Profil candidat: Nina Cereteu
Integritatea în activitatea politică
Nina Cereteu, primar al or. Drochia, este candidata Partidului Nostru în cadrul Circumscripției nr.6, Drochia. Născută la 18 august 1987, în or. Drochia, în 2009 a absolvit Facultatea de Drept a Universității de Studii Europene din Moldova. Ulterior a obținut o diplomă de master în științe politice la Academia de Administrare Publică. Începând cu anul 2011 a activat în calitate de consultant la Direcția organizații necomerciale din cadrul Ministerului Justiției și secretar al Comisiei de certificare. În 2014 - 2015 a activat în calitate de asistent juridic în cabinetul avocatului ”Igor Șeremet”. În 2016 Cereteu a fost aleasă vicepreședintă a Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).
Nina Cereteu s-a lansat în politică în 2014. Inițial numele ei a apărut într-un scandal legat de plecarea ei de la Ministerul Justiției. În iunie 2014, Cereteu a apărut într-o conferință de presă alături de o colegă și omul de afaceri Renato Usatîi, acuzându-l pe ministrul Justiției de atunci că ar fi dat indicații să refuze înregistrarea Partidului Nostru, care anterior purta titulatura ”Partidul Popular Republican”. Nina Cereteu declara că s-ar fi ocupat personal de setul de acte și că documentele corespundeau întru totul legii cu privire la partide. În replică Ministerul Justiției a emis un comunicat în care a acuzat-o de încălcarea statutului funcţionarului. „Ieşirea alături de un politician, precum şi declaraţiile false denotă intenția de a exercita presiuni asupra Ministerului Justiției, prin șantaj, conflict de interese și coruptibilitate”, se spunea în comunicat.
Ulterior Renato Usatâi a publicat o informație pe site-ul său în care se spunea că fostele angajate ale Ministerului Justiției „au cerut garanții de securitate din partea lui Renato Usatîi” . Două luni mai târziu, Nina Cereteu a fost aleasă vicepreședinte al noului partid al lui Renato Usatîi „PaRUs”, devenit ulterior Partidul Nostru. Numele ei nu figurează în actele CEC la capitolul donații făcute partidului.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
În declarația pe venit pentru anul 2015, Nina Cereteu a completat un singur punct – salariul la locul de bază de muncă, 32 930 lei obținuți timp de jumătate de an în funcția de primar și pe cel obținut în Cabinetul avocatului - 16 969 lei. Potrivit documentului, aceasta nu deținea nici un fel de proprietate.
În declarația de avere pentru ultimii doi ani, depusă la CEC, candidata indică venituri de 194 177 lei din salariul său de primar și 223 755 lei – veniturile soțului, care e primar de Râșcani, precum și indemnizația pentru copil – 54 893 lei. Potrivit actului, Cereteu nu are terenuri, mașini ori locuință. În ultimii patru ani, ea a contractat credite în valoare totală de 140 de mii de lei, pe care trebuie să le întoarcă până în 2021.
Integritatea în gestionarea funcției publice și/sau de partid
Nu există informații despre eventuale încălcări admise de către candidat în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid.
Cazier judiciar
Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.
Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Judecătorul român Cristi Danileț: ”Dintr-o societate bo...
”Judecătorii și procurorii din Republica Moldova încă nu acceptă că au o problemă cu lipsa de integritate a unor colegi de-ai lor”, a declarat judecătorul Cristi Danileț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii din România, în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată.
Donaţii contraversate în raportul financiar al PDM
Două angajate ale primăriei comunei Mihăileni din raionul Briceni susţin că nu au dat niciun ban pentru finanțarea campaniei electorale a Partidului Democrat (PDM), chiar dacă figurează în Raportul financiar depus de PD la Comisia Electorală Centrală (CEC). Angajatele, care ar fi donat împreună 20 de mii de lei, au declarat pentru Moldova Curată că primarul a fost cel care le-a inclus în lista donatorilor. Alesul local afirmă că angajatele „spun prostii”.
Deputatul Vladimir Hotineanu, acuzat de malpraxis
Vladimir Hotineanu, fostul ministru al Sănătății și actual deputat, este acuzat de malpraxis și de intenție de a face contrabandă cu spirt în regiunea transnistreană. Acuzațiile vin din partea președintelui Asociației „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici. Hotineanu respinge învinuirile.
Lipsa de transparență în procesele de privatizare și de...
”În Republica Moldova avem o situație alarmantă, inadecvată și neconformă standardelor internaționale în ce privește asigurarea transparenței în procesul de achiziții publice și privatizare a proprietății statului. Acest lucru ridică la maxim riscul de corupție, duce la lipsa încasărilor la bugetul public, stimulează dezvoltarea competiției neloiale și a tendințelor monopoliste și, în ultimă instanţă, duce şi la majorarea prețurilor pentru consumatori", a declarat astăzi, în cadrul unei dezbateri publice, președintele Consiliului Național de Participare (CNP), Sergiu Ostaf.
Şeful Fiscului din Căuşeni ar putea rămâne fără funcţie
Încă un șef de la Fisc este suspectat că se află în incompatibilitate de funcţii, după ce alte două persoane cu posturi similare s-au aflat în atenția Comisiei Naționale de Integritate (CNI). Anatolie Niţelea, care în luna august 2015 a devenit şeful Inspectoratului Fiscal de Stat (IFS) Căuşeni, este şi consilier raional. CNI a stabilit că funcţionarul admite o incompatibilitate, iar din această cauză riscă să-şi piardă funcţia. În situații similare se află și şefii Inspectoratului Fiscal de Stat (IFS) din raioanele Cahul şi Ungheni.
La ANI au ajuns primele declaraţii de avere depuse după...
Până în prezent la Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) au fost înregistrate circa şase mii de declaraţii de avere şi interese personale pentru anul 2016. Conducerea ANI a declarat pentru Moldova Curată că în acest an se aşteaptă a fi înregistrate circa 70 de mii de declaraţii de avere şi interese.
