Un fost primar se judecă cu ANI, insistând că nu a fost înștiințat despre procedura de control

O ploaie cu grindină i-a adus, pe lângă pierderi materiale, probleme cu inspectorii de integritate.
Fostul primar al localității Negureni din raionul Telenești, Grigore Munteanu, s-ar putea alege cu o interdicție de a ocupa funcții publice timp de trei ani, dacă instanțele de judecată naționale vor lăsa în vigoare un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate (ANI), prin care s-a stabilit că el s-a aflat într-un conflict de interese și nu l-a soluționat, nici declarat.
Deocamdată, ANI a obținut câștig de cauză în prima instanță. Grigore Munteanu susține că a contestat actul la Curtea de Apel, deși la ANI nu a ajuns nici o înștiințare despre asta, chiar dacă au trecut două luni de la pronunțarea deciziei.
În luna septembrie 2017 Grigore Munteanu, fiind primar al comunei Negureni, a semnat un act de constatare a pagubelor cauzate agricultorilor de calamităţile naturale din 21 septembrie 2017. Primarul susține că în total, în actul respectiv figurau 3 firme agricole. Una dintre ele este întreprinderea ”Albmunt-Agro” SRL, fondată de însuși primarul și administrată de soția sa. În document s-a fixat că această firmă a suportat pagube materiale în sumă de 657 000 de lei.
ANI: Primarul nu avea dreptul să semneze acte care vizau și firma sa
Inspectoratul de Integritate al ANI a verificat această situație și a constatat că alesul local s-a aflat în conflict de interese. Inspectorul de integritate care a întocmit actul de constatare emis la 14 februarie 2018, Ion Nicolaev, a explicat în instanță că Grigore Munteanu a emis o dispoziţie, la 22 septembrie 2017, cu privire la constituirea grupului de lucru privind constatarea pierderilor cauzate de ploaia torențială căzută o zi mai devreme şi a participat la luarea deciziei de către comisia pentru situaţii excepţionale a Primăriei, prin care s-a stabilit prejudiciul cauzat firmei familiei sale. Inspectorul a notat că astfel a fost încălcate dispoziţiile art.12 și art.14 din Legea privind declararea averii şi intereselor personale şi prevederile art.11 din Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, ”deoarece nu a soluţionat conflictul de interese real în care se afla prin abţinerea de la emiterea actului administrativ şi de la participarea la luarea unei decizii, nu a luat măsuri pentru a proteja corectitudinea procesului de luare a deciziilor, nu a declarat în scris la Autoritatea Naţională de Integritate, pentru soluţionare, despre situaţia de conflict de interese real în care s-a aflat şi a admis consumarea conflictului de interese, prin ce a încălcat dispoziţiile legale privind conflictul de interese”.
Actul de constatare probează faptul că prin dispoziţia din 22 septembrie 2017 şi decizia comisiei pentru situaţii excepţionale a primăriei Negureni vizează un interes personal al primarului, ce a influenţat sau ar fi putut influenţa exercitarea imparţială şi obiectivă a obligaţiilor şi responsabilităţilor ce îi revin potrivit legii, care rezultă din relaţia cu persoana juridică, SRL”Albmunt-Agro”, a cărui fondator este şi din relaţia cu persoana apropiată, soţia, administratoarea SRL”Albmunt-Agro”,a mai argumentat Ion Nicolaev în ședința de judecată, iar aceste declarații au fost fixate în decizia instanței.
Primarul a contestat actul în instanță, invocând vicii de procedură, însă nu a negat că a semnat asemenea acte și că firma respectivă aparține familiei sale: ”Am atacat decizia. Ne vom judeca în continuare la Curtea de Apel, deoarece eu sunt corect aici, 100 de procente. Eu nu am fost înștiințat despre faptul că are loc un asemenea control, ca să pot să-mi pot prezenta explicațiile și susține punctul de vedere. Ei spun că ne-au expediat și procesul-verbal, și invitația de a veni la ANI ca să dăm explicații. Eu nu am știut nici cu spatele. Nu știu cine a semnat acolo. Trebuia să vină de două ori invitația, și prima, și a doua oară. Ei au făcut în absența noastră”.
Bazându-se pe acest argument, Grigore Munteanu a atacat actul de constatare al ANI, însă Judecătoria Chișinău nu i-a dat câștig de cauză.
La rândul său, reprezentantul ANI a explicat în instanță că primarului i-a fost expediată o scrisoare recomandată, cu aviz, care a fost recepționată la 3 septembrie 2018, prin care Grigore Munteanu a fost invitat la sediul Autorităţii Naţionale de Integritate pentru a-şi prezenta punctul de vedere.
Primarul susține că decizia pentru care este pedepsit nu ar fi produs efecte juridice. Prejudiciul suportat așa și nu i-ar fi fost compensat
Cât privește conflictul de interese propriu-zis, Grigore Munteanu spune că la acel moment nu știa că trebuie să anunțe ANI despre situația în care se află. De asemenea, el afirmă că despăgubirile promise agricultorilor, conform pierderilor fixate în actul examinat ulterior de ANI așa și nu au fost plătite:
”Acolo au mai fost trei firme, nu numai a noastră. Nu am primit nimic, nici un prejudiciu, numai act am făcut și atât. Au fost reprezentanți de la Ministerul Agriculturii, de la administrația raională, ei tot au semnat actele, pierderile constatate au fost confirmate de ei la toate cele trei firme. Numai că nu ni s-a mai plătiti nimic. Am rămas numai cu cheltuielile, în pierdere. Chiar nu am știut că trebuie să anunț ANI, dar și să fi știut, nu aveam pe cine chema atunci. A fost o ploaie cu grindină, știți cum e la noi, nu vin, nu vin ploile, dar și când vin, o oră-două și strică tot, și stai iar un an de zile și aștepți. Dar cheltuieli s-au făcut foarte mari... Era într-o sâmbătă după-amiază, noroi, nevoie, pe cine să găsesc eu? La care am sunat nu au vrut să vină. Iar eu ca reprezentant al administrației publice locale trebuia să fiu acolo. Ei (inspectorii de integritate – n.r.) au constatat că trebuia să pun un alt reprezentant al Primăriei, să semneze în locul meu. A fost Centrul Național Anticorupție, s-a expus... Eu sunt corect”.
Solicitat de Moldovacurata.md, inspectorul de integritate Ion Nicolaev a spus că ANI nu a fost deocamdată înștiințată că decizia primei instanțe a fost contestată, deși au trecut două luni de la emiterea hotărârii argumentate (termenul de atac este de 30 de zile). În cazul în care actul de constatare va rămâne în vigoare, Grigore Munteanu se va alege cu interdicția de a ocupa funcții publice timp de trei ani. În prezent, el nu deține nici o funcție publică, întrucât nu a mai obținut un mandat de primar la ultimele alegeri. El activează în cadrul propriei companii, specializată în agricultură. Însă dacă va accede într-o funcție publică, în cazierul său de integritate pe care îl eliberează ANI va exista o mențiune despre această interdicție.
Viorica Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Adaugă comentariu
Articole relaționate:
Conflict de interese la Primăria de la Colonița
Inspectorii de integritate ai Autorității Naționale de Integritate (ANI) au emis un act de constatare pe numele primăriței satului Colonița, din municipiul Chișinău, Angela Zaporojan. Aceasta a admis, potrivit inspectorilor, un conflicte de interese, angajând-o în funcția de bibliotecară pe fiica sa minoră, cu jumătate de normă salarială. Angela Zaporojan nu a vrut să comenteze actul emis de ANI.
Aici așteptăm comentariul tău!