Ion Ceban, zeci de mii de lei pe conturi și casă donată de părinți
Consilierul prezidențial Ion Ceban a primit anul trecut drept donație de la părinții săi o locuință cu o suprafață de 230 de metri pătrați, care valorează peste 900 de mii de lei. Oficialul indică acest lucru în declarația de avere pentru anul trecut, făcută publică de Autoritatea Națională de Integritate.
Pentru Moldova Curată, Ion Ceban a precizat că locuința este de fapt un apartament de tip „town house” și se află în centrul Chișinăului. „Anterior a fost trecută în declarația mamei mele și prezentantă organelor de resort. În mai 2012 părinții au vândut o casă și terenul adiacent acesteia în centrul capitalei, care le aparținea încă din anii 80, practic fiind făcut schimb cu acest imobil”, ne-a declarat consilierul. El sugerează că imobilul îi aparține de mai multă vreme, dar „oficial, juridic am întocmit actul de donație la finele anului trecut (2016)”.
Ion Ceban ne-a dat de înțeles, de asemenea, că imobilul nu este atât de spațios, întrucât cei 230 de metri pătrați includ și mansarda, „care este închisă, și subsolul, pe care nu îl folosesc”.
Ion Ceban deține, potrivit aceluiași document, sume importante pe conturi bancare. Astfel, în afară de banii de pe conturile curente, socialistul deține 165 de mii de lei și 5 mii de dolari pe conturi de depozit. La întrebarea cum a acumulat acești bani având în vedere că a avut doar funcții bugetare până acum, Ion Ceban a răspuns: „Depozitele cu mici acumulări în plus sunt reflectate în toate declarațiile anterioare, an de an. Sunt acumulate din economii”.
Consilierul mai deține două terenuri, unul dintre care a fost cumpărat în anul 2012 cu 160 de mii de lei.
Până a fi angajat la Președinție, în calitate de consilier al președintelui Igor Dodon, la sfârșitul anului 2016, Ion Ceban a fost deputat (pe listele socialiștilor), funcție la care a renunțat pentru a-și putea păstra calitatea de consilier local în Consiliul municipal Chișinău, însă a continuat să lucreaze la Parlament, în cadrul secretariatului. Din funcția de angajat al Secretariatului Parlamentului, Ceban a câștigat în anul 2016 suma de 125 de mii de lei.
Viorica Manole
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Averile noilor miniștri au fost făcute publice
Cel mai bogat dintre miniștrii intrați în Guvern la ultima remaniere, adică în decembrie 2017, este de departe Chiril Gaburici, fostul premier demisionat din cauză că jurnaliștii i-au descoperit diploma falsă de studii liceale. Din declarațiile de avere publicate de ANI se vede că doar Gaburici deține autoturisme scumpe, mai multe imobile și afaceri. Restul noilor miniștri au venituri și bunuri mai modeste.
Primul potențial candidat la funcția de președinte: dou...
Primul potențial candidat la funcția de șef al statului, deputatul Valeriu Ghilețchi, deține două case la sol în Chișinău, cote-părți în două societăți profitabile și o mașină pe care ar fi cumpărat-o cu 5 mii de lei. Deputatul spune că a cumpărat mașina „la preț restant” de la organizația „Partenerii”, la care anterior a fost director, prestând o activitate neremunerată.
Sesizarea CNI cu privire la averile lui Iurie Ciocan nu...
Președintele Comisie Electorale Centrale riscă până la un an de închisoare pentru faptul că nu a indicat în declarația sa de avere toate proprietățile pe care le are împreună cu soția. Săptămâna trecută, președintele Comisiei Naţionale pentru Integritate (CNI), Anatolie Donciu, a anunțat că instituția a depus o sesizare la Procuratura Generală pe numele preşedintelui Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan. Membrii CNI au constatat că preşedintele CEC nu a inclus în declaraţia de avere un automobil, câteva imobile aflate în construcţie pe care le-ar deţine în ţară, o casă în România, dar şi cotele-părți de la mai multe societăţi comerciale pe care le deţine împreună cu soţia. Potrivit lui Donciu, pentru aceste „scăpări” funcționarul de la CEC riscă un an de închisoare sau o amendă de 12 mii de lei. La aproape o săptămână de la anunțul făcut de Donciu, solicitarea CNI nu a ajuns încă la Procuratura Generală. Contactată de Moldova Curată, șefa serviciului de presă al Procuraturii, Maria Vieru, a declarat că, deocamdată, nu a fost înregistrată nicio sesizare din partea CNI care l-ar viza pe Iurie Ciocan. Anterior, președintele CEC afirmase, în cadrul unui interviu pentru portalul nostru, că nu are nicio casă de vacanță în România. Vila din Târgul Mureș despre care s-a scris în presă aparține socrilor săi. În schimb, Ciocan a recunoscut că a uitat să indice în declarația sa de avere acțiunile pe care le deține la o companie înregistrată în România. Ciocan a explicat că acțiunile despre care uitase valorează doar vreo 20 de euro.
Un alt deputat la Procuratură
Este vorba de liberal-democratul Nicolae Juravschi care, potrivit Comisiei Naţionale de Integritate, nu ar fi indicat în declaraţia de avere pentru anul 2012 faptul că deţine cote-parţi în câteva întreprinderi. Actul emis de CNI va fi transmis Procuraturii Anticorupţie.
Veronica Herţa a pierdut procesul cu CNI
Șefa Direcției Finanțe a Primăriei municipiului Chișinău, Veronica Herța, a pierdut procesul împotriva Comisiei Naționale de Integritate, care a constatat că aceasta nu și-a declarat toată averea. CNI a stabilit că funcționara a omis din declarația de venituri și proprietăți mai multe terenuri agricole, construcții accesorii și conturi bancare.
Copiii președintelui Curții de Apel Chișinău, cu afacer...
La câteva luni de la numirea în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău a lui Ion Pleșca, fiica studentă a acestuia a devenit proprietara unui depozit de fructe și legume din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni.
