Interese cu „tensiune înaltă”

Arhiva 11 martie 2014 2568
Mihail Stratan, directorul AEE.

O firmă fondată de Mihail Stratan, directorul Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE) a câştigat o licitaţie publică de achiziţionare a echipamentului energetic, în valoare de peste 44 mii de euro, destinat AEE. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat că funcţionarul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Directorul Agenţiei a contestat actul CNI în judecată, calificându-l drept „aberaţie”.



La 7 martie 2013, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) şi Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) au anunţat o licitaţie publică de achiziţionare a unui set de echipament pentru audit energetic destinat Agenţiei pentru Eficienţă Energetică. La acest concurs public au participat patru SRL-uri: „Lokmera”, „Esco Voltaj”, „Sarco Service” şi „DI & Trade”.

Oferta cu cel mai mic preţ a fost descalificată

Deşi SRL „Lokmera” a oferit cel mai mic preţ, câştigător nu a fost ales acest agent economic, ci firma SRL „Esco Voltaj”, al cărui fondator şi asociat unic este Mihail Stratan, directorul Agenției pentru Eficiență Energetică. „Da, firma pe care o conduc a dat preţul cel mai mic, circa 450 de mii de lei, însă oferta a fost descalificată, deşi am prezentat toate actele cerute în caietul de sarcini. Am contestat rezultatele, însă fără nici un răspuns pozitiv”, afirmă Nicolai Iasîbaş, directorul firmei „Lokmera”.

La rândul său, Denis Gudumac, specialist în achiziții publice de la ADR Nord, susţine că agentul economic care a oferit cel mai mic preţ nu a îndeplinit toate condiţiile impuse de organizatori. „Oferta cu cel mai mic preț depusă de SRL „Lokmera” a fost descalificată pentru neprezentarea garanției ofertei la termen, omiterea unei poziții din lista bunurilor, neprezentarea pașapoartelor tehnice și a certificatelor de conformitate. Din această cauză, a fost selectată următoarea ofertă după preț care a corespuns tuturor cerințelor documentației de licitație, cea a operatorului economic SRL „Esco Voltaj”, susţine Denis Gudumac, membrul grupului de lucru din cadrului acelei licitaţii publice. Menţionăm că în caietul de sarcini al concursului se menţionează că: „ofertantul depune o declaraţie referitor la faptul că acesta nu este în conflict de interes privind participarea lui la licitaţie, şi anume că nu este asociat şi nici nu a fost asociat în trecut, în mod direct sau indirect, cu vreun consultant sau altă entitate care a pregătit specificaţiile şi alte documente aferente acestei licitaţii”. Firma SRL „Esco Voltaj”, fondată de Mihail Stratan, a furnizat pentru AEE echipament energetic în valoare de 44 196 Euro sau 706 300,6956 lei cu TVA cota zero.

Verdictul CNI: conflict de interese, incompatibilitate de funcţii şi nedeclararea mai multor bunuri

La 28 februarie curent, CNI a emis un act de constatare, potrivit căruia Mihai Stratan a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, atunci când firma fondată de el a participat la un concurs public de achiziţionare a echipamentului energetic destinat instituţiei pe care o conduce. Totodată, Mihail Stratan este bănuit că deţine funcția de administrator al unei societăți comerciale, concomitent cu funcția de director al Agenției pentru Eficiență Energetică, aceste două poziţii fiind incompatibile.

În timpul cercetării, CNI a mai constatat că directorul AEE nu şi-a declarat două imobile (un apartament și un teren), şase conturi bancare şi mai multe acțiuni în diverse societăți comerciale.

Mihail Stratan a declarat pentru Moldova Curată că nu este de acord cu decizia CNI care invocă încălcarea regimului juridic al conflictului de interese. „Am contestat deja acest act în judecată, deoarece informaţia apărută este o aberaţie”, susţine directorul AEE.

Menţionăm că potrivit declaraţiei de interese personale, Mihail Stratan este asociat în şase firme, la trei dintre ele: „Omni Invest”, „Ergo Casa” şi „Esco Voltaj” fiind singurul asociat, deţinând 100% din acţiuni.


Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Familia președintei CSP a cumpărat în anul 2016 un auto...

Două noi membre ale Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) au indicat în declarațiile de venituri și interese personale faptul că dețin mașini pe care le-ar fi cumpărat cu suma de 10 mii de lei, adică 500 de euro. Mașina președintei CSP, Angela Motuzoc, este practic nouă, fabricată în anul 2012. Cea a familiei Ingăi Furtună este mult mai veche - din anul 2003. Ambele însă au fost cumpărate în anul 2016 cu aceeași sumă - 10 mii de lei.

15 ianuarie 2018
2020

Doar doi candidați vor susține proba scrisă a concursul...

Victor Strătilă și Teodor Cîrnaț, candidați la funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI), vor susține proba scrisă a concursului. A treia persoană, Lilian Chișcă, s-a retras din concursul pentru această funcție și a optat doar pentru poziția de vicepreședinte.

21 septembrie 2017
1623

Boris Gherasim, bănuit că și-ar fi favorizat rudele

Săptămâna trecută, Procuratura Generală a prelungit pentru încă o lună acțiunile de urmărire penală în dosarul în care este bănuit Boris Gherasim, viceministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor. Acesta este cercetat penal, fiind bănuit de abuz în serviciu. Oficialul se consideră nevinovat.

29 mai 2013
2303

Profil candidat: Gheorghe Para

Integritate în activitatea politică

07 februarie 2019
3023

Judecătoarea Maria Muruianu a oprit de două ori anchete...

Judecătoarea Maria Muruianu a suspendat de două ori ordinele Ministerului Educației prin care fosta directoare a Centrului pentru Copii și Tineret ”Artico”, Aurelia Hâncu, era suspendată din funcție. Unul din aceste ordine a ajuns în atenția Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) după o plângere depusă de ministrul Educației, Maia Sandu. CSM a dispus începerea unei verificări de către Inspecția Judiciară, astfel că judecătoarea de la Judecătoria sectorului Buiucani riscă să fie sancționată disciplinar.

31 martie 2015
2124

Profil candidat: Bogdat Țîrdea

Integritatea în activitate politică

19 ianuarie 2019
1894