Profil candidat: Petru Corduneanu

Arhiva 22 ianuarie 2019 3356

Integritatea în activitatea politică



Despre biografia lui Petru Corduneanu se știe că, în perioada guvernării comuniste, 2001 – 2009, a ocupat diferite funcții în cadrul Ministerului de Interne. În timpul revoltei din aprilie 2009 el deținea funcția de șef al Direcției Generale Poliție Ordine Publică.

După schimbarea guvernării, în anul 2009, s-a pensionat, însă nu a dispărut din atenția opiniei publice. Era urmărit penal pentru presupusa agresare în noaptea de 7 aprilie 2009 a deputatei Valentina Cușnir, de aceea presa a scris periodic despre el, monitorizând procesul de judecată.

După alegerile locale din 2015 a devenit consilier municipal în Capitală pe lista Partidului Socialiștilor, iar în luna iulie 2017 a devenit deputat, după decesul parlamentarei socialiste Irina Mîzdrenco, fiind următorul pe lista socialiștilor.  Candidează pentru un nou mandat pe Circumscripția nr. 38 Hâncești.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

La alegerile parlamentare din 2014 Petru Corduneanu a donat în trei tranșe Partidului Socialiștilor o sumă totală de 271, 5 mii lei, potrivit raportului financiar al PSRM depus la CEC. El este trecut în listele de donatori ca pensionar MAI. Pensia sa de ofițer în rezervă constituie, potrivit declarației sale de venituri pentru anul 2017, în jur de 98 de mii de lei pe an, adică peste 7 mii de lei lunar. Pentru a putea face o astfel de donație, Petru Corduneanu ar fi trebuit să adune pensiile de cel puțin doi ani și jumătate. 

În declarația de venituri și interese personale depuse pentru anul 2017 din funcția de deputat, Petru Corduneanu arată că deține un apartament cu o suprafață de 165 de metri pătrați, dobândit în anul 2008 și care ar valora 445 de mii de lei. În euro valoarea locuinței ar fi de 22 de mii de euro. 

De asemenea, deputatul indică faptul că în anul 2016 și-a procurat un autoturism Skoda Superb Sedan, produs în anul 2010, care ar valora 10 mii de lei, adică 500 de euro.

Integritatea în gestionarea funcției publice și/sau de partid

Numele lui Petru Corduneanu apare într-o investigație jurnalistică realizată de RISE Moldova în anul 2016. Potrivit documentelor citate în investigație, firma colegului de partid al lui Corduneanu, Corneliu Furculiță, ”Exclusiv Media” SRL, a împrumutat de la o companie înregistrată în Bahamas (zonă offshore) 1,5 milioane de euro. O parte din acești bani a fost ulterior împărțită unor persoane care făcuseră donații la PSRM. Petru Corduneanu a primit și el 500 de mii de lei de la ”Exclusiv Media” SRL.

În urma acestei investigații Procuratura Anticorupție a deschis o cauză penală privind spălarea de bani în proporții deosebit de mari. Dosarul se afla, în septembrie 2018, la etapa urmăririi penale, potrivit unui răspuns al Procuraturii Anticorupție (PA), adresat portalului Media-azi.md, Corneliu Furculiță a comentat că toate tranzacțiile au fost legale, iar ”Exclusiv Media” a acționat RISE Moldova în judecată pentru defăimare. Deocamdată nu există o decizie definitivă pe acest caz. În luna mai 2018 dosarul a fost trimis de la Curtea de Apel Chișinău la rejudecare la Judecătoria Chișinău.

Solicitat de reporterul Campaniei Pentru un Parlament Curat să răspundă la întrebări referitoare la valoarea mai mică a bunurilor sale, pe care a indicat-o în declarațiile de avere, dar și la banii donați partidului și cei luați de la ”Exclusiv Media” SRL, Petru Corduneanu a refuzat. Întrebările i-au fost trimise la 18 octombrie 2018 prin e-mail, la adresa fracțiunii Partidului Socialiștilor din Parlament și la adresa asistentului său din Legislativ. Peste câteva zile, solicitat la telefon, deputatul a spus că urmează să vadă întrebările:  ”Să citesc și să văd ce drepturi am eu ca cetățean și ca deputat și dacă ne încadrăm strict în cadrul legal vă răspund. Eu m-am atosesizat, mă duc, ridic poșta și văd. Eu am statut de deputat în Parlamentrul Republicii Moldova, dați-mi voie să mă clarific, să citesc, să vedem cât e de cadrul legal, să mă încadrez eu în cadrul legal, după care vă dau un răspuns iarăși în ”deterimentul” legislației în vigoare în Republica Moldova”, a declarat Petru Corduneanu, iar de atunci nu a mai răspuns la telefon. 

Cazier judiciar

Petru Corduneanu a fost unul dintre șefii poliției care au fost implicați în dispersarea manifestanților din centrul Chișinăului în timpul protestului din 7 aprilie 2009, soldat cu zeci de oameni reținuți și bătuți în comisariatele de poliție sau în penitenciarul nr. 13. El deținea atunci funcția de şef al Direcţiei Generale Poliţie Ordine Publică.

La scurt timp după protestul din 7 aprilie, Corduneanu și adjunctul său au fost învinuiți de deputata Valentina Cușnir că ar fi bătut-o în seara de 7 aprilie 2009. După un proces care a durat 7 ani, timp în care a devenit deputat, Corduneanu și fostul său adjunct au fost achitați,  în luna iunie 2017, instanța notând că fapta nu s-a dovedit a fi săvârşită de inculpaţi. Curtea Supremă de Justiție a menținut hotărârile de achitare ale instanțelor inferioare.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

Preşedintele CNI: „Vom rămâne la sapă de lemn, dacă nu...

Persoanele cu funcţii de răspundere în serviciul public ar putea avea posibilitatea, începând cu anul viitor, să-şi declare veniturile şi proprietăţile în formă electronică, printr-un program special numit „E-integritate”. Specialiştii afirmă că această modalitate va elimina erorile comise fără intenţie sau cu bună ştiinţă de către subiecţi, deoarece programul va include câmpuri de date obligatorii. Dacă acestea nu vor fi completate, declaraţia nu va putea fi recepţionată. Preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) spune însă declararea electronică va fi posibilă de la anul viitor doar în situaţia în care deputaţii vor vota proiectele de lege care presupun reformarea CNI, dar şi modificarea formularului de declarare a averilor şi intereselor personale.

13 martie 2015
1837
Arhiva

Dezbaterea publică „Înăsprirea sancţiunilor pentru demn...

Dezbaterea publică „Înăsprirea sancţiunilor pentru demnitarii şi funcţionarii care nu-şi declară sau declară eronat veniturile, proprietăţile şi interesele personale”, eveniment organizat de Asociaţia Presei Independente (API) şi portalul web www.moldovacurata.md pe data de 27 noiembrie 2013.

27 noiembrie 2013
1516
Arhiva

Primarul satului Oxentea, condamnat la închisoare cu ex...

Judecătoria raionului Dubăsari l-a condamnat pe primarul satului Oxentea, Valeriu Rusu, la 1,6 ani de închisoare cu executare pentru exces de putere și aplicarea violenței asupra unei persoane aflate în exercițiul funcțiunii, iar pe secretara consiliului local - la 5,5 ani de închisoare. Unul dintre capetele de acuzare a fost înstrăinarea ilegală a trei terenuri aflate pe malul Nistrului, în zona de protecție a râului. Terenurile ar fi proprietate a statului, dar sunt gestionate de Agenția „Apele Moldovei”. Inițial, în calitate de inculpat apărea și inginerul cadastral din sat, dar în privința lui fapta a fost recalificată drept contravenție și nu i-a fost aplicată o pedeapsă, deoarece a expirat termenul de prescripție. Primarul a fost acuzat și de faptul că a aplicat violența asupra a două angajate ale Inspectoratului Fiscal Dubăsari, care, la sfârșitul anului 2012, au venit în satul Oxentea pentru a efectua un control operativ la agenții economici de la piața locală. Valeriu Rusu spune că ambele dosare, de aplicare a violenței și de abuz de putere, au fost fabricate, la baza lor stând plângerile unui consilier local, care a condus anterior colhozul din localitate.

26 august 2016
6367
Arhiva

Proiectul Melniciuc: unii judecători înstrăinează apart...

Unii judecători care au primit apartamente în anul 2015 în condiții preferențiale datorită unui proiect de construcție gestionat de magistratul Oleg Melniciuc s-au dezis deja de aceste locuințe. În baza de date Cadastru în prezent figurează alte persoane ca proprietari. Judecătorii au obținut apartamentele noi la prețul de 360 de euro pentru un metru pătrat, în timp ce pe piață prețul este de 500 - 600 de euro. Moldova Curată a încercat să afle motivele pentru care judecătorii au renunțat atât de ușor la apartamentele, în a căror construcție au fost investiți și bani publici - pentru arenda terenului Judecătoria sectorului Râșcani a plătit peste 2 milioane de lei. Astăzi prezentăm cazul magistratului Serghei Papuha.

22 septembrie 2017
1736
Arhiva

CNI examinează astăzi cazul unui primar care cumpăra pâ...

Comisia Națională de Integritate (CNI) va examina în ședința de astăzi un posibil conflict de interese relatat acum doua luni de Moldova Curată. În articolul  „Afacere  cu pâine nedeclarată de primar”, publicat în luna ianuarie, a fost expusă schema după care Primăria satului Ilenuța din raionul Fălești făcea rost de pâine pentru instituțiile publice. Timp de opt ani, primăria cumpăra pâine pentru gimnaziu şi grădiniţă de la soţia primarului, care este proprietara unei brutării. În plus, afacerea nici nu a fost indicată în declaraţia de avere a alesului local.

27 martie 2014
1736
Arhiva

Profil candidat: Dumitru Pavel

Integritate în activitatea politică

29 ianuarie 2019
4738