Benzină de la firma soţiei
Consiliul Raional (CR) Soroca a cumpărat benzină de la o firmă adminsitrată de soţia preşedintelui raionului, Victor Său, în valoare de peste 326 mii de lei. Acum, acesta este bănuit de Comisia Naţională de Integritate (CNI) de încălcarea regimului conflictului de interese. Victor Său afirmă însă că el nu a fost implicat în procesul de achiziţii publice, comisia de selectare a câştigătorului fiind condusă de o altă persoană.
La 24 iulie curent, CNI a început controlul pe numele lui Victor Său, pentru a verifica implicarea acestuia în concursul public pe care l-a câştigat firma „Navisor” SRL, administrată de Natalia Său. Potrivit unui raport publicat pe site-ul CR Soroca, în anul 2013, instituţia a cumpărat benzină de la această firmă în valoare de circa 200 de mii de lei, iar în luna ianuarie curent - de peste 126 mii de lei. Menţionăm că timp de zece ani, Victor Său a fost directorul general al firmei „Navisor” SRL.
Dezbaterea:„Consolidarea regimului integrităţii publice” (21 iulie 2014). Participanţi: Maria Popescu,CNA; Sergiu Ostaf, CREDO; Olga Bâtcă, Alianţa Anticorupţie şi Victor Strătilă, CNI.
Preşedintele raionului confirmă că firma administrată de soţia sa a participat la acel concurs public, însă susţine că el nu s-a implicat în acel proces de achiziţii. „Preşedetele grupului de lucru a fost vicepreşedintele CR Soroca. Chiar nu am avut nicio tangenţă cu acele concursuri. Eu nu pot să-i interzic unui agent economic să participe la o achiziţie”, a menţionat Victor Său pentru Moldova Curată.
Vicepreşedintele CNI, Victor Strătilă, a declarat, în cadrul dezbaterii „Consolidarea regimului integrităţii publice”, desfăşurate la 21 iulie curent, că actuala legislaţie nu-i obligă pe funcţionari sau demnitari să declare conflictul de interese, dacă nu au fost implicaţi într-un proces de achiziţii publice. Acesta a precizat că în prezent sunt propuse modificări la Codul Contravenţional. „Dacă aceste modificări vor fi adoptate de Parlament, persoanele cu funcţii de răspundere ar putea fi sancţionate pentru nedeclararea conflictului de interese, chiar dacă nu au participat la acel concurs public”, a specificat vicepreşedintele CNI.
Menţionăm că după iniţierea procedurii de control, membrii CNI vor stabili dacă Victor Său a participat la organizarea concursurilor publice, unde a fost desemnată câştigătoare firma administrată de soţia acestuia.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
CNI confirmă conflictul de interese în cazul ministrulu...
Comisia Naţională pentru Integritate (CNI) confirmă existenţa unui conflict de interese în care este implicat ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru şi o organizaţie fondată anterior de fiul acestuia, Andrei, care a beneficiat de 1,5 mil. lei din Fondul Ecologic Naţional. Comisia a examinat acest caz după apariţia unui material la tema respectivă publicat de TRIBUNA
Trei din cei şase angajați în aparatul primăriei comune...
Este vorba de primar, inginerul cadastral şi secretarul consiliului local. Experţii afirmă că aici este vorba de încălcare a regimului restricțiilor în cadrul serviciului public, fapt care poate genera conflicte de interese în activitatea primăriei.
Ministrul Mediului a acordat bani din Fondul Ecologic c...
Ministrul Mediului, Gheorghe Șalaru, în calitate de președinte al Consiliului de administrare al Fondului Ecologic Național (FEN), a alocat 313 700 lei în anii 2012 și 2013 postului de radio "Vocea Basarabiei", care este fondat de colegul său de partid, Valeriu Saharneanu. Ultimul este unul dintre fondatorii SRL ”Emico”, care deține licența de emisie. Ambii au făcut parte din Partidul Liberal, iar acum - din Partidul Liberal Reformator.
Primarul din Cneazevca riscă să fie revocat din funcție
Duminică, 11 mai, în comuna Cneazevca din raionul Leova va avea loc un referendum de revocare din funcție a primarului localității. Plebiscitul a fost iniţiat de către câțiva cetăţeni care susţin că primarul Larisa Tomşa este incapabilă să gestioneze treburile comunei și că aceasta se conduce doar de interesele personale.
Şi-a demis fiica pentru a soluţiona conflictul de inter...
Şefa Direcţiei pentru Statistică (DS) din raionul Ocniţa şi-a concediat fiica din funcţia de specialist principal în cadrul acestei instituţii, în urma unui articol publicat de Moldova Curată, care a generat efectuarea unui control de către Comisia Naţională de Integritate (CNI). Membrii Comisiei au emis un act de constatare în care se spune că şefa DS din raionul Ocniţa a încălcat regimul conflictului de interese atunci când şi-a angajat fiica.
Noul șef de cabinet al Ruxandei Glavan a dobândit trei...
Noul șef de cabinet al ministrului Sănătății, Victor Savin, a dobândit în şapte ani trei apartamente, chiar dacă a deținut funcții de bugetar. În afară de aceste imobile, medicul mai deține un garaj, un autoturism Mercedes și câteva conturi bancare cu sute de mii de lei. Funcționarul spune că a adunat averile doar din salariile câștigate din funcțiile publice pe care le-a deținut.
