Curtea Constituțională are autoturism nou, cumpărat cu jumătate de milion de lei
Trei mașini de model Skoda Octavia care aparțineau Curții Constituționale din Moldova (CC) au fost date la trei primării din raionul Orhei. În schimb, parcul de mașini al Curții s-a îmbogățit cu un alt autoturism de model Skoda Superb, care a costat aproape jumătate de milion de lei.
Cele trei mașini nu sunt considerate bune pentru judecătorii CC. Potrivit explicației Curții Constituționale, ”mijloacele de transport respective sunt învechite și nu sunt utilizate de judecători de mai bine de doi ani, provocând pierderi lunare bugetului Curții Constituționale”.
Emil Gaitur, șeful Serviciului de presă de la CC, a explicat pentru portalul Moldova Curată că lunar Curtea plătea pentru parcarea acestor autoturisme, de aceea s-a decis ca să renunțe la ele.
Aproape jumătate de milion de lei pentru ”necesitățile instituției”
Instituția însă nu a rămas mult timp fără mașină. În luna aprilie 2018 a achiziționat un autoturism Skoda Superb, în valoare de 472 de mii de lei.
S-a întâmplat la o lună după ce conducerea CC a fost preluată de Mihai Poalelungi, însă procedura de cumpărare a mașinii a început încă în anul 2017 (mai jos - extrasul din Registrul achizițiilor publice). Potrivit lui Emil Gaitur, atunci în acest scop au fost prevăzuți bani în bugetul Curții.
Autoturisme ”aruncate” de Curtea Constituțională și dăruite unor primari democrați
Potrivit unui proiect de hotărâre cu privire la transmiterea unor mijloace de transport, cele trei mașini, fabricate în anul 2003, care au aparținut Curții Constituționale au fost date primăriilor localităților Peresecina, Teleșeu și Donici din raionul Orhei. Aceste localități au mașini vechi și au trimis mai multe solicitări Cancelariei de Stat, în care s-au plâns că mașinile vechi „risipesc” bugetul local.
Primarul comunei Peresecina, Nicolae Buzu, a declarat pentru portalul Moldova Curată că el a solicitat de mai multe ori un autoturism. ”Eu de doi ani de zile am trimis scrisori la Cancelaria de Stat. Și de fiecare dată îmi spuneau: ”Așteptați, așteptați și când va fi vreo posibilitate, atunci vă vom spune”. Noi avem o mașină de model Ford Tranzit, veche de vreo 20 de ani, pentru reparația căreia plătim foarte mult. Iată de ce ne-am adresat după o altă mașină. Dar încă nu este la primărie”, a precizat Nicolae Buzu, primarul satului Peresecina.
Toți cei trei primari ai localităților care au beneficiat de autoturismele Curții Constituționale sunt înscriși pe lista Partidului Democrat din Moldova. În documentul de transmitere este precizat că ”proiectul respectiv a fost elaborat de Cancelaria de Stat, la iniţiativa Curţii Constituţionale, în scopul consolidării bazei tehnico-materiale a autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întâi, satele: Peresecina, Teleşeu şi comuna Donici din raionul Orhei, urmare solicitării reprezentanţilor localităţilor precitate de examinare a posibilităţii transmiterii mijloacelor de transport în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale”.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Bani din bugetul primăriei pentru magazinul primarului
Autoritățile locale din satul Bălăbănești, raionul Criuleni, au alocat bani din bugetul primăriei pentru achiziționarea materialelor de construcție de la magazinul pe care îl deține primarul localității împreună cu familia sa. Primarul Ion Nistreanu a mai încheiat un contract cu sine însuși pentru închirierea propriului automobil, în scop de serviciu. Acest caz a ajuns în atenția Comisiei Naționale de Integritate (CNI).
Două cauze penale pentru îmbogățire ilicită
Procuratura Anticorupție a pornit două cauze penale în baza noului articol din legislația moldovenească - îmbogățirea ilicită. Prevederea a fost inclusă în Codul Penal în luna februarie 2014. Urmărirea penală în cele două dosare este efectuată de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) sub conducerea procurorilor. Despre acest lucru a anunțat joi, 11 decembrie, șeful Procuraturii Anticorupție, Eduard Harunjen, la Conferința Națională Anticorupție, organizată de CNA.
Igor Dodon şi casele de bugetari
Candidatul socialist la actualele alegeri prezidențiale, Igor Dodon, care a deținut până acum doar funcții publice, locuiește într-un imobil de milioane în municipiul Chişinău, iar atunci când a fost întrebat de presă de unde a luat bani pentru casă, a răspuns că a fost ajutat de părinţi şi a luat un credit. Unii locuitori ai satului de baştină al acestuia, Sadova, raionul Călaraşi, spun că mișcarea banilor ar fi fost pe sens invers: Igor Dodon a fost cel care a ajutat la repararea și renovarea casei părintești. Candidatul socialist și mama sa au refuzat să comenteze aceste afirmaţii.
Conflictul de interese admis de Gheorghe Duca a fost co...
Instanţa de apel a decis că preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), Gheorghe Duca, a încălcat regimul juridic al conflictului de interese atunci când a transmis în gestiunea Universităţii Academiei, condusă de soţia sa, peste 100 de hectare de teren, un bloc administrativ şi o cafenea. Decizia instanţei de apel vine după ce, cu doi ani în urmă, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a stabilit că oficialul nu şi-a declarat interesele personale în acest caz, dar nici nu a soluţionat conflictul de interese în termen de trei zile, aşa cum prevedea legea. Atunci, Gheorghe Duca a atacat în judecată actul CNI, însă a pierdut cauza.
Deputatul și chirurgul Vladimir Hotineanu a pierdut pri...
Chirurgul și deputatul Vladimir Hotineanu a pierdut prima luptă împotriva Comisiei Naționale de Integritate (CNI). Judecătoria sectorului Râșcani a respins solicitarea deputatului de a anula actul prin care CNI a constatat că Vladimir Hotineanu se află în incompatibilitate de funcții. Astfel, constatarea Comisiei rămâne validă. Parlamentarul spune că nici nu știa că instanța a luat o asemenea decizie, întrucât ședința ar fi fost planificată pentru luna martie și nu pentru februarie. «Dacă mi-au respins cererea ca nefondată nu-i nimic, voi discuta cu avocatul și voi merge la Curtea de Apel», spune Hotineanu.
Viceprimarul capitalei Nistor Grozavu, verificat pentru...
După ce acum trei săptămâni a constatat că viceprimarul municipiului Chişinău, Nistor Grozavu, se află în conflict de interese, întrucât soţia sa este angajată într-o direcţie a Primăriei, la scurt timp Comisia Națională de Integritate (CNI) a fost pornit un nou control. De această dată, CNI va verifica dacă Nistor Grozavu s-a aflat în conflict de interese atunci când a luat o decizie în privinţa firmei fiului său. Viceprimarul respinge acuzaţiile şi spune că ar fi vorba despre o comandă politică.
