcția de vicepreședinte al APG.
Vocea lui Alexandru Tarnavschi s-a făcut auzită în perioada desfăşurării controversatului referendum consultativ privind vectorul de dezvoltare externă a autonomiei, din 2 februarie 2014, anulat ulterior de instanţa de judecată din Comrat. Tarnavschi a ţinut un discurs în faţa mulţimii la mitingul organizat în Comrat, în susţinerea referendumului, alături de fostul başcan, Mihail Formuzal, Irina Vlah şi alţii.
În ianuarie 2014, Tarnavschi s-a arătat îngrijorat şi de faptul că în autonomie nu ajung mijloacele financiare alocate Republicii Moldova din fondurile europene. O declarație în acest sens a fost făcută în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții Ambasadei Franței în Moldova.
Potrivit portalului noi.md, Tarnavschi a solicitat diplomaților francezi să contribuie la implementarea proiectului privind îmbunătățirea nivelului de viață. Oficialul de la Comrat a informat reprezentanții Ambasadei Franței despre promisiunea făcută anterior de șeful de atunci al Delegației UE în Moldova, Dirck Schuebel, privind acordarea asistenței autonomiei în valoare de 5 milioane de euro. „Însă, în legătură cu faptul că mandatul lui Dirck Schuebel s-a încheiat, această problemă a rămas deocamdată suspendată”, a menționat Tarnavschi. În cadrul discuțiilor el a spus că fondurile europene „sunt repartizate selectiv și în Găgăuzia banii nu ajung”.
Au venituri doar din salarii
În declarația pe propria răspundere depusă la Comisia Electorală din Comrat, Tarnavschi declară 261 mii de lei (circa 11 mii de lei lunar), venituri obţinute la locul de muncă de bază pe parcursul a doi ani. Totodată, el anunță că deține un apartament, cu o suprafață de 53 m. p., situat în or. Comrat și un automobil, fără a specifica modelul și anul când a fost procurat. Solicitat de Moldova Curată, Tarnavschi a precizat că e vorba de un automobil de model „Volswagen”, produs în 2005.
Acesta a mai precizat că atât el, cât şi soţia, Marina Tarnavschi, nu deţin nicio afacere privată. Totuşi, potrivit informaţiei de la Camera de Înregistrări de Stat, firma SRL „Delivma”, specializată în vânzarea produselor şi băuturilor alcoolice şi din tutun, o are printre fondatori pe Maria Deli, acesta fiind numele soţiei lui Tarnavschi până la casătorie. Tarnavschi a precizat că firma nu îi aparţine soţiei, ci soacrei sale, care e şi administratoare a acesteia.
Vrea să finalizeze proiectele iniţiate anterior
Actualul vicepreşedinte al APG a mai precizat că pe parcursul carierei sale nu a făcut parte din niciun partid, nici chiar din PDM, deşi a fost susţinut de reprezentanţii acestuia la funcţia de vicepreşedinte al APG. „Nu împărtăşesc multe dintre viziunile acestui partid, de aceea am decis să fiu independent”, a spus el.
La întrebarea de ce a decis să candideze pentru cel al doilea mandat, Tarnavschi a precizat că vrea să finalizeze trei proiecte iniţiate anterior. Printre acestea, proiectul de termoizolare a Centrului de sănătate din Comrat, în valoare de 10 milioane de lei, finanţat prin intermediul FISM, şi proiectul de deschidere a unui Centru de creaţie pentru copii în Comrat, realizat prin intermediul Agenţiei Turceşti pentru Cooperare şi Coordonare (TICA), în valoare de 20 de milioane de lei.
Se va ghida de programul partidului
Un alt candidat care aspiră la funcția de deputat, Vasile Vornicov (56 de ani) lucrează lector la Universitatea de Stat din Comrat. Este medic veterinar de profesie.
În declarația pe propria răspundere depusă la Comisia Electorală din Comrat declară venituri modeste,obținute pe parcursul anilor 2014-2015, în sumă de 32 640 de lei (un salariu de circa 1300 de lei). Totodată acesta mai indică o casă de locuit cu suprafața de 200 m. p., situată în or. Comrat. Solicitat de Moldova Curată să comenteze inclusiv de ce a decis să candideze la funcţia de deputat, Vornicov a declarat că are nevoie de timp pentru a ne da un răspuns. Ulterior ne-a spus că e la spital: „sunt sub perfuzii, un lucru e cert, voi activa reieşind din obiectivele partidului din care fac parte” ne-a spus socialistul, după care a închis telefonul.
Svetlana Corobceanu
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Decanul Facultății de Drept a Universității din Comrat...
La circumscripția nr. 29 din localitatea Congazcic, mun. Comrat, candidează 2 concurenți pentru funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei. Este vorba despre decanul Facultății de Drept a Universității din Comrat, Serghei Zaharia, și conducătorului unei întreprinderi agricole SA ”Congazcic”, Nicolai Comur.
Deputatul care a amenințat Chișinăul cu armele mai cand...
În circumscripția 33 din satul Chioselia Rusă, cei în jur de 300 de alegători - atât s-au prezentat duminică, la alegerile prezidențiale - au de ales între doi candidați: actualul deputat Ilia Uzun și socialistul Alexandru Bairactar. Primul, candidat independent, a militat până acum pentru ca autoritățile centrale să asculte doleanțele Comratului și chiar a amenințat că "vom lua armele" dacă va fi altfel. Al doilea își încearcă norocul pentru prima dată în politică și merge cu socialiștii.
Luptă strânsă în circumscripția nr. 2 din Comrat la scr...
Cinci candidaţi aspiră la funcţia de deputat din partea circumscripţiei nr. 2 din Comrat. Printre aceştia, o prosperă femeie de afaceri, Svetlana Camilciu, directoare a întreprinderii „Ridiager SV” SRL, actualul deputat în APG, democratul Ivan Mardari, un expert în zootehnie, Constantin Zlatov, juristul Andrei Mihailov, care în prezent nu are un loc stabil de muncă, şi Gheorghi Cioban – profesor de chimie.
Candidați cu afaceri, dar cu venituri mici, la Chirsova
Până la momentul actual, în cursa pentru fotoliul de deputat în autonomia găgăuză, legislatura a șasea, din partea circumscripţiei Chirsova, nr. 26, s-au înscris cinci candidaţi: Stepan Sarioglo, felcer-narcolog la Policlinica din Comrat, Constantin Fucidji, om de afaceri, Vasilii Neicovcen, manager vânzări, Stepan Piron, economist, şi Victor Radov, inginer-electrician în cadrul companiei Union Fenosa. Unii dintre ei dețin afaceri, dar în calitate de venituri indică doar câteva mii de lei din salarii.
Un fost primar, ofițer în rezervă, și un antreprenor ag...
La Gaidar, raionul Ceadîr-Lunga, o localitate cu aproximativ 5 mii de oameni, pentru un loc în Adunarea Populară a autonomiei găgăuze candidează două persoane: Gheorghii Uzun și Nicolai Uzun. Ambii s-au născut în acest sat și candidează pentru prima dată. În prezent, localitatea, adică circumscripția 22, este reprezentată în APG de sora unuia dintre candidați, Zinaida Popaz, care nu mai vrea să participe la alegeri. Gheorghii Uzun este ofițer de poliție în rezervă, iar Nicolai Uzun este antreprenor cu afacere în domeniul agricol.
Viceprimarul de Comrat şi şeful Direcţiei tineret şi sp...
Cinci candidaţi aspiră la fotoliul de deputat din partea circumscripţiei nr 4 din Comrat. Printre aceştia, actualul viceprimar de Comrat, Alexandru Suhodolschi, şeful Direcției tineret şi sport din Găgăuzia, Maxim Bolgar, juriştii Gheorghi Mitioglo şi Irina Drangoz şi un şofer de la întreprinderea “Basarabia Agroexport”, Oleg Sibov.
