Bilanţ: CNI a iniţiat 112 controale în 2013

Arhiva 20 decembrie 2013 1805

În anul curent, Comisia Naţională de Integritate a pornit controlul pe numele a 112 persoane cu funcţii de răspundere din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale. Datele respective au fost expuse de către Anatolie Donciu, preşedintele CNI, în cadrul evenimentului Ziua uşilor deschise, organizat la 19 decembrie în incinta instituţiei.



Preşedintele CNI declară că, în anul 2013, au fost iniţiate controale pe numele mai multor persoane cu funcţii de răspundere printre care: 19 judecători, 13 deputaţi, 11 procurori, 6 miniştri şi vice-miniştri, 17 primari şi viceprimari, 33 de funcţionari publici din cadrul instituţiilor publice centrale şi localeale, 6 conducători ai întreprinderilor municipale şi de stat cu capital statutar majoritar de stat şi 7 conducători ai instituţiilor medicale şi de învăţământ. „În perioada dată, Comisia Naţională de Integritate a finalizat 58 de dosare, inclusiv 25 prin adoptarea actelor de constatare a încălcărilor regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii, al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor”, spune Anatole Donciu.

Reprezentanţii CNI la conferinţa de presă din 19 decembrie 2013.

35 de autosesizări din presă

Adela Griciuc, şefa Direcţiei control şi interese personale de la CNI, spune că verificările declaraţiilor de avere şi ale celor de interese au fost începute în baza sesizărilor parvenite, dar şi în baza autosesizărilor din mass-media. „Direcţia pe care o conduc a înregistrat circa 35 de controale iniţiate pe baza materialelor apărute în presă. În zece cazuri ne-am autosesizat de pe portalul www.moldovacurata.md, în trei cazuri de la www.unimedia.info, trei cazuri din „Ziarul de Gardă”. Restul controalelor au fost pornite pe baza ştirilor televizate”, susţine Adela Griciuc.

Amintim că Ion Balan, primarul satului Ignăţei din raionul Rezina, a fost amendat cu 4 000 de lei, deoarece a admis un conflict de interese, achiziţionând produse alimentare pentru grădiniţa de copii din localitate, prin intermediul întreprinderii Î.I. „Ion Balan”, care aparţine familiei acestuia. Menţionăm că CNI s-a autosesizat despre acest caz din materialul „Lapte muls din interes”, publicat pe portalul Moldova Curată. Din cauza încălcării regimului juridic al conflictului de interese, Cancelaria de Stat a iniţiat procedura de revocare din funcţie a primarului de Ignăţei. Ion Balan a declarat că va merge până la capăt ca să demonstreze că nu este vinovat. „Azi urmează o altă şedinţă de judecată, iar instanţa va hotărî cine-i vinovat”, afirmă primarul.

Două declaraţii în una singură

În proces de judecată este şi Vladimir Ţurcanu, şeful Direcţiei generale analiză, monitorizare şi evaluarea politicilor de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Funcţionarul se judecă cu CNI, după ce membrii acestei instituţii au constatat că şeful de la MAI administrează câteva afaceri, pe care nu le-a menţionat în declaraţie sa de avere pentru anul 2012. Potrivit actului de constatare emis de CNI, contrar statutului funcţiei deţinute şi obligaţiilor stabilite prin legislaţie, Vladimir Ţurcan nu a declarat calitatea sa de administrator al SRL ,,Elat-Constructor”, de asociat în cadrul SRL ,,Euro Metal” şi SRL ,,Tevas Grup”, precum şi de fondator al Organizaţiei ,,Împreună pentru Moldova”. „În ianuarie avem o altă şedinţă de judecată. Eu nu am tăinuit nimic când mi-am declarat bunurile, pur şi simplu formularul declaraţiei conţine neclarităţi. Dacă ne arăta cineva cum se completează o astfel de declaraţie, nu mai ajungeam astăzi prin judecată”, spune şeful de la MAI.

La rândul său, preşedintele CNI recunoaşte că modelul declaraţiei de avere şi cel de interese personale conţine unele inexactităţi şi susţine că o prioritate a instituţiei pentru anul viitor este să elaboreze, cu ajutorul experţilor, un singur formular de declaraţie, în acesta fiind indicate atât averile, cât şi interesele personale. „Aşa le va fi mai uşor atât declaranţilor, cât şi colectorilor, fiindcă unele informaţii din aceste declaraţii se repetă”, conchide preşedintele CNI.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Plagiat într-o sesizare depusă la CC: socialiștii au pr...

Fracțiunea din Parlament a socialiștilor, în frunte cu Igor Dodon și Zinaida Greceanâi, a depus o sesizare la Curtea Constituțională (CC) în care pasaje întregi sunt preluate din 3 hotărâri ale Curții Constituționale din România. Sesizarea se referă la articolul 153 din Codul Educației, adoptat în luna iulie 2014. Articolul prevede că directorilor instituțiilor de învățământ publice care, la data intrării în vigoare a Codului, au mai mult de 5 ani de aflare în funcție, să le fie desfăcute contractele și să fie organizate noi concursuri de angajare, la care ei să poată participa. 

10 aprilie 2015
1734

Prevederile legale referitoare la integritatea procuror...

În Recomandarea 1604 (2003) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind rolul Procuraturii într-o societate democratică guvernată în baza principiului supremaţiei legii, a fost recunoscut rolul esenţial al procurorului în asigurarea securităţii şi libertăţii în societatea europeană prin:

10 decembrie 2014
1875

Preşedintele Judecătoriei Râşcani a fost iertat de CNI...

Oleg Melniciuc, preşedintele Judecătoriei Râşcani din municipiul Chişinău, şi-a promovat rudele angajate în această instanţă. Astfel, anul trecut, când sora soţiei sale a fost angajată în funcţia de grefieră, doar cu jumătate de salariu, la scurt timp, magistratul a emis un ordin prin care i-a acordat o normă deplină. Pe nepotul său l-a angajat prin cumul în calitate de administrator al reţelei de calculatoare a instanţei. Deşi a semnat mai multe acte administrative în situaţie de conflict de interese, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a clasat cazul lui Melniciuc. Experţi anticorupţie cred că membrii CNI nu au procedat corect.

16 februarie 2015
2475

Secretariatul Parlamentului refuză în mod repetat să p...

Motivul invocat şi de această dată de către angajaţii Legislativului e că informaţia solicitată conţine date cu caracter personal şi că oferirea acesteia ar însemna „imixtiune în viaţa privată”. Experţii în finanţe publice, dar şi unii jurnalişti condamnă această atitudine a funcţionarilor şi spun că prin asemenea răspunsuri este sfidată legea.

03 aprilie 2017
1487

Mister plătit din bani publici: Secretariatul Parlament...

Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova a cheltuit anul trecut circa 158 de mii de lei ca să-i înveţe limba engleză pe funcţionarii instituţiei. Deşi cursurile au fost achitate din bani publici, Secretariatul a refuzat să ne furnizeze numele celor instruiţi, menţionând că va face acest lucru doar după ce aceştia îşi vor da acordul.

31 ianuarie 2017
1593

Bani publici plătiţi pentru lustruirea imaginii preşedi...

Consiliul Raional Leova a plătit în luna iunie 6 mii de lei publicaţiei „Literatura şi Arta” pentru un articol în care i-au fost aduse laude preşedintei raionului, Efrosinia Greţu, membră a Partidului Democrat (PD). Unii consilieri susţin că banii nu erau planificaţi în bugetul local, de aceea o învinuiesc pe preşedintă că ar face abuz de banii publici pentru a se promova, dar şi pentru a face imagine partidului pe care îl reprezintă.

06 octombrie 2014
1982