Primul act de constatare al ANI – incompatibilitate pentru un consilier raional. Persoana vizată va contesta decizia în instanță

2013-2018 11 august 2018 2070
Primii inspectori de integritate, în gestiunea cărora a ajuns cazul, la depunerea jurământului

Autoritatea Națională de Integritate anunță despre primul său caz soluționat, după un îndelung proces de reformare. Este vorba despre o situație de incompatibilitate în care a fost găsită o consilieră raională de la Telenești, Olga Gherman, pentru că deține concomitent și funcția de director al Centrului de creație Telenești, începând cu 15 aprilie 2016.



Potrivit ANI, persoana vizată ar fi încălcat art. 7 alin (1) lit. d) din Legea 768/2000 privind statutul alesului local, potrivit căruia ”Mandatul alesului local este incompatibil cu: d) calitatea de şef, de şef adjunct (inclusiv interimatul acestor funcţii) în structurile subordonate autorităţilor publice locale (instituţii publice, servicii, întreprinderi municipale)”, precum și art. 8 alin. (1) din Legea 768/2000 privind statutul alesului local,  potrivit căruia ”Alesul local care se află în unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la art.7 din prezenta lege va demisiona din funcţia incompatibilă cu mandatul deţinut sau îşi va depune mandatul în termen de 30 de zile de la apariţia incompatibilităţii”.

Radion Buzu, inspector de integritate

”Sunt persoană incomodă”

Solicitată să comenteze, consiliera Olga Gherman a declarat că va contesta în instanță actul ANI, după ce acesta îi va fi expediat. În opinia ei, legislația este interpretabilă, de aceea va merge în judecată mai ales pentru a clarifica această situație.

Olga Gherman a menționat că încă din februarie 2017 conducerea Consiliului Raional Telenești a sesizat mai întâi Comisia Electorală Centrală referitor la faptul că ar fi incompatibilă cu funcția de consilier, pentru a-i fi ridicat mandatul, iar CEC a sesizat ulterior ANI. De atunci, i-a fost suspendat dreptul de vot în cadrul consiliului.

”Sunt persoană incomodă și inițierea a început de la conducerea raionului, ca să fiu exclusă din lista consilierilor raionali, pentru că dacă sunt la ședință eu de obicei sunt atentă și sunt activă. Vicepreședintele raionului, domnul Vasile Harghel, a insistat să fie făcut controlul mai repede. Atâtea dosare sunt acolo, că al meu trebuia verificat în 2020, cred că, dar s-a insistat”, este de părere Olga Gherman. Ea a mai spus că a fost invitată în audiență la ANI, pentru a-și expune argumentele, aproximativ acum două săptămâni, iar la 10 august a fost anunțată telefonic despre decizia luată.

Olga Gherman este consilieră independentă, după ce a acces în consiliu, pe listele Blocului Electoral ”PPE Iurie Leancă”. În declarația de avere pentru 2017, ea indică venituri salariale de la Centrul de Creație a Elevilor în valoare de 76873.71 lei și de la Școala Sportivă pentru copii și juniori 2733.82 lei. De asemenea, Olga Gherman declară venituri din activitatea didactică de la mai multe organizații non-guvernamentale – Concordia, Promo-LEX și Fundația FRIEDRICH EBERT, în valoare totală de 10 380 de lei.

De la Consiliul raional Telenești a declarat venit din indemnizație în valoare 2500 de lei și de 144 de lei de la primăria Verejeni. Ea mai declară două premii de la Direcția Generală de Educație de la Telenești – 3500 lei și de la  CCE Telenești – de 4000 de lei. Veniturile consilierei se completează cu pensia ei și a soțului – 81 000 lei în total, precum și cu un venit de la o gospodărie țărănească unde dă teren în arendă – 12 000 lei. Ea mai deține un teren intravilan, două extravilane și două agricole, o casă de locuit din 1980 și autoturism Fiat Grande Punto, fabricat în 2007, dar achiziționat în 2017, în valoare 60 000 de lei. Consiliera mai declară 7 depozite și conturi curente, în valoare totală de 54 de mii de lei.

La capitolul interese personale, Olga Gherman indică faptul că este președintă la ADL Agenda Locală 21 Verejeni  din localitatea Verejeni  și membră AO Concordia Telenești.

Inspector de integritate: ”Totul e nou, începem o cale nouă”

Reprezentantul Inspectoratului de integritate, Radion Buzu, a declarat pentru Moldova Curată că acest caz este unul dintre cele semnalate după crerea ANI, nu unul dintre cele rămase nesoluționate de fosta Comisie Națională de Integritate. El a subliniat că prioritare sunt toate cazurile, dar toate sunt introduse în sistemul de repartizare aleatorie, fără nicio diferență între cele vechi și cele noi, astfel încât primul caz soluționat s-a dovedit a fi cel în privința consilierei de la Telenești.

Radion Buzu a mai spus că nu poate oferi mai multe detalii referitoare la acest caz, atâta timp cât actul ANI este pasibil de contastare. ”Atunci o să vedeți toată informația referitoare la caz, de unde a început, la ce concluzii am ajuns. Contestația se depune la locul de domiciliu al persoanei. O să urmărim și noi pașii. Totul e nou, începem o cale nouă, sperăm să avem rezultate cât mai bune și că veți fi înțelegători față de instituția noastră, să ne acordați puțin timp, ca să ne arătăm rezultatele”, a explicat Radion Buzu.

„În cadrul controlului, Olga Gherman a fost informată despre declanșarea procedurii de control, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază, în exercitarea dreptului la apărare”, se arată în comunicatul emis de ANI.  Autoritatea a mai informat că actul de constatare va fi publicat după ce va deveni definitiv. Dacă instanțele de judecată vor da dreptate ANI, va fi sesizată Comisia Electorală Centrală în vederea ridicării mandatului de consilier raional.

Natalia Enache



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

2013-2018

După aproape un an și jumătate, Autoritatea Națională d...

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat decretul privind numirea Rodicăi Antoci în funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate. Potrivit prevederilor legislației, odată cu publicarea decretului în Monitorul Oficial, Rodica Antoci trebuie să depună jurământul în decursul a 5 zile.

30 decembrie 2017
1595
2013-2018

Conflict la ANI. Poliția, chemată pentru a decide cine...

Zile tensionate la Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Instituția încă nu este funcțională după reformare, însă președintele Anatolie Donciu și vicepreședintele Victor Strătilă au ajuns la ceartă, disputându-și dreptul de a conduce. După un conflict verbal izbucnit la 1 noiembrie, Victor Strătilă a chemat poliția, care l-a condus pe Anatolie Donciu afară din instituție. Strătilă susține că mandatul lui Donciu a expirat la 25 octombrie, iar al său mai este valabil până în luna februarie, de aceea consideră că el trebuie să conducă ANI.

02 noiembrie 2017
1499
2013-2018

Candidații la funcția de vice-președinte al ANI: unul v...

Lilian Chișcă și Francisco Talmaci, candidați la funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI), au susținut a doua probă din concurs - interviul. Lilian Chișcă a precizat că, în cazul în care va fi ales în această funcție, va miza și pe o parte din angajații fostei Comisii Naționale de Integritate (CNI), argumentând că ei au experiență în examinarea dosarelor privind integritatea subiecților declarării. Francisco Talmaci a criticat însă activitatea CNI, spunând că fosta instituție s-a bazat prea mult pe sesizările cetățenilor și pe cele din mass media.

07 noiembrie 2017
1940
2013-2018

ANI nu va verifica eventualele conflicte de interese de...

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) nu va investiga legăturile de rudenie din cadrul Administrației de Stat a Drumurilor, despre care anterior a scris portalul Moldova Curată, și nici activitatea șefei Direcției Cultură a autonomiei găgăuze, care, de rând cu funcția publică, prestează servicii de prezentare a nunților și altor ceremonii. Motivul - articolele nu ar conține ”suficiente informații” pentru ca inspectorii să pornească un control. Într-un alt caz, al primarului comunei Bogzești, Telenești, care își are sora în subordine și încheie contracte cu firma fiului, ANI a anunțat că va efectua un control.

05 decembrie 2018
2113
2013-2018

Leonid Morari, membru CNI

Ultimul post de lucru al lui Leonid Morari, până la numirea în funcţia de membru al CNI din partea Partidului Democrat, a fost cel de şef de direcţie la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

29 aprilie 2013
1966
2013-2018

Mariana Kalughin: Testul la poligraf pentru funcția de...

Rezultatele testului cu detectorul comportamentului simulat (poligraf) nu pot fi singurul temei pentru eliminarea din concurs a unor candidați, a comentat experta Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, Mariana Kalughin, rezultatul concursului pentru funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI), anunțat astăzi. Consiliul de Integritate (CI) i-a eliminat din concurs pe cei doi candidați, Teodor Cârnaț și Victor Strătilă, din cauză că aceștia au picat testul la poligraf.

09 octombrie 2017
1807