Profil candidat: Iraida Bînzari

Arhiva 21 ianuarie 2019 2549

Integritatea în activitate politică



Iraida Bînzari candidează pe circumscripția nr. 11 Fălești. Ea ocupă funcția de președintă a raionului Fălești (entitate cu o populație de 78 de mii de locuitori) din anul 2015. Până atunci, în perioada 2007 – 2015 a fost vicepreședintă a acestui raion. Are pregătire pedagogică. Până a face parte din administrația raionului, a fost profesoară de istorie și a condus, o perioadă, Liceul teoretic ”Mihai Eminescu” din orașul Fălești, așa cum arată CV-ul său, publicat pe pagina oficială a Consiliului Raional Fălești.

Membră activă a Partidului Democrat, Iraida Bînzari a candidat cu această formațiune la alegerile parlamentare din 2009 și 2010, ocupând pozițiile 24-29 pe lista electorală, însă nu a trecut în Parlament.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

În declarația de venituri și interese personale pentru anul 2017 Iraida Bînzari indică venituri din salariul de la Consiliul Raional, din pensie și din activitatea didactică. Dintre proprietăți, declară două terenuri agricole, o casă de locuit care ar costa 99 999 lei și un autoturism procurat în anul 2007, a cărui valoare estimată ar fi de 45 de mii de lei. Aceleași bunuri au fost indicate și în declarațiile precedente.

În declarația depusă la CEC în campania electorală 2019 se regăsesc aceleași proprietăți ca în declarația precedentă, doar că de data aceasta valoarea casei este mai mare - 999,99 lei. Candidata indică salariul său și al soțului și venitul din pensie.

Integritatea în gestionarea funcțiilor publice

Iraida Bînzari a ajuns în atenția opiniei publice la începutul anului 2018, când portalul Moldova Curată a scris că, din banii Consiliului Raional Fălești, a fost reparat drumul până la casa președintei, situată în orașul Fălești. Acesta este singurul traseu local reparat cu bani din bugetul raional pe durata mandatului președintei. În acest scop au fost alocați peste 3 milioane de lei. În proiectul de reparații au intrat porțiuni de pe trei străzi, iar lucrările s-au efectuat în anii 2016 și 2017.

Când a fost întrebată de ce porțiunea reparată nu se extinde mai departe de casa ei, Iraida Bînzari a răspuns că pentru mai mult nu au ajuns bani. De asemenea, întrebată cum a fost selectat anume acest traseu pentru a fi reparat, ea a răspuns că s-a reacționat astfel la ”adresările nenumărate din partea cetățenilor și adresările Autorităților Publice Locale de nivelul I privind acordarea ajutorului financiar la executarea unor lucrări de reparație a străzilor locale”. Aceste adresări ar fi fost verbale, adresate la întâlnirile cu locuitorii. Primarul orașului Fălești, responsabil direct de starea drumurilor din oraș,a declarat că astfel de cereri la Primărie nu au fost depuse. Primarul a confirmat, indirect, că un motiv pentru care CR ar fi dat prioritate anume acestui segment de drum este că el duce la locuința președintei raionului. Când a fost întrebată de ce nu a început cu străzile principale, care sunt folosite de toți locuitorii raionului pe care îl conduce, Iraida Bînzari a răspuns: ”Nu le putem repara pe toate odată”.

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Peste 20 de controale într-o singură zi

Membrii CNI vor decide iniţierea controalelor pe numele lui Vladimir Voronin, deputat PCRM, a Tamarei Chişca-Doneva, judecătoare la Curtea Supremă de Justiţie şi a lui Alexandru Raţă, procuror al raionului Străşeni. Aceştea sunt bănuiţi de CNI că ar fi comis abateri în procesul de declarare a averilor.

20 martie 2014
2219

Reparaţia Judecătoriei Orhei, soldată cu dosar penal

O companie care a reparat sediul Judecătoriei Orhei a ajuns în vizorul procurorilor după ce a cerut pentru renovare un milion de lei, iar angajaţii Inspecţiei Financiare, subordonată Ministerului Finanţelor, au constatat mai multe abateri de la normele legale. Bunăoară, controlorii au stabilit că circa 425.000 de lei au fost trecuţi neîntemeiat la capitolul cheltuieli. Oamenii legii au pornit urmărirea penală în baza articolului 190, aliniat 5, din Codul Penal – escrocheria, în baza raportului inspectorilor. Deşi procurorii ne-au asigurat că administraţia judecătoriei nu poartă vreo vină, documentul arată că şi şefii instanţei au comis încălcări.

17 noiembrie 2014
2427

Viceprimarul satului Hârbovăț, moşier cu averi nedeclar...

Deține două case de locuit şi câteva zeci de terenuri agricole, însă nu a declarat acest lucru. Ivan Vrabie, viceprimarul satului Hârbovăţ din raionul Anenii-Noi, nu a indicat în declaraţia de avere pentru anul 2013 faptul că este titularul acestor bunuri imobile, menţionând doar venitul pe care l-a obţinut în acel an. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat că viceprimarul a omis din declaraţia de avere mai multe bunuri. Comisia a suspendat controlul urmând ca dosarul să fie expediat Procuraturii Generale. Ivan Vrabie ar putea fi cercetat penal pentru fals în declaraţii.

30 decembrie 2014
1677

ONG-urile solicită Parlamentului să se expună prin vot...

Organizațiile semnatare consideră că declarația de ieri a Președintelui Parlamentului despre eșuarea tentativei de investire a Guvernului ca urmare a lipsei cvorumului este una nefondată și solicită Parlamentului să se convoace repetat într-o ședință specială pentru a se pronunța asupra programului de activitate și listei Guvernului propus de Ion Sturza, candidatul desemnat la funcția de Prim-ministru.

05 ianuarie 2016
1827

Profil candidat: Sergiu Tutovan

Integritatea în activitatea politică

11 februarie 2019
2634

Profil candidat: Demian Caraseni

Integritatea în activitatea politică

01 februarie 2019
2723