Președintele raionului Strășeni, care s-a dus în România cu mașina de serviciu, ar putea fi verificat de CNI

Arhiva 11 ianuarie 2016 2498
Președintele raionului Strășeni, Mihail Popa

Comisia Națională de Integritate (CNI) s-ar putea autosesiza în cazul președintelui raionului Strășeni, Mihail Popa, care a fost văzut cu mașina de serviciu în județul Harghita din România, unde se află mai multe stațiuni de odihnă. O fotografie cu automobilul acestuia, cu numere de înmatriculare RM A 147 a apărut zilele trecute pe Facebook. Popa susține că a fost în România în interes strict de serviciu. 



Solicitat de Moldova Curată, Mihail Popa a declarat că s-a aflat în România timp de trei zile - de pe 6 până pe 8 ianuarie și că a mers încolo la invitația unor senatori români care ar vrea să implice și autoritățile de la Strășeni în proiecte europene.

"Am fost la București, apoi la Harghita, împreună cu șoferul, în interes de serviciu. Familia mea era acasă în acele zile. Drept dovadă, vă spun că soția mea a participat pe data de 8 ianuarie la festivalul «Colinde, Colinde» și chiar a dat un interviu unui post de televiziune, puteți verifica. Copiii au fost acasă. Ne-am pornit și în Maramureș, dar mi s-a spus că drumul este rău și ne-am întors înapoi", ne-a explicat Mihail Popa.

CNI ar putea porni un control

"Aceasta este versiunea dlui, dar noi vom verifica și va decide Comisia până la urmă, pentru că doar CNI este cea care decide dacă a fost sau nu încălcare de lege", spune, în replică, președintele CNI, Anatolie Donciu. Potrivit lui, la următoarea ședință a CNI, care va avea loc joi, 14 ianuarie, ar putea fi inițiat un control pe numele lui Mihail Popa. Cel vizat, la rândul său, afirmă că nu se teme de o eventuală verificare. "Dacă va verifica CNI, poftim, nicio problemă", a adăugat Mihail Popa.  

Legea cu privire la conflictul de interese interzice persoanelor cu funcții publice să folosească, "direct sau indirect, orice bun proprietate publică în interese personale".  În caz că acest lucru se confirmă, alesul local sau funcționarul public este pasibil de amendă. În anul 2013, într-un caz similar, și anume al fostului președinte al raionului Ungheni Iurie Toma, CNI a constatat conflict de interese. Toma a plecat cu mașina de serviciu într-o deplasare în Lituania, unde fusese invitat, împreună cu un colectiv artistic din localitate, la un eveniment de cultură. Fostul președinte de raion a contestat actul CNI în instanță, iar acum dosarul este în proces de examinare.

Mihail Popa a devenit președinte al raionului Strășeni după alegerile locale din luna iunie 2015 și reprezintă Partidul Democrat. Anterior, Moldova Curată a scris că acesta a venit într-o funcție publică din business. El este fondator a două firme, ambele din domeniul comerțului. Mihail Popa face parte din Partidul Democrat din anul 2009. Până atunci a fost membru al Partidului Social-Democrat. 

Viorica Manole



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Constantin Becciev a fost restabilit în funcție: S.A „A...

Judecătoria Chișinău a emis, la 20 februarie curent, o decizie prin care a constatat că fostul director al Societății pe Acțiuni „Apă-Canal” Chișinău, Constantin Becciev, a fost demis ilegal. Prin hotărârea instanței, Becciev a fost restabilit în funcție, iar instituția va trebui să-i plătească un prejudiciu moral în valoare de circa 34 de mii de lei și alte zece mii vor fi achitate pentru cheltuieli de judecată.

20 februarie 2017
2098

Circa 960 de declaraţii de avere şi de interese persona...

Chiar dacă termenul de depunere a declaraţiilor de avere şi de interese personale pentru anul 2013 expiră la finele lunii martie curent, la Comisia Naţională de Integritate (CNI) au început a fi aduse astfel de documente. Cei mai harnici s-au dovedit a fi colectorii de declaraţii  de la ministerele Mediului şi Apărării, dar şi din cadrul inspectoratelor de poliţie din sectoarele Centru şi Râşcani din municipiul Chişinău. Nu au rămas în urmă nici colectorii din cadrul primăriilor din localităţile raionului Drochia, de la  primăria Oneşti, Hânceşti, dar şi de la primăria oraşului Cantemir.

13 februarie 2014
1783

Procurorii vor fi reprezentați în Consiliul de Integrit...

Viitorul Consiliu de Integritate, instituție care urmează să fie creată până la finalul acestei luni și care va avea misiunea să supravegheze activitatea Autorității Naționale de Integritate, are deja primul membru. Este vorba despre procurorul Mircea Roșioru, președintele Consiliului Superior al Procurorilor, desemnat prin hotărârea CSP din 11 august 2016.

15 august 2016
1623

Ghenadi Mitriuc, un fidel donator al socialiștilor,...

După câteva încercări de a ajunge primar al municipiului Ungheni, Ghenadi Mitriuc, membru al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a devenit  președinte al raionului Ungheni. El este cunoscut opiniei publice pentru donațiile mari pe care le-a făcut partidului său, dar și pentru că deține cetățenia statului român, deși a blamat de mai multe ori România.

22 noiembrie 2019
1989

Ambasadorul Slovaciei la Chișinău: ”Cu o minte coruptă...

Ambasadorul Republicii Slovacia la Chișinău Robert Kirnag a vorbit în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată despre practicile slovace de combatere a corupției, de asigurare a transparenței decizionale și a integrității demnitarilor și funcționarilor publici. Diplomatul a subliniat că este nevoie atât de voința politică a celor aflați la putere, cât și de cea a cetățenilor, care trebuie să manifeste demnitate și să refuze să dea mită. De asemenea, Excelența Sa a calificat drept ”incredibilă” delapidarea unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc și a îndemnat autoritățile legale să îi aducă în fața justiției pe toți cei implicați.

24 octombrie 2016
2091

Parlamentul este igienizat din bani publici, iar grădin...

De mai mulți ani, grădinițele din capitală nu sunt asigurate cu săpun lichid suficient și nici cu hârtie igienică. Autoritățile publice locale motivează prin faptul că nu sunt bani suficienți pentru aceste produse. De regulă, sunt alocate mijloace financiare doar pentru detergenți, var, clor, iar igiena copiilor este lăsată în grija părinților. În schimb, pentru aleșii poporului statul alocă resurse din belșug pentru produse igienice de calitate. Bunăoară, dacă anul trecut din bugetul public au fost alocați doar 29 de lei pentru procurarea produselor igienice de uz casnic pentru un copil, atunci pentru un angajat din clădirea Parlamentului au fost cheltuiți tocmai 530 de lei, adică de 18 ori mai mult decât se alocă pentru un copil care frecventează grădinița în capitală.

12 decembrie 2017
2157