Laura Ştefan: Factorul politic este esenţial atunci când se ia decizia iniţială privind curățarea țării de corupție

Arhiva 21 decembrie 2015 2252
Laura Ștefan

Experta anticorupţie de la Bucureşti Laura Ştefan a vorbit în cadrul unui interviu cu Moldova Curată despre experienţa acumulată de instituţiile de drept din România în domeniul combaterii corupţiei şi ce ar putea prelua Republica Moldova în acest sens. Ea a subliniat importanţa asumării reformelor de către clasa politică, dar, mai ales, de către oamenii legii, de la poliţişti şi procurori până la judecători.



„Este esenţial ca politicienii să înţeleagă faptul că e nevoie de o justiţie puternică şi de curăţarea ţării de acest flagel care este corupţia. Dincolo de decizia politică, este nevoie şi de o înţelegere profundă a cerinţelor care se pun în faţa sistemului judiciar, e nevoie ca oamenii din sistemul judiciar să-şi asume rolul adevărat pe care îl au în societate. Scuze sunt multe şi explicaţii de ce ceva nu se poate, mai greu este să faci un lucru bine şi cu responsabilitate”, a remarcat Laura Ştefan.

Experta a mai a explicat cum funcţionează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Agenţia Naţională de Integritatea (ANI) şi de ce instanţele specializate anticorupţie nu sunt o soluţie bună într-o ţară afectată de corupţie.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

„Legile imperfecte și tergiversarea procesului de conso...

20 martie 2017
1464
Arhiva

Preşedintele raionului Cimişlia, fără locuinţă în decla...

După alegerile locale din vara anului curent, în fruntea raionului Cimişlia a acces un reprezentant al Partidului Popular European, unul dintre cei mai tineri preşedinţi de raion, Mihai Olărescu, în vârstă de 30 de ani. Licenţiat în finanţe şi asigurări, Olărescu s-a lansat în politică cu puţin timp înainte de alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Iniţial a făcut parte din organizaţia de tineret a PDM, dar după lansarea blocului lui Iurie Leancă, a decis să adere la PPEM. Şi-a propus candidatura la funcţia de primar de Cimişlia, dar colegii de partid au optat pentru o persoană cu mai multă experienţă. Au pierdut în cursa pentru funcţia de primar, în schimb PPEM a câştigat cele mai multe mandate în consiliul raional. Candidatura lui Olărescu a fost propusă la funcţia de preşedinte de raion şi a fost aprobată cu votul unei majorităţi PPEM-PDM.

10 decembrie 2015
1959
Arhiva

Pe urmele miliardului. În buzunarele cui au ajuns banii...

Aproape nouă din cei 14,2 miliarde de lei, acordaţi în noiembrie 2014 şi martie 2015 de Guvernul Republicii Moldova Băncii de Economii (BEM), Băncii Sociale (BS) şi Unibank, în baza unor hotărâri secrete, au  ajuns în buzunarele a 0,87% din deponenţii celor trei bănci. Este vorba despre 1.400 de persoane fizice, milionari şi 19.685 de companii private. Banii le-au fost acordaţi în baza deciziilor unei comisii speciale, create de Guvern, a cărei componenţă este ţinută în mare secret. Centrul de Investigaţii Jurnalistice a reuşit să afle numele câtorva dintre membrii acestei comisii. Unii dintre ei s-au ales între timp cu funcţii publice importante. Deşi modul în care au fost luate cele două decizii de acordare a garanţiilor de stat ridică multiple semne de întrebare, procurorii nu au pornită nicio anchetă pe acest episod din „furtul miliardului”. Între timp, în cei doi ani de la lichidarea băncilor s-a reuşit recuperarea a doar 2% din banii fraudaţi. 12 miliarde de lei urmează să fie recuperaţi de la patru companii din aşa-numitul „grupul Şor”, în baza unor hotărâri judecătoreşti care însă nu prevăd niciun mecanism de restituire a banilor. 

18 septembrie 2017
1980
Arhiva

Proiectul de lege care interzice funcționarilor publici...

În Parlament, cu titlu de iniţiativă legislativă a deputatului Iurie Bolboceanu, a fost înregistrat un proiect de lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative (nr. 88 din 04.03.2013), prin care se pretinde eficientizarea procesului de declarare şi control al intereselor personale. Astfel, se propun modificări și completări la Legea nr. 90 din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei, la Legea nr. 16 din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese și la Codul Penal.

02 aprilie 2014
1602
Arhiva

Standarde duble la CNI

Membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) aplică legislația diferit pentru același fel de dosare. În cazurile a doi şefi ai Inspectoratelor Fiscale (IFS) din Ungheni şi Cahul, care dețineau şi funcţiile elective de consilieri, opiniile CNI au fost diferite. Într-un caz s-a stabilit că funcţionarul a încălcat regimul juridic al incompatibilităţii de funcţii, iar în al doilea - CNI se mai gândeşte dacă deținerea concomitentă a două funcții este sau nu o încălcare de lege.

12 octombrie 2015
2071
Arhiva

Primul an de activitate a CNI - factorii care au influe...

În anul 2013 Comisia Națională de Integritate (CNI) a recepționat 110 000 de declaraţii cu privire la venituri şi proprietate și declaraţii de interese personale. Dintre acestea, a verificat doar 3 000 de declaraţii, ceea ce constituie 3 % din totalul declaraţiilor recepţionate.

17 mai 2014
1763