Primăriţa din Negreşti nu vrea ca să afle o ţară întreagă despre eventualul conflict de interese în care este implicată

Arhiva 5 mai 2016 2221
Zinaida Panainte în campania electorală din anul 2015

Primăriţa comunei Negreşti din raionul Străşeni şi-a angajat fiica în funcţia de bibliotecar în cadrul bibliotecii din localitate, iar Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat un control în legătură cu acest caz. Zinaida Panainte afirmă însă că fiica sa nu este funcţionar public şi nu e cazul unui control „ca să o ştie ţara întreagă”.



La alegerile locale din anul 2011, Zinaida Panainte a candidat pe lista Partidului Liberal, iar după patru ani, şi-a schimbat opţiunea politică, aşa că la alegerile locale din vara anului trecut, a candidat pe lista Partidului Democrat din Moldova. Zinaida Panainte a câştigat scrutinul din primul tur, devansându-l pe contracandidatul său, Veaceslav Cozmulici, reprezentant al Blocului Electoral Platforma Populară Europeană – Iurie Leancă.

La doar câteva luni după ce a obţinut al doilea mandat, Zinaida Panainte şi-a angajat fiica, pe Daniela Panainte, în calitate de bibliotecar al localităţii, funcţie remunerată de primărie.

Eventual conflict de interese, declarat cu întârziere

Primăriţa nu a anunţat Comisia Naţională de Integritate în termen de trei zile, aşa cum prevede legea. Ea a făcut acest lucru doar după ce angajaţii Comisiei au desfăşurat în regiune instruiri pentru aleşii locali despre prevederile conflictului de interese, a incompatibilităţii de funcţii şi a declarării veniturilor şi proprietăţii.

Recent, Zinaida Panainte a expediat o scrisoare pe adresa CNI, în care informează că fiica sa este angajată a primăriei. Ea a declarat pentru Moldova Curată că a făcut acest lucru din bun simţ şi nu că ar fi încălcat vreo prevedere legală. „Eu am scris scrisoare la CNI. M-am adresat legal, omeneşte, pentru a preveni o situaţie. Am fost la un seminar la Străşeni, unde ni s-a spus că trebuie să informăm Comisia. Eu am vrut ca un cetăţean onest să anunţ despre acest lucru. Fiica mea a fost angajată toamna trecută în calitate de bibliotecară. Are un salariu de doar 1200 de lei”, ne-a spus Zinaida Panainte.

Primăriţa afirmă că deşi această poziţie este finanţată de primărie, nu ea este cea care ia deciziile în ce priveşte activitatea fiicei sale. „Bibliotecara este salariată de către primărie, însă nu eu semnez nici o dispoziţie în care figurează fiica mea. Prin decizia Consiliului local s-a decis ca secretarul consiliului să semneze tabelul de pontaj”, a mai explicat primăriţa din Negreşti.

Ea este sigură că nu a încălcat nicio lege, deoarece în opinia sa, doar funcţionarul public este cel care nu are dreptul să activeze în subordinea unei rude. „Conform legii privind statutul funcţionarului public, doar această categorie de angajaţi  nu trebuie să aibă în subordine rude, dar fiica nu face parte din această categorie, deoarece ea nu este funcţionar. Eu cred că nu trebuie să fiu temă de discuţie la Comisie, ca să ştie o Moldovă întreagă. Eu singură am declarat acest lucru, benevol”, a argumentat Zinaida Panainte.

În replica, Mariana Kalughin, expertă în domeniul anticorupţe, a precizat că un eventual conflict de  interese se anunţă în trei zile de la apariţia acestuia şi nu după instruirea CNI.

În prezent CNI examinează acest caz pentru a stabili dacă Zinaida Panainte a încălcat sau nu regimul juridic al conflictului de interese.

Alţi aleşi local cu grijă faţă de fiice

Primăriţa din Negreşti nu este singurul ales local care şi-a angajat fiica în instituţia pe care o conduce. Recent, CNI a examinat un caz asemănător. Este vorba de Grigore Policinschi, ales vara trecută pentru a patra oară în funcţia de preşedinte al raionului Dubăsari. Acesta a angajat-o la Consiliul Raional pe fiica sa, Ana, în funcţia de specialist pe probleme juridice. Deşi recunoaşte că a semnat dispoziţia de angajare, Policinschi susţine că această situaţie nu reprezintă un conflict de interese. CNI însă a constatat existenţa conflictului de interese după ce s-a autosesizat în baza unui articol publicat de Moldova Curată. 

Grija pentru fiică nu este specifică doar aleşilor locali din Republica Moldova. Un caz similar a fost înregistrat şi în Moldova de peste Prut, mai exact în judeţul Bacău din România.

Astfel, Vasile Raţă, primarul comunei Balcani din judeţul Bacău, a fost descoperit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că s-a folosit de funcţia pe care o ocupă pentru a-şi angaja fiica pe un post de consilier asistent din cadrul Primăriei. Fapta sa a fost încadrată de ANI ca fiind un conflict de interese de natură administrativă şi penală ca urmare a emiterii unor acte administrative sau juridice prin care s-a realizat un folos material pentru rude de gradul I. Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, primarul ,,a încălcat dispoziţiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „primarii […] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru […] rudele sale de gradul I”. Acest caz este acum în instanţa de judecată.

Această publicaţie a fost elaborată în cadrul unui proiect implementat de CAPC cu susţinerea oferită de European Endowment for Democracy (EED). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia EED.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Adresează-i aici o întrebare președintelui CSJ, Mihai P...

Pe 6 septembrie curent, președintele Curții Supreme de Justiție (CSJ), Mihai Poalelungi, vine în ospeție la Moldova Curată pentru a răspunde la întrebările care îi vor fi adresate de către cititorii portalului nostru într-un live-chat.

30 august 2013
2771

La vârsta de 29 de ani, președintele raionului Drochia,...

Raionul Drochia are un nou președinte, după ce, la 7 iunie, Vasile Grădinaru și-a prezentat demisia. În locul său la șefia raionului a fost numit Ion Dascăl, fost consilier raional din partea Partidului Democrat din Moldova (PDM). Noul președinte a venit la conducerea raionului sărac, întrucât nu a indicat în declarația de avere și interese personale pentru anul 2017 nici un venit, proprietăți sau bunuri. Demnitarul susține că lucrează împreună cu tatăl său, de aceea nu a indicat nimic în declarația de avere.

07 iunie 2018
2227

Dorin Chirtoacă: „Din păcate, nici un funcţionar bănuit...

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, spune, într-un interviu pentru Moldova Curată, că în perioada celor două mandate ale sale, mai mulţi funcţionari publici din cadrul Primăriei au fost bănuiţi de comiterea actelor de corupţie, însă nu au ajuns să fie condamnați. Chirtoacă afirmă că și în prezent în instituția pe care o conduce există funcţionari care îşi văd mai mult de interesele personale, decât de cele profesionale.

13 august 2014
1742

La Cojușna, primarul s-a „distanțat” de cumnata care îi...

Primarul comunei Cojușna din raionul Strășeni este bănuit că ar admite un conflict de interese, deoarece o are în subordine pe cumnata sa, care este directoarea Școlii de Arte din localitate. Primarul se jură că nu a știut că actualul cadru legislativ conține prevederi care ar interzice conflictul de interese.

14 aprilie 2016
2113

Prins băut la volanul maşinii de serviciu în noaptea de...

Dorian Taşcă, şeful Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat Hânceşti, care a fost tras pe dreapta de inspectorii de patrulare în noaptea de Crăciun pe stil vechi şi care a recunoscut că a băut două pahare de vin îniante de a urca la volanul maşinii de serviciu, nu a fost sancţionat. Conducerea Cancelariei de Stat susţine că a iniţiat o anchetă, dar nu a luat încă o decizie, deşi de atunci a trecut mai bine de o lună şi jumătate. Experţi anticorupţie nu exclud că acest caz ar putea fi muşamalizat la fel ca altele.  

16 februarie 2015
1927

Massimo Frigo, expert al Comisiei Internaționale a Juri...

Noua guvernare de la Chișinău ar trebui să se abțină de la un amplu proces de ”lustrație” în sistemul judecătoresc și ar trebui să facă reforme durabile în acest domeniu, a declarat consilierul juridic principal din cadrul Comisiei Internaționale a Juriștilor, Massimo Frigo, într-un interviu pentru Moldova Curată.

28 iunie 2019
1863