Profil candidat: Mariana Cușnir
Integritatea în activitatea politică
Mariana Cușnir (37 de ani), originară din Orhei, este vicepreședinta Organizației Teritoriale Orhei a Partidului Acțiune și Solidaritate, fiind pe locul 48 în lista candidaților la funcția de deputat, în circumscripția națională, din partea Blocului electoral ACUM.
În martie 2016, ea a candidat la funcția de președintă a organizației și a acumulat 28 de voturi, fiind devansată de Igor Ivanov care a adunat 30 de voturi. La acea întrunire au participat 60 de persoane. Atunci, Mariana Cușnir a intrat în componența biroului permanent al formațiunii, alături de alte cinci persoane.
Până a adera la Partidul Acțiune și Solidaritate, a fost membră a Partidului Liberal Democrat din Moldova, spune ea. „Am fost membră a PLDM exact cât a fost în funcție fostul primar al orașului Orhei, Vitalie Colun. L-am susținut să acceadă în această funcție. Nu am avut vreun post, fiind un simplu membru al formațiunii”, a explicat Mariana Cușnir.
Din anul 2013, este directoarea executivă a Fundației Comunitare Orhei. „Fundația este în regim standby, adică nu am avut niciun fel de activități”, a precizat ea.
Din 2004, mai ocupă și funcția de agent comercial la întreprinderea cu capital străin Trigor AVD, o companie de distribuție și logistică.
Potrivit CV-ului, Mariana Cușnir este licențiată în domeniul Administrării publice, absolvind Academia de Administrare Publică pe lângă Președintele Republicii Moldova. Ulterior, a obținut și masteratul în Drept la Universitatea Liberă Internațională în Moldova (ULIM).
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
Până în prezent, Mariana Cușnir nu a depus declarații de avere la Autoritatea Națională de Integritate. La solicitarea reporterului proiectului „Parlamentul Curat”, candidata a expediat declarația de avere (pentru perioada 1 ianuarie 2017 - sfârșitul anului 2018 – n.r.) prezentată la PAS și la sediul Comisiei Electorale Centrale (CEC). Potrivit documentului, Mariana Cușnir și soțul ei au în proprietate două spații comerciale: unul de 63 de metri pătrați, cumpărat cu 89.000 de lei, și altul de 17 metri pătrați, cumpărat cu 16.000 de lei. Soțul candidatei mai deține și un garaj de 32 de metri pătrați, cu o valoare de 8.000 de lei. Mariana Cușnir a indicat în declarația de avere un apartament de 70 de metri pătrați, deținut oficial de părinții ei, dar în care locuiește ea. Toate bunurile imobile se află la Orhei.
Soții Cușnir au oferit în locațiune spațiul comercial, adunând un venit de 122.000 de lei.
Familia Cușnir are în proprietate două automobile: unul de marca Volvo XC90, fabricat în 2008 și cumpărat în 2014 cu 14.000 de euro, și Daewoo Matiz, fabricat și cumpărat în 2007 cu 5.700 de euro.
Mariana Cușnir a indicat un venit de aproape 166.000 de lei din activitatea comercială prestată pentru compania Trigor AVD. Soțul ei a obținut circa 126.000 de lei din servicii de transportare prestate pentru Orhei Gaz SRL. Mariana Cușnir a precizat la telefon că venitul indicat în declarație este pentru anul 2017.
Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid
Potrivit CV-ului candidatei, până în prezent, Mariana Cușnir nu a ocupat funcții. În 2018, spune ea, a făcut o donație de 10.000 de lei pentru PAS.
Cazier judiciar
Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatei.
Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
INTERVIU// Cristina Țărnă: ”Chiar cu toată asistența ex...
Problema cadrelor și comunicarea cu presa par ar fi, în prezent, cele mai grave probleme ale Autorității Naționale de Integritate (ANI), în opinia Cristinei Țărnă, expertă anticorupție, fostă directoarea adjunctă în cadrul Centrului Național Anticorupție.
Primăria oraşului Călaraşi a făcut achiziţii de la maga...
În anul 2013, Primăria oraşului Călăraşi a cumpărat un televizor, două fotolii şi un frigider de la magazinul primarului Nicolae Melnic, care a semnat trei contracte de achiziții a bunurilor de mică valoare în sumă totală de 13 900 lei. Primarul este fondatorul firmei SRL “Nicolae Melnic”, iar soţia sa, Natalia Melnic, administrator. Edilul motivează achiziţiile prin faptul că în oraşul Călăraşi nu erau la moment alte magazine de electrocasnice.
Revenirea la reprezentarea în instanță de către alte pe...
Un grup de deputați a depus la Parlament un proiect de lege, cu titlu de iniţiativă legislativă, privind modificarea Codului de procedură civilă (numărul 147 din 10 aprilie 2014), al cărui scop este revenirea la practica existentă până în anul 2010, când dreptul de a reprezenta în instanță o persoană sau o instituție îl aveau nu doar avocații, ci și alte persoane.

Comentarii:
Ha-ha-ha,sarmanii,nau ce minca ,sunt bucsiti de bani facute prin scheme diferite.