Firma unde a activat soțul Valentinei Buliga a câștigat în ultimii trei ani 20 de contracte cu instituții medicale din țară. Fosta deputată neagă o eventuală implicare
Firma „Ecostat” SRL, condusă în ultimii doi ani de Alexei Buliga, soțul Valentinei Buliga, fosta directoare a Casei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), a obținut în anii 2019-2021 contracte cu spitale mari din țară, în valoare de peste 7,3 milioane de lei. Firma este specializată în colectarea, transportarea și neutralizarea deșeurilor medicale. În majoritatea cazurilor, compania a fost singura participantă la concurs.
La începutul anului 2018, portalul MoldovaCurata.md a publicat o investigație în care relata că firma „Ecostat” SRL a obținut mai multe contracte cu instituțiile medicale din țară. Atunci, Valentina Buliga era deputată a Partidului Democrat și președintă a Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie.
„Ecostat” SRL a fost fondată cu șase ani în urmă de Leonid Negru și Radu Baltag, cel din urmă administrând afacerea timp de un an și jumătate. În perioada 2016-2018 firma a fost gestionată de Alexei Buliga și anume atunci a început să câștige cele mai multe contracte cu spitalele. Firma activează în domenii de activitate precum colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor medicale, dar prestează și servicii de decontaminare.
În luna august 2018, MoldovaCurata.md a mai publicat un articol în care a arătat că firma continua să câștigă contracte cu instituțiile publice.
La scurt timp de la publicarea articolului din luna august, administratorul a fost schimbat, această funcție fiind partajată de fondatorii Leonid Negru și Radu Baltag. Alexei Buliga a rămas însă să lucreze în companie. O dovedesc declarațiile de avere ale soției sale.
Potrivit documentelor, în anul 2016, Alexei Buliga a ridicat de la firma „Ecostat” SRL un salariu de 16476 de lei, în anul 2017 – 85 191 de lei, în anul 2018 – 103 665 de lei, în anul 2019 - 55 750 de lei, iar în anul trecut- 26 204 de lei.
20 de contracte publice în doar în trei ani
Astfel, în ultimii trei ani, firma „Ecostat” SRL a obținut 20 de contracte cu spitalele, în valoare de peste 7,3 milioane de lei. În prima jumătate a anului curent, firma a încheiat contracte în valoare totală de peste 2,7 milioane de lei cu următoarele instituții medicale: Spitalul raional Orhei, Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul clinic municipal Bălți și Spitalul raional Hâncești. La majoritatea concursurilor, firma „Ecostat” SRL a fost singura participantă.

Întrebat de ce câțiva ani la rând această firmă câștigă contracte Spitalul clinic municipal din Bălți, directorul instituției medicale de la Bălți, Sergiu Rotari, a declarat pentru portalul MoldovaCurata.md a declarat că inițial spitalul avea un contract cu o firmă din Cahul, însă au renunțat la serviciile acelei companii. Șeful spitalului de la Bălți a mai precizat că cu această companie lucrează de câțiva ani și are servicii calitative referitor la nimicirea deșeurilor medicale.
Bunăoară, cele 10 contracte din anul trecut au o valoare totală de peste 2,9 milioane de lei, iar cele din anul 2019 – peste 1,6 de milioane de lei.

Valentina Buliga a respins, indirect, o eventuală influență a sa în câștigarea contractelor de către „Ecostat”. Ea a menționat doar că firma are activitate independentă, iar soțul său nu este decât un simplu angajat. Ea a specificat că deja Alexei Buliga nu mai activează în cadrul companiei.

Democrata Valentina Buliga a fost numită în funcția de directoare a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) în luna mai 2020, iar în luna august curent și-a dat demisia. „În ultimul an, în calitate de director general al CNAM, am reuşit împreună cu echipa să facem faţă celei mai mari provocări – pandemia. Am acţionat ca o pernă de oxigen pentru instituţiile medico-sanitare în această perioadă, chiar dacă acestea uneori nu au făcut tot posibilul pentru a satisface nevoile pacienţilor. Îmi doresc mult ca sistemul de sănătate să se transforme în unul prietenos populaţiei”, a scris fosta funcționară pe pagina sa de Facebook.
Întrebări fără răspuns
Am solicitat un comentariu administrației „Ecostat” asupra faptului că în anii trecuți, inclusiv în perioada pandemiei, firma a câștigat contracte cu instituțiile medicale în valoare de peste 7 milioane de lei. Până la momentul publicării nu am primit un răspuns. La numărul de telefon afișat pe site-ul companiei a răspuns o angajată care ne-a spus că administratorului i-a fost transmisă solicitarea noastră. Portalul MoldovaCurata.md va publica răspunsul în cazul în care acesta va fi furnizat.
Lilia Zaharia
Această investigație este realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și Fundației Konrad Adenauer. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului “Responsabilitate și implicare civică pentru buna guvernare”, implementat de Asociația Presei Independente (API), în cadrul Programului de granturi “Dezvoltarea societății civile la nivel local în republica Moldova” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Conflict de interese, salvat de divorţ?
Primarul satului Chiştelniţa, Teleneşti, Constantin Ciobanu, lucrează de doi ani deja în aceeaşi instituţie cu soţia sa, ea fiind contabila primăriei din localitate. Asta deşi cadrul legislativ interzice ca un funcţionar public să fie în subordinea unei rude. În prezent, cei doi sunt în proces de divorţ. Specialiştii spun că funcţionarii publici nu vor scăpa de sancţiunile prevăzute de lege, deoarece atât primarul, cât şi contabila nu au întreprins nimic timp de doi ani pentru a soluţiona această situaţie.
Licitație cu „dedicație” la Ialoveni
Direcția raională Ialoveni a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a indicat până la milimetri, într-un anunț de achiziții publice, dimensiunile unei mașini care urma să fie cumpărată pentru instituție. Asta înseamnă că alți potențiali ofertanți, care vând mașini cu un milimetru mai lungi sau mai înalte, sunt automat eliminați din concurs. Experții spun că un astfel de anunț poate indica faptul că instituția și-a găsit deja obiectul care urmează să fie procurat, iar licitația se organizează de formă. Șeful Direcției ANSA Ialoveni respinge acuzația și afirmă că, de fapt, a fost o greșeală, provenită din neștiința de a întocmi anunțurile de achiziții.
