Vicepretor al sectorului Ciocana şi consilier local în comuna Bubuieci. Incompatibilitate de funcţii?
Igor Moraru, unul dintre vicepretorii sectorului Ciocana din municipiul Chişinău, este, în acelaşi timp, consilier local în comuna Bubuieci din municipiu. El este suspectat de către primarul comunei că s-ar afla în incompatibilitate de funcţii. Vicepretorul spune însă că situaţia a fost examinată de către Comisia Electorală Centrală (CEC), care a stabilit că nu există nicio abatere de la lege. Experţii anticorupţie afirmă însă că CEC şi-a depăşit atribuţiile, deoarece incompatibilitatea de funcţii poate fi examinată doar de către Comisia Naţională de Integritate (CNI).
Primarul comunei Bubuieci, Ion Şaranuţ, a expediat la CEC o sesizare în care a menţionat că Igor Moraru, consilier local ales pe lista Partidului Liberal, deţine funcţia de vicepretor în cadrul Preturii sectorului Ciocana, fapt ce contravine Legii privind statutul alesului local. În sesizarea sa, Ion Şaranuţ face trimitere la articolul 7 alin. (1) lit. c), care prevedere că mandatul de alesul local este incompatibil cu: “calitatea de funcţionar public, de angajat în subdiviziunile autorităţilor administraţiei publice locale (aparatul preşedintelui raionului, primării, primărie şi preturile municipiului Chişinău, direcţii, secţii şi alte subdiviziuni), inclusiv ale Adunării Populare a Găgăuziei şi ale Comitetului executiv al Găgăuziei”. În petiţia sa, primarul a invocat şi punctul (d) al acestui articol care prevede, de asemenea, că mandatul alesului local este incompatibil cu: “calitatea de şef, de şef adjunct (inclusiv interimatul acestor funcţii) în structurile subordonate autorităţilor publice locale (instituţii publice, servicii, întreprinderi municipale)”.
CEC a respins sesizarea primarului din Bubuieci
Ion Şaranuţ a declarat pentru Moldova Curată că şi la scrutinul local precedent, din anul 2011, Igor Moraru a fost ales consilier local în comuna Bubuieci, însă ulterior şi-a depus mandatul. “Domnul Moraru a activat în cadrul primăriei în calitate de inginer cadastral, de aceea a renunţat la mandatul de ales local fiindcă este în incompatibilitate de funcţii. Acum eu cred că este aceeaşi situaţie”, a menţionat primarul din Bubuieci. În replică, Igor Moraru a declarat că nu se află în incompatibilitate de funcţii, fapt stabilit şi de CEC.
Într-adevăr, CEC a examinat acest caz şi la 13 octombrie 2015 a emis o hotărâre prin care a decis că prevederile menţionate la articolul 7 din Legea privind statutul alesului local se aplică funcţionarilor publici şi angajaţilor din subdiviziunile autorităţilor administraţiei publice locale de acelaşi nivel şi din aceeaşi unitate administrativ-teritorială. Astfel, CEC a respins sesizarea primarului comunei Bubuieci privind starea de incompatibilitate.
Mariana Kalughin: „Constatarea situaţiei de incompatibilitate este de competenţa exclusivă a CNI”
Experta anticorupţie Mariana Kalughin spune că CEC are dreptate atunci când spune că în această situaţie nu există o incompatibilitate de funcţii, deoarece poziţiile pe care le ocupă Igor Moraru sunt în autorităţi publice diferite. Mariana Kalughin insistă însă că nu CEC trebuia să se expună pe marginea acestui caz, ci Comisia Naţională de Integritate (CNI), deoarece incompatibilitatea de funcţii poate fi examinată doar de CNI. „Hotărârea citată ridică semne de întrebare. În opinia mea, aceasta a fost emisă cu încălcarea competenţei. Or, în virtutea Regulamentului Comisiei Naţionale de Integritate, aprobat prin Legea nr. 180 din 19.12.2011, constatarea situaţiei de incompatibilitate (compatibilitate) este de competenţa exclusivă a CNI”, a precizat Mariana Kalughin. Potrivit ei, în caz de incompatibilitate, competenţa CEC (în temeiul art. 5 alin. (31) din Legea privind statutul alesului local, dar şi în temeiul art. 22 alin. (1) lit. u) din Codul Electoral), se reduce la ridicarea mandatului consilierului.
CEC a răspuns însă că este de competenţa sa să stabilească dacă un consilier local este sau nu în incompatibilitate de funcţii. „Comisiei, potrivit prevederilor Codului electoral, dar şi ale legii privind statutul alesului local, îi revin competenţele de a examina sesizările în care este invocată incompatibilitatea de funcţii la consilierii locali”, a menţionat Ludmila Lupaşco, şefa Direcţiei management alegeri din cadrul CEC.
Chiar şi aşa, Ion Şaranuţ crede totuşi că Igor Moraru ar admite o incompatibilitate de funcţii deoarece în calitatea de consilier local el este remunerat cu un onorariu de 150 de lei per şedinţă a Consiliului local Bubuieci.
CNI îi dă dreptate primarului din Bubuieci, fiind de părere că Igor Moraru este funcţionar public şi nu are voie să desfăşoare o altă activitate remunerată, în afară de cea didactică, ştiinţifică sau de creaţie. „În cazul consilierului local, CEC are dreptul să se expună, însă analizând situaţia ca şi funcţionar public, aici CNI trebuie să examineze cazul. Vicepretorul este funcţionar public, iar legea prevede expres că nu poate fi în acelaşi timp şi consilier local”, a declarat Sergiu Popov, şeful Direcţiei control incompatibilităţi din cadrul CNI.
Popov a mai spus că dacă acest caz va ajunge în atenţia CNI, membrii Comisiei vor stabili dacă vicepretorul sectorului Ciocana admite sau nu o incompatibilitate de funcţii, fiind concomitent şi consilier local în comuna Bubuieci.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Un hectar de teren din satul Cotova a ajuns înapoi în f...
Un teren cu o suprafață de peste un hectar a fost întors în fondul Primăriei satului Cotova, Drochia, după ce s-a constatat că licitația de vânzare a fost ilegală. Motivul: primarul, care a condus Comisia de licitație, s-a aflat în conflict de interese. Cumpărătorul a fost fiul său.
Revenirea la reprezentarea în instanță de către alte pe...
Un grup de deputați a depus la Parlament un proiect de lege, cu titlu de iniţiativă legislativă, privind modificarea Codului de procedură civilă (numărul 147 din 10 aprilie 2014), al cărui scop este revenirea la practica existentă până în anul 2010, când dreptul de a reprezenta în instanță o persoană sau o instituție îl aveau nu doar avocații, ci și alte persoane.
Accesul la informație este mai presus ca imunitatea lui...
Curtea de Apel Chișinău a decis ieri, în procesul de judecată intentat președintelui Igor Dodon de către fotoreporterul Constantin Grigoriță, că șeful statului nu poate beneficia de imunitatea acordată de lege în cazurile când litigiul vizează accesul la informații de interes public. Constantin Grigoriță, membru al Asociației Presei Independente (API), l-a acționat în judecată pe Igor Dodon pentru îngrădirea accesului la conferințele de presă organizate de Președinție. Prima instanță a considerat că șeful statului are imunitate și nu poate fi acționat în judecată, așa că a respins cererea jurnalistului. Instanța de apel a calificat ca neîntemeiată decizia magistraților de la Judecătoria Chișinău și a notat că jurnalistul nu contestă opiniile exprimate de către Preşedintele ţării, ci contestă îngrădirea neîntemeiată a accesului la informaţie, chestiune care nu se încadrează în imunitatea respectivă.
Кандидаты в депутаты Народного Собрания Гагаузии обещаю...
На сегодняшний день Постоянная центральная избирательная комиссия АТО Гагаузия зарегистрировала пять кандидатов в депутаты Народного Собрания Гагаузии (НСГ) от избирательного округа Кириет-Лунга (№25). Выборы в законодательный орган Гагаузской автономии состоятся 20 ноября с.г. От территориального округа Кириет-Лунга на депутатские места претендуют: Иван Бургуджи, Екатерина Новачлы, Георгий Кюрчику, Дмитрий Друми и Михаил Железогло. Все они являются уроженцами Кириет-Лунга, и все обещают своим избирателям решить проблему водоснабжения родного села.
Președintele, îndemnat să țină cont de integritatea can...
Un grup de asociații obștești îl îndeamnă pe președintele Nicolae Timofti să nu se grăbească să numească în funcție 5 judecători, propuși de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în ședința de pe 17 septembrie. Într-un apel expediat Președinției, Centrul de Resurse Juridice, Asociația ”Promo-Lex” și alte asociații îi cer președintelui să verifice suplimentar integritatea candidaților Petru Harmaniuc, Lucia Bagrin, Corneliu Crețu, Maria Cozma, Natalia Berbec.
Grefierul care a înlocuit într-un proces-verbal numele...
Eugeniu Garbuz, grefierul de la Judecătoria Chișinău, care a schimbat numele ”Plahotniuc” în ”Filat” în procesul-verbal de audiere a lui Veaceslav Platon încă nu a fost sancționat, deși a trecut jumătate de an de la descoperirea erorii. Vicepreședintele instanței a declarat, într-un răspuns expediat Asociației Presei Independente (API), că în acest caz a fost sesizată Comisia disciplinară din cadrul judecătoriei.
