Două premii într-o lună, de la primar pentru primar

Arhiva 27 decembrie 2015 1978

Primarul orașului Sângera din municipiul Chișinău și-a fixat sieși, viceprimarului și altor angajați din primărie două premii într-o lună, chiar dacă legislația prevede că premiile conducătorilor pot fi acordate doar de către un organ deliberativ. Mihail Lari, devenit primar pentru prima dată, spune că și-a acordat premiile fără decizia Consiliului Local ”din neștiință”, iar Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat i-a cerut să anuleze cele două dispoziții. 



La 1 septembrie 2015 primarul Mihail Lari a semnat o dispoziție prin care a premiat 13 angajați ai Primăriei Sângera pentru «realizarea planului de măsuri organizatorice pentru participarea la dezvoltarea și amenajarea orașului, responsabilitate de care dau dovadă în abordarea obligațiunilor ce le revin, pentru îndeplinirea lucrului suplimentar în afara programului de lucru», dar și pentru participare bună la organizarea sărbătorilor Ziua Independenței, Hramul satului, Limba Noastră și prima zi de școală. Primii pe lista celor premiați, cu cele mai mari sume - câte 3 mii de lei - figurează primarul Mihail Lari și viceprimarul Valeriu Scodigor. Restul persoanelor din listă au premii care ajung până la 2700 de lei. 

Peste 3 săptămâni, la 22 septembrie, primarul a emis o nouă dispoziție prin care i-a premiat, cu o singură excepție, pe aceiași angajați. Din nou pe primele poziții pe listă sunt primarul și viceprimarul cu câte 3000 de lei. 

Notificare de la Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat

Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat a expediat o notificare prin care a cerut anularea celor două dispoziții, întrucât ele contravin Legii cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar. Aceasta prevede, la articolul 8, că «mărimea premiilor cu prilejul jubileelor, sărbătorilor profesionale şi al zilelor de sărbătoare nelucrătoare pentru persoanele care deţin funcţii de demnitate publică din cadrul administraţiei publice locale se stabileşte prin decizie a autorităţii locale deliberative». Astfel, în acest caz decizia cu privire la premierea primarului și viceprimarului ar fi trebuit luată de către consiliul local. 

Solicitat de Moldova Curată, Mihail Lari a spus că cele două dispoziții au fost anulate, fiind emise «din neștiință». Primarul nu a fost foarte dispus să vorbească la acest subiect, astfel că nu a precizat dacă a anulat doar partea referitoare la el și la viceprimar sau documentele integrale. 

Potrivit expertei anticorupție Mariana Kalughin, primarii sunt cei care veghează integritatea procesului de gestionare a finanțelor publice locale, de aceea modul în care o fac servește drept test pentru evaluarea integrității puterii locale. 

Cazuri similare 

Mihail Lari nu este singurul primar care și-a fixat premii sieși. Anterior și primarul satului Holercani, raionul Dubăsari, Victor Tanasev, dar și cei ai satelor Dolinnoe și Izbiște din raionul Criuleni, au făcut la fel. În toate cazurile specialiștii de la Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat au solicitat, inclusiv în instanță, anularea dispozițiilor. 

Mihail Lari a devenit primar în urma alegerilor din vara anului 2015, când a candidat din partea Partidului Liberal și a învins în fața liberal-democratului Valeriu Poiată. Anterior, Lari a ocupat funcția de specialist principal în cadrul Direcției transport public și căi de comunicație a Primăriei Chișinău. 

Viorica Manole

Această publicaţie a fost elaborată în cadrul unui proiect implementat de CAPC cu susţinerea oferită de European Endowment for Democracy (EED). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia EED.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

ANC de la București confirmă că deputații socialiști nu...

Deputații socialiști cu pașaport românesc care au declarat acum jumătate de an că au depus cereri să li se retragă cetățenia română nu au făcut, de fapt, acest lucru. Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) din România anunță că nici unul dintre cei șase parlamentari socialiști din Legislativul de la Chișinău nu au depus astfel de cereri.

05 ianuarie 2018
1595
Arhiva

Judecătorul Iurie Obadă, care l-a încarcerat pe Andrei...

Iurie Obadă de la Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) este magistratul care l-a băgat în închisoare pe Andrei Brăguță, tânărul de 32 de ani, care s-a stins zilele trecute în Penitenciarul 16. El a ajuns pe mâna poliției din cauză că ar fi depășit viteza în trafic și ar fi fost agresiv cu oamenii legii. La câteva zile de aflare în penitenciar, Andrei Brăguță a decedat, familiei spunându-i-se cauza - bronhopneumonie. Atât părinții, cât și procurorii, declară însă că tânărul ar fi fost torturat în închisoare. După decizia de plasare în arest, magistratul a plecat în concediu și va reveni la serviciu după data de 20 septembrie.

06 septembrie 2017
2435
Arhiva

Lacăt codificat la primăria din Bălţi

Uşa de la etajul trei al primăriei municipiului Bălţi, etaj unde se află birourile primarului, viceprimarului şi al secretarului consiliului local, este securizată, la intrare fiind instalat un lacăt codificat. Consilierii locali din opoziţie susţin că această acţiune întreprinsă de către conducerea municipiului Bălţi îngrădeşte accesul populaţiei într-o instituţie publică. Administraţia oraşului, însă, afirmă că instalarea acestui obstacol este o metodă de prevenire a eventualelor tentative de corupere a funcţionarilor publici din partea cetăţenilor. 

12 noiembrie 2013
1815
Arhiva

Dorin Chirtoacă: „Din păcate, nici un funcţionar bănuit...

Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, spune, într-un interviu pentru Moldova Curată, că în perioada celor două mandate ale sale, mai mulţi funcţionari publici din cadrul Primăriei au fost bănuiţi de comiterea actelor de corupţie, însă nu au ajuns să fie condamnați. Chirtoacă afirmă că și în prezent în instituția pe care o conduce există funcţionari care îşi văd mai mult de interesele personale, decât de cele profesionale.

13 august 2014
1638
Arhiva

Profil candidat: Vladimir Golovatiuc

Integritatea în activitatea politică

19 ianuarie 2019
2475
Arhiva

Prezentarea Studiului “Reacția instituțiilor publice la...

Asociația Presei Independente (API) și portalul MoldovaCurata.md vă invită la prezentarea Studiului “Reacția instituțiilor publice la investigațiile jurnalistice: autosesizări multe, rezultate puține”. Evenimentul va avea loc luni, 22 ianuarie 2018, ora 14.00, în sala de conferințe a Hotelului „Jolly Alon” (mun. Chișinău, str. Maria Cebotari 37).

15 ianuarie 2018
1532