Mai grav decât bormașina. Ce SURPRIZE se mai ascund în spitalele din republică?

Arhiva 19 august 2013 1608
Sunt spitale unde și astăzi se fac operații cu acest instrument

Bormașinile de la Spitalul pentru copii „V. Ignatenco” nu sunt cele mai ciudate instrumente folosite în instituțiile medicale din R. Moldova.
Ministrul Sănătății, Andrei Usatâi, recunoaște că în multe instituții sunt utilizate chiar și burghie manuale, care se foloseau prin 1944.
De asemenea, afirmă oficialul, câmpul de improvizare în domeniul traumatologie este foarte mare. 
„Ei lucrează cu șuruburi, piulițe, schije. Nu există doar bormașini performante care costă foarte scump. Asta e problema, spitalele nu sunt dotate cu echipament medical sută la sută. Dar avem elaborat un proiect de reechipare a instituțiilor medicale”, a declarat oficialul într-un interviu pentru „Moldova Curată”.
Referindu-se la scandalul bormașinilor, ministrul nu exclude că acesta a avut și un substrat politic, iar instrumentul care apare în scandalosul filmuleț apărut în presă a fost adus de acasă de medicul de la spitalul „V. Ignatenco”.
„Când am vizitat blocul de operații al spitalului „V. Ignatenco”, nu am văzut acolo bormașini industriale, ci doar din cele acreditate medical. Mi s-a spus că mașinile folosite în filmuleț au fost aduse de acei medici care apoi le-au dus acasă. Cu toate acestea, știam despre faptul că în spitale sunt folosite astfel de instrumente”, a recunoscut Usatâi. Interviul integral îl puteţi citi aici http://moldovacurata.md/interview/ministrul-sanatatii-interviu





Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

Poliția de Frontieră refuză să divulge numele „operato...

Datele despre traversarea frontierei și plecarea în Italia a tinerei care a acuzat de neglijență medicii  de la Centrul Mamei și Copilului nu au fost furnizate de către Poliția de Frontieră, ci de către un „operator extern”, care are acces la Sistemul informaţional integrat al Poliţiei de Frontieră (SIIPF).  Asta susține conducerea Poliției de Frontieră, solicitată de Moldova Curată. Instituția nu divulgă însă numele acestui „operator extern”, invocând ”lipsa unui substrat factologic suficient”.

15 ianuarie 2018
2067
Arhiva

CSM a propus spre avansare un judecător vizat de CEDO

Anul trecut, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) îi propunea preşedintelui ţării să-i confere gradul superior de calificare unui judecător din cadrul Curţii Supreme de Justiţie. Acest grad este cel mai important pe care îl poate avea un judecător, ceea ce înseamnă şi un adaos salarial lunar de 400 de lei. Juriştii afirmă că magistraţii care sunt propuşi spre o astfel de promovare trebuie să aibă o experienţă de muncă bogată, dar şi succese remarcabile în domeniu. Preşedintele Nicolae Timofti, fost judecător şi el, a decis să nu-i acorde calificarea solicitată judecătorului Ghenadie Nicolaev.

29 aprilie 2013
1886
Arhiva

Directoarea Centrului „Prietenia” din Coşniţa este bănu...

14 ianuarie 2016
1872
Arhiva

CANDIDAT: CHEORGHE PETIC, ACUM

Integritatea în activitate politică

17 octombrie 2019
2313
Arhiva

Președintele Judecătoriei Bălți: pe hârtie - beneficiar...

Președintele Judecătoriei Bălți, Dumitru Gherasim, indică în declarația de avere pentru anul 2015 sume de bani obținute din depozite bancare, 4 autoturisme, un apartament, un garaj și două spații pentru oficii. Întrebat dacă într-adevăr deține toată această avere, Dumitru Gherasim răspunde că, de fapt, nu are depozite bancare și nici mașini. 

06 iulie 2016
1694
Arhiva

Masa rotundă: “Testarea la poligraf: un deceniu de eșec...

Asociația Presei Independente (API) și portalul MoldovaCurata.md vă invită la masa rotundă “Testarea la poligraf: un deceniu de eșecuri sau  de reușite?”. Evenimentul va avea loc luni, 19 februarie 2018, ora 14.00, în sala de conferințe a Hotelului „Jolly Alon” (mun. Chișinău, str. Maria Cebotari 37).

08 februarie 2018
1639