Averile noilor miniștri au fost făcute publice
Cel mai bogat dintre miniștrii intrați în Guvern la ultima remaniere, adică în decembrie 2017, este de departe Chiril Gaburici, fostul premier demisionat din cauză că jurnaliștii i-au descoperit diploma falsă de studii liceale. Din declarațiile de avere publicate de ANI se vede că doar Gaburici deține autoturisme scumpe, mai multe imobile și afaceri. Restul noilor miniștri au venituri și bunuri mai modeste.
Chiril Gaburici a revenit în administrația statului din sfera businessului. După ce, în anul 2015, a condus Guvernul Republicii Moldova timp de 5 luni și a demisionat după „scandalul diplomei” încheiat cu dosar penal și confirmarea falsului, actualul ministru al Economiei a fondat și condus un grup de companii cu activități în agricultură, IT, servicii, energetică și autosport, asa cum reiese din CV-ul său, publicat pe site-ul Guvernului. În decarația de venituri și interese personale Chiril Gaburici arată că deține două companii în care este fondator unic și altele trei în care este asociat. În băncile moldovenești ministrul și soția sa sunt titularii a 16 conturi curente. Cea mai mare sumă de pe aceste conturi este 262 908 lei. Chiril Gaburici are contractat în 2017 un credit în valoare de 250 de mii de lei, cu scandența în anul 2019, la dobânda de 15%.
Ceas de 120 de mii de lei, Tesla și Porche
La capitolul „bunuri a căror valoare depășește suma a 10 salarii medii pe economie”, Chiril Gaburici a indicat un ceas cumpărat acum 12 ani, cu suma de 120 de mii de lei. Dintre autoturisme, ultimele achiziționate sunt Tesla Model S de 30 de mii de euro și un BMW 750LI de 42 de mii de euro. Ambele au fost cumpărate anul trecut. În 2016 fostul premier a mai cumpărat o mașină - un Porche Cayenne cu 65 200 de euro. În total, familia Gaburici deține 6 mijloace de transport, 5 terenuri, o casă la sol, un apartament și un spațiu comercial.
Un alt ministru nimit recent, Svetlana Cebotari, are venituri și proprietăți mai modeste. Actuala ministră a Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a activat până acum în funcții bugetare. Ea deține un apartament, o vilă la Sângera, a cărei construcție a fost finalizată în anul 2012, și o mașină Skoda Octavia, cumpărată nouă în anul 2008 cu 250 de mii de lei.
În 2017 Alexandru Tănase a avut venituri din salariu, activitatea didactică și cea a propriului birou de avocați
Familia ministrei deține și 4 terenuri, două agricole și două pentru construcții, unul dintre care a fost procurat în anul 2016 cu 47 mii de lei. Până a veni în funcția de ministru, Svetlana Cebotari a condus, timp de 11 ani, Centrul Național de Transfuzie a Sângelui. În paralel, a lucrat la două întreprinderi din domeniul medicinei, de unde a fost salarizată.
Ministrul Agriculturii a avut un salariu de 21 de mii de lei în funcția de rector la Universitate
Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici, a lucrat la Universitatea Agrară cu un salariu de 21 de mii de lei. Asta reiese din declarația sa de venituri și interese personale. În total, el a câștigat anul trecut din salariu 253 774 de lei. Ministrul deține două terenuri agricole, dobândite în anul 2015, unul cu o suprafață de peste un hectar, iar al doilea - mai mic. Ministrul scrie că valoarea acelor terenuri ar fi zero.
Serviciul de presă al Ministerului Agriculturii ne-a informat că cele două terenuri au trecut în posesia ministrului prin moștenire și nu au fost estimate, de aceea Liviu Volconovici nu a indicat valoarea lor.
Nici în cazul celorlalte bunuri imobile - un apartament, o casă moștenită și două garajuri, ministrul nu a indicat valoarea estimată.
Familia lui Tudor Ulianovschi, noul ministru de Externe, deține un apartament de 65 de metri pătrați, dobândit în anul 2008, și un altul, mult mai mare, de 146 de metri pătrați, cumpărat în rate anul trecut. Imobilul valorează 91 de mii de euro. Ministrul precizează însă că dispune de un contract de investiții ce prevede achitarea în rate, însă deocamdată nu deține titlul de proprietar.
Acum patru ani, adică în 2014, Tudor Ulianovschi a cumpărat un autoturism Hunday nou, cu 13 mii de euro, pe care îl folosește și acum. Până a prelua funcția de ministru, Tudor Ulianovschi a fost, între anii 2016-2018, ambasador al Republicii Moldova în Elveția și Liechtenstein, cu reședința la Geneva. De asemenea, în aceeași perioadă a fost peprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul Națiunilor Unite, Organizația Mondială pentru Comerț și alte organizații internaționale cu sediul la Geneva.
Ministru fără mașină
Ministrul Justiției, Alexandru Tănase, a avut anul trecut venituri de sute de mii de lei din salariul de la Curtea Constituțională, locațiunea unor spații, din onorarii la Biroul Asociat de Avocați „Hanganu, Tănase și Partenerii”. Familia Tănase are deschise 9 conturi bancare în Republica Moldova și România. Pe două dintre aceste conturi se conțineau, la momentul declarării, sume ce depășeau o sută de mii de lei, iar iar pe altele două - sume de peste 20 de mii de euro.
Cât despre imobile, el declară o casă, un apartament și un spațiul comercial, în centrul Chișinăului, pe care îl dă în chirie. Spațiul comercial i-a revenit ministrului după decesul tatălui său, cunoscutul jurnalist Constantin Tănase. Despre acest fapt Alexandru Tănase a vorbit într-un articol publicat anterior de Moldova Curată.
Viorica Manole
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Ziarul Naţional: Bogdan Zumbreanu a primit un cadou de...
Șeful Direcției urmărire penală din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA), Bogdan Zumbreanu, indică în declarația sa de avere, făcută publică pe site-ul Comisiei Naționale de Integritate, că a primit în dar, cu ocazia căsătoriei care a avut loc în 2011, 292 de mii de lei.
Ghimpu, cercetat de CNI
Comisia Națională de Integritate (CNI) a decis astăzi inițierea unei proceduri de control în cazul liderului Partidul Liberal, Mihai Ghimpu, care nu și-a trecut în declarația de avere un apartament procurat încă la sfârșitul anului 2011 în centrul capitalei.
Familia deputatului Nicolae Juravschi – al treilea an m...
Din anul 2015, familia deputatului democrat Nicolae Juravschi înregistrează venituri ce depășesc un milion de lei. Dacă în anul 2016 familia câștiga lunar peste 143 de mii de lei, anul trecut a fost unul și mai bănos pentru soții Juravschi. Aceștia au avut un venit anual de peste două milioane de lei, ceea ce, împărțit la 12 luni, ar însemna circa 167 de mii de lei lunar.
Rectorul de la Medicină, moșier la Drochia, cu ajutorul...
Rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testimițanu”, academicianul Ion Ababii, deține 86 de terenuri agricole cu o suprafață totală de peste 100 de hectare în satul său natal, Ochiul Alb, Drochia, cumpărate începând cu anul 2008. Acolo, potrivit primarului satului, rectorul are și o gospodărie agricolă, ce îi poartă numele. Loturile au fost cumpărate în suprafețe mici, majoritatea de până la un hectar, și au fost consolidate.
Zece angajați la stat sunt investigați în prezent de că...
Deocamdată nici un funcționar public din Republica Moldova din cei 14 pe numele cărora au fost pornite cauze penale în ultimii 3 ani pentru îmbogățire ilicită nu a ajuns să fie condamnat. În două cazuri, urmărirea penală a fost încetată, iar alte două cauze au fost expediate în instanța de judecată. În prezent, 10 angajați la stat sunt bănuiți de îmbogățire ilicită. Asta reiese din datele Procuraturii Anticorupție, expuse într-o notă informativă la solicitarea portalului Moldova Curată.
Adevărul: Primul funcţionar de stat care îşi declară ca...
Secretarul adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc, vizat în câteva anchete ale Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), a inclus în declaraţia pe venit pentru anul 2012 şi cadourile de nuntă în valoare de 30 600 de dolari, primite împreună cu soţia sa.
