ZdG: directorul adjunct al ANP locuiește într-o casă la sol ce aparține mamei sale, dar neindicată în declarațiile de avere

Alte materiale 29 iunie 2020 14655
Serghei Demcenco Sursa: anp.gov.md



Directorul adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Serghei Demcenco, locuiește într-o casă la sol în municipiul Chișinău, pe care nu ar fi indicat-o în declarațiile de avere. Constatarea aparține reporterilor de la Ziarul de Gardă, care au publicat o amplă investigație despre averile și parcursul profesional al lui Serghei Demcenco.

Locuința este trecută în acte pe numele mamei funcționarului. Terenul pe care a fost construită casa a aparținut fostului director al CNA Viorel Chetraru (în prezent, membru al Curții de Conturi). Demcenco a lucrat anterior la CNA, anume între anii 2010-2014.

Chetraru a obținut terenul respectiv de la Primăria Chișinău în anul 2001, iar un an mai târziu l-a vândut mamei lui Serghei Demcenco, mai notează ZdG.

Reporterii Ziarului de Gardă susțin că accesul spre locuință este îngrădit de o barieră și de un post de pază, iar în curte, pe lângă casa principală, mai sunt două imobile trecute la Cadastru drept construcții accesorii. Lucrările de construcție ar fi fost finalizate în anul 2017, potrivit actelor cadastrale.

Investigația mai arată că Serghei Demcenco, potrivit CV-ului său, a activat până acum doar în funcții publice. În perioada 1993-2010, a lucrat în structurile Ministerului Afacerilor Interne, apoi la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, devenit ulterior în Centrul Național Anticorupție. Din 2014 este angajat în sistemul penitenciar. Din 2018 este director adjunct al ANP și deține gradul special de comisar-șef de justiție.

Reporterii ZdG au încercat să discute cu Serghei Demcenco despre averile sale, însă acesta ar fi evitat un răspuns. În cazul în care directorul adjunct al ANP va face publică o reacție, Moldova Curată o va publica.

Întreaga investigație care îl vizează pe Serghei Demcenco o puteți găsi la acest link.

 



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

2020

Fostul director al Agenției ”Moldsilva” a obținut o com...

17 martie 2020
4781
2020

Angajați la stat cu iPhone XS cumpărate din bani public...

Rezultatele controlului Inspecției Financiare la Agenția Rezerve Materiale a MAI

01 martie 2020
7479
2020

Directorul-adjunct al Agenției TASS de la Moscova, Miha...

22 mai 2020
4047
2020

Consiliul Raional Ocnița cumpără un autoturism de 600 d...

01 aprilie 2020
4429
2020

Favoritism sau conflict de interese descoperit de Curte...

02 decembrie 2020
3188
2020

„Lansarea” unui grup sanitar în pandemie și în electora...

17 septembrie 2020
2386