Milioane de lei ”conservate” în sistemul de canalizare din Dănceni, iar oamenii rămân cu mizeria în curți
Timp de doi ani, Primăriei comunei Dănceni din raionul Ialoveni i-au fost alocate peste 6,6 milioane de lei din Fondul Ecologic Național (FEN) pentru construcția sistemului de epurare și canalizare. Milioanele zac însă în pământ, fiind instalate doar țevile. Autoritățile Publice Locale (APL) din Dănceni spun că sistemul va fi funcțional când se vor găsi resursele necesare pentru finalizare, adică încă 15 milioane de lei. Între timp, Primăria Dănceni, dar și firma care s-a angajat să construiască sistemul, ”SRL “Levprocons”, sunt în atenția procurorilor anticorupție, ambele fiind învinuite de organizarea unui concurs public fictiv.
Oamenii din sat au gropi în formă de fântâni săpate prin grădini, curți sau la porți - adâncituri unde se acumulează reziduurile de apă din gospodării. Periodic, oamenii apelează la servicii de pompare și de transportare a acestor deșeuri. Așa se chinuiesc ani de zile.
”O vedeți? Această fântână e din anul 1983. Are patru metri adâncime. Aici curge apa de la mașina de spălat și lavoar. Am construit-o din cărămidă, pneuri de cauciuc și nisip. Veceul este aparte”, ne spune dl Petru Botezatu, în timp ce ne arată infrastructura sistemului de canalizare improvizat, amplasat în afara porții.
Domnul Vladimir apelează, periodic, la serviciile de transportare a apei menajere acumulată în groapa din grădina sa.
Și la poarta doamnei Zinaida este săpată o astfel de groapă, iar periodic, femeia cheamă serviciul de curățare pentru a transporta deșeurile lichide.
Drumurile din Dănceni sunt cu denivelări din cauza săpăturilor făcute când au fost îngropate țevile pentru canalizare.
Un alt locuitor, domnul Vladimir, a săpat groapa la colțul grădinii. El spune că, o dată în trei luni, scoate din ea apa menajeră care se adună.
Pe străzile din Dănceni sunt semne că au fost săpate drumurile atunci când au fost instalate țevile pentru sistemul de canalizare din localitate. Însă până în prezent, sistemul nu funcționează, deși pentru instalarea lui au fost alocate din Fondul Ecologic Național peste 6,6 milioane de lei.
Banii au fost alocați în patru tranșe
Potrivit unui răspuns al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, banii au fost transferați în patru tranșe.
Prima tranșă, în valoare de un milion de lei, a fost transferată în vara anului 2015. În luna noiembrie a aceluiași an au fost transferați încă două milioane de lei. Pentru etapa a treia a proiectului a fost transferată suma de 1,647 milioane de lei în luna iunie 2016. Valoarea ultimei tranșe a fost de 1,967 milioane de lei.
Primarul din Dănceni: ”Trebuie bani”
Primarul localității, Andrei Vîrlan, nu știe suma exactă, dar ne-a spus că pentru acest sistem Primăria Dănceni a primit ”vreo 6 milioane de lei”. Alesul local a explicat pentru portalul Moldova Curată că lucrările nu pot continua, deoarece e nevoie de alte 15 milioane de lei pentru ca sistemul să fie pus în funcțiune. ”Nu ne finanțează Ministerul Ecologiei. În total proiectul costă 22 de milioane, incluzând aici construcția a șase stații de pompare, stația de epurare și 19 km de traseu. Au fost instalate doar 10 km de traseu. Stația de epurare este construită, dar nu este achitată. Trebuie bani”, conchide primarul Andrei Vîrlan.
Procuratura Anticorupție: ”Organul de urmărire penală are suspiciuni că licitația respectivă a fost una fictivă”
Firma care a câștigat concursul pentru construcția sistemului de canalizare și epurare din comuna Dănceni este SRL “Levprocons”. Atât autoritățile locale din Dănceni, cât și această firmă sunt în vizorul procurorilor anticorupție. Printr-un răspuns oficial expediat portalului Moldova Curată, instituția ne-a informat că sunt suspiciuni că licitația ar fi fost fictivă. ”SRL “Levprocons” a participat la licitația pentru construcția sistemului de canalizare și epurare din Dănceni, Ialoveni. Organul de urmărire penală are suspiciuni că licitația respectivă a fost una fictivă, deoarece pe lângă acest agent economic, la licitație au participat alte trei persoane juridice, care, de fapt, sunt gestionate de aceeași persoană ca și SRL “Levprocons”. Primăria Dănceni se află în vizorul Procuraturii Anticorupție, aceasta fiind vizată de investigațiile din cadrul unui dosar complex (29 episoade) cu implicarea a 29 de primării, una dintre care este primăria satului Ghelăuza. Urmărirea penală se află în derulare, iar alte informații nu pot fi furnizate”, se spune în răspunsul PA.
Portalul Moldova Curată a căutat să ia legătura cu Sergiu Aramă, fondatorul și administratorul firmei ”SRL “Levprocons”, însă în comuna Budești, pe strada Chișinăului, adresa unde este înregistrat acest agent economic, locuiește o altă familie. O femeie care ne-a răspuns la telefon ne-a spus că până anul trecut toată corespondența firmei a venit pe această adresă, însă nu știe nimic despre conducătorul firmei, Sergiu Aramă. ”Da, firma e la această adresă, dar nu locuiește domnul pe care l-ați pomenit. Știu că este adresa firmei, că până anul trecut au venit scrisorile aici (n.r ”corespondența”). Nu știu nimic despre domnul Aramă, doar știu că el a fost anul trecut și a luat toate scrisorile. Aceasta nu e casa acestui Sergiu Aramă”, a argumentat femeia care locuiește în casa de la adresa juridică a firmei.
Cu mizeria în curte
La rândul său, primarul spune că acest concurs a fost organizat corect și că actele ar fi fost verificate de Agenția Achiziții Publice. El știe că procurorii anticorupție au pe rol o investigație legată de sistemul de canalizare și epurare. ”Au fost și cei de la Corupție și de la Procuratură, au ridicat documente. Dar noi, ca Primărie, noi de unde putem să știm? Documentele au fost duse la Agenția Achiziții Publice și ei se ocupă de verificarea unor astfel de întrebări. Noi nu avem acces la astfel de informații despre firmă. Noi am făcut concursul așa cum a fost”, a explicat primarul.
Până când APL din Dănceni vor găsi resursele necesare pentru a valorifica milioanele de lei îngropate în pământ, oamenii continuă să arunce reziduurile lichide în gropile improvizate pe lângă gospodarii.
Lilia Zaharia
Această investigație apare în cadrul Proiectului „Consolidarea principiului integrității și acordarea asistenței juridice pentru obținerea informațiilor de interes public prin intermediul platformei online www.MoldovaCurata.md”, implementat de Asociația Presei Independente, cu susținerea financiară a Fundaţiei Soros-Moldova/Programul Buna Guvernare. Opiniile exprimate în articol aparțin autorului şi nu reflectă neapărat poziția Fundației.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Arapu şi Bănăruc, tratați diferențiat de către Curtea d...
Doi demnitari care s-au dus la nunta șefului Serviciului Vamal cu mașina de serviciu, au obținut în instanță decizii diferite pentru același cap de acuzare - conflict de interese. În cazul secretarului general adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc, Curtea de Apel (CA) Chișinău a lăsat în vigoare decizia Comisiei Naționale de Integritate (CNA) prin care s-a constatat conflict de interese, iar în cazul ministrului Finanțelor, Anatol Arapu, CA a trimis dosarul la reexaminare. Ambii au același avocat. Chiar dacă există o hotărâre definitivă a instanței, Bănăruc ar putea cere reexaminarea cauzei sale după modelul dosarului lui Anatol Arapu.
Achiziţii publice din curtea primarului
Primăria comunei Oneşti din raionul Hânceşti continuă să cumpăre produse alimentare pentru grădiniţa din localitate de la magazinul fiului primarului, chiar dacă acest conflict de interese a ajuns în presă, iar acum este examinat de Comisia Naţională de Integritate (CNI). Alesul local spune că nu încalcă legea. El ar putea fi şi cercetat penal din motiv că produsele sunt cumpărate la un preţ ridicat.
Curtea de Conturi: Administrația de Stat a Drumurilor a...
Un control efectuat de Curtea de Conturi la Administrația de Stat a Drumurilor (ADS), subordonată Ministerului Transporturilor și Infrastucturii Drumurilor, arată că milioane de lei au fost date unor firme care ar fi câștigat licitații absolut netransparente, iar ulterior nu au executat în termen lucrările încredințate. Acest lucru i-a făcut pe inspectori să sugereze că fosta conducere a Întreprinderii a încheiat contractele în baza unor înțelegeri private și fără să verifice capacitatea companiilor de a-și onora obligațiile. De asemenea, au fost cumpărate cantități exagerate de sare tehnică pentru a fi împrăștiată pe drumuri, cu aproape 50 la sută mai mult decât se planificase, astfel că firmele care livrează sarea au încasat suplimentar peste 9 milioane de lei. La rândul lor, fostul și actualul conducător al ADS spun că unele concluzii ale inspectorilor sunt tendențioase și insistă că toate tranzacțiile au fost transparente.
Grădinița și gimnaziul din Petrunea sunt aprovizionate...
Firma fondată de Iurie Nastas, primarul satului Petrunea din raionul Glodeni, aprovizionează cu pâine de mai mulţi ani grădiniţa din localitate, dar şi alte instituţii publice din raion. În cinci ani, firma primarului a câştigat 18 contracte de achiziţii publice, cu valoarea totală de peste un milion 200 de mii de lei. Alesul local spune că atât timp cât pâinea este ieftină şi calitativă, nu se poate lua în considerare un eventual conflict de interese.
Mimarea achiziţiilor publice în Legislativ: se cumpără...
Secretariatul Parlamentului a publicat în aceste zile un anunţ privind achiziţionarea serviciilor de deservire a delegațiilor oficiale pentru anul 2016, prin care stabilește criterii specifice, ceea ce poate însemna că achiziția este destinată unui anumit restaurant. Experţii în achiziţii publice spun că instituţia încalcă prevederile Legii privind achiziţiile publice, deoarece prin criterii specifice sunt favorizaţi câţiva agenţi economici, fiind înlăturate din concurs alte restaurante, potenţiale participante la tender.
Valoarea unor declarații de integritate ale miniștrilor...
Doi dintre cei 19 membri ai Guvernului Filip care au semnat declarații de integritate la învestire se află acum în arest, bănuiți de fapte de corupție. Totuși, în acele declarații pe propria răspundere ei au afirmat că nu au comis nimic ilegal, nu s-au aflat în conflicte de interese și nu vor accepta nici un fel de sugestii sau influențe în activitatea lor. Moldova Curată a analizat situația actuala a fiecărui semnatar ale acelor declarații (care au doar valoare morală, nicidecum juridică), la mai mult de un an de la depunere.

Comentarii:
Tot în modul descris a fost și este păcălită primăria com Porumbrei Cimișlia.Acelaș Levprocons se eschivează de la obligațiunile contractuale și se ascunde. Are bani nevalorificați în sume de circa 2 mln lei primiți anterior de la Ministerul Ecologiei prin intermediul beneficiarului - primăria com. Porumbrei. Însă refuză să execute lucrările de construcție a Stației de epurare.