Localitatea Ghidighici, „afacerea” familiei Begleţ
„Conflict vădit de interese la Ghidighici”. Aceasta este concluzia la care a ajuns Comisia Naţională de Integritate (CNI) care s-a autosesizat în baza constatărilor Curţii de Conturi a Republicii Moldova, precum că în localitatea respectivă funcţia de viceprimar este deţinută ilegal de către Alexandru Begleţ, feciorul primarului de Ghidighici, Ion Begleţ.
Ion Begleţ se află la al doilea mandat de primar al satului Ghidighici, municipiul Chişinău, candidând la această funcţie din partea Partidul Liberal. La scurt timp după ce tata şi-a început mandatul de ales local, a fost ales în funcţia de viceprimar şi feciorul său, Alexandru Begleţ. În vara anului trecut, Curtea de Conturi a constatat mai multe încălcări pe care le-ar fi comis conducerea localităţii, după ce a efectuat un audit la Ghidighici. Una dintre neregulile constatate de audit era că Alexandru Begleţ, viceprimarul satului, deţine ilegal această funcţie, fiind în conflict de interese cu tatăl său. Potrivit raportului Curţii de Conturi, contrar prevederilor cadrului legal, în funcţia de viceprimar a fost ales fiul primarului, acesta continuând activitatea în această funcţie până în prezent, ceea ce contravine prevederilor art.26 din Legea nr.158-XVI din 04.07.2008. (www.ccrm.md).
Conflict de interese
Adela Griciuc, şefă de direcţie din cadrul CNI, afirmă că acest caz a fost examinat de către membrii instituţiei care au stabilit, de asemenea, că între primarul Ion Begleţ şi viceprimarul Alexandru Begleţ este un conflict de interese. „Am trimis primarului decizia CNI în care i-am adus la cunoştinţă despre conflictul de interese existent. Dacă primarul nu ia măsuri de soluţionare a acestui conflict, dosarul va fi trimis Procuraturii Anticorupţie, fiindcă alesul local a încălcat atât Legea privind statutul funcţionarului public, cât şi cea cu privire la conflictul de interese”, susţine reprezentanta CNI.
Potrivit art. 26 al Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, ”funcţionarul public nu poate exercita o funcţie publică în subordinea nemijlocită a unei rude directe (părinte, frate, soră, fiu, fiică) sau a unei rude prin afinitate (soţ/soţie, părinte, frate şi soră a soţului/soţiei) în cadrul aceleiaşi autorităţi publice”.
Feciorul premiat de tată
Se pare că feciorul primarului de Ghidighici îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu foarte bine, fiindcă pe parcursul anului trecut, în afară de salariu, tatăl său l-a premiat cu circa 5000 mii de lei şi i-a acordat un ajutor material echivalent cu un salariu de funcţie.
Astfel, la 29 iunie 2012, primarul de Ghidighici semnează o dispoziţie privind acordarea unui ajutor material viceprimarului Alexandrul Begleţ.( Dispoziţia-iunie). Cu patru luni mai târziu, de Hramul satului care este sărbătorit la 14 octombrie, primarul dispune acordarea de premii băneşti câtorva angajaţi ai primăriei, printre care, evident, a fost şi feciorul său. Primarul şi-a atribuit atunci premiu de 3 700 lei, iar viceprimarului i-a dat 3300 de lei. În dispoziţie este specificat faptul că primele au fost acordate din contul „economisirii mijloacelor speciale destinate retribuirii muncii”,(Dispozitia-octombrie).
Nici sărbătorile de iarnă nu au fost trecute cu vederea de către primarul de Ghidighici, aşa că în luna decembrie a aceluiaşi an, acesta premiază aceiaşi angajaţi ai primăriei. De data aceasta, sumele au fost un pic mai mici, primarul ridicând o primă de 2183 de lei, iar viceprimarul - de 1650 de lei, (Dispoziţia-decembrie).
Premiile – în instanţă
Oficiul teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat l-a acţionat pe primarul de Ghidighici în instanţa de judecată, deoarece acesta ar fi acordat ilegal acel ajutor material feciorului său şi premiile băneşti ce depăşesc sumele prevăzute de lege. Astfel că, la 26 decembrie 2012, judecătoria Buiucani din municipiul Chişinău declară nulă dispoziţia primarului din 29 iulie 2012 prin care i-a acordat viceprimarului acel ajutor material, (Hotărâre de judecată). La rândul său, Svetlana Nunu, jurist din cadrul Oficiului teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat, susţine că urmează ca instanţa de judecată să se pronunţe şi pe marginea celorlalte două dispoziţii emise de primarul de Ghidighici care vizează primele de sărbători.
„Primarul nostru huzureşte”
Premiile şi conflictul de interese îi nemulţumeşte pe un grup de consilieri din localitate. Serafim Isac, unul dintre aleşii locali, afirmă că primăria din Ghidighici, care este o instituţie publică, a devenit o „afacere” a familiei Begleţ. „Cu rude în funcţii de conducere, cu premii bune, primarul nostru huzureşte. Nimeni nu-i face nimic. În ce ţară trăim, oameni buni? Aceştia îşi bate joc de un sat întreg”, zice indignat Isac.
Primarul Ion Begleţ refuză să răspundă acestor acuzaţii. Edilul a confirmat pentru MOLDOVA CURATĂ faptul că a primit decizia CNI care constată conflictul de interese în situaţia în care feciorul îi este mână dreaptă la primăria din Ghidighici. „Voi acţiona conform legii”, a fost tot ce ne-a spus primarul, fără să specifice care vor fi paşii pe care îi va întreprinde.
Lilia Zaharia, Asociaţia Presei Independente
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
GUVERN CU AFACERI NEDECLARATE
Opt dintre miniștrii actualei guvernări dețin acțiuni sau cote-părți în diferite firme, lucru pe care nu l-au indicat în declarațiile de venituri și proprietăți, depuse la Comisia Națională de Integritate. Acest lucru a fost descoperit și probat cu documente de către jurnaliștii de la RISE Project Moldova.
Contractul încheiat de primarul din Mileştii-Mici cu so...
Primarul comunei Mileştii-Mici din raionul Ialoveni s-a condus de interesele personale atunci când a achiziţionat servicii de transport de la firma administrată de soacra sa. Constatarea aparţine Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), formulată în decizia din 29 mai. Astfel, primarul riscă o amendă, iar contractul semnat între cele două părţi ar putea fi anulat.
Un fost director de școală și-a angajat soția și fiul,...
Fostul director al Școlii profesionale nr. 2 din orașul Cahul, Nicolae Munteanu, și-a angajat soția și fiul în instituția pe care o conducea, dar a rămas nesancționat pentru conflict de interese. La ședința de joi, 28 aprilie, Comisia Națională de Integritat (CNI) a constatat că Nicolae Munteanu a admis o situație de conflict de interese, dar nu a expediat dosarul la CNA pentru aplicarea amenzii conform Codului Contravențional, așa cum se întâmplă în alte cazuri, ci a clasat cauza. Motivul - conflictul se consideră soluționat prin faptul că din luna ianuarie Munteanu nu se mai află în funcție.
Şefa Centrului Medicilor de Familie din Nisporeni şi-a...
Directoarea Centrului Medicilor de Familie (CMF) din Nisporeni, Vera Tăbăcaru, a intrat în vizorul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI). Aceasta şi-ar fi angajat rudele în cadrul instituţiei pe care o conduce. Vera Tăbăcaru a refuzat să explice eventualul conflict de interese, invocând faptul că acestea sunt „probleme personale” şi că ea are tot dreptul să nu vorbească la acest subiect.
Valentin Crudu a fost repus în funcție de către Curtea...
Fostul şef al Direcţiei generale învățământ preșcolar, primar și secundar-general a Ministerului Educaţiei, demis de ministrul Maia Sandu în luna decembrie 2012, a fost repus astăzi în funcție de către Curtea de Apel Chișinău. Solicitat de Moldova Curată, Valentin Crudu a declarat că va decide cum va proceda în continuare – va cere sau nu reangajarea la minister – după ce se va consulta și cu avocatul său, aflat acum peste hotare.
