Profil candidat: Sergiu Groza
Integritate în activitatea politică
Deputatul socialist Sergiu Groza (57 de ani) este fost angajat în diverse funcții în instituțiile Ministerului de Interne. Din funcția de preşedinte al Organizaţiei teritoriale Floreşti a PSRM a ajuns deputat în Parlament. La alegerile parlamentare 2019 candidează pe circumscripția nr. 8 Florești.
Începând cu anul 1987 Sergiu Groza, care este licențiat în drept, a deținut funcțiile de șef de secție urmărire penală, vicecomisar, șef al Direcției conducere și control al urmăririi penale din cadrul MAI. În anul 2000 s-a transferat în organele procuraturii, ajungând procuror al raionului Florești. După ce s-a pensionat în 2012, Groza s-a încadrat în activitatea de partid. Din acel an este preşedinte al Organizaţiei teritoriale Floreşti a PSRM. În perioada 2015–2017 a fost consilier socialist în Consiliul raional Florești.
Sergiu Groza a fost autor și co-autor al 16 inițiative legislative. Dintre acestea, sunt în faza de examinare – 12, respinse – 3 și una – în faza de adoptare. Este membru al Comisiei parlamentare administrație publică. Groza este unul din cei 74 de parlamentari care au votat pentru schimbarea sistemului electoral, și a votat pentru votul mixt în iulie 2017.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
Conform declaraţiilor de avere depuse la Autoritatea Națională de Integritate, Sergiu Groza și familia sa dețin șase terenuri agricole, trei dobândite în 2007 și altele trei - în 2016. Toate terenurile se află în satul Rădulenii Vechi, r-nul Floreşti (localitatea de baștină a candidatului) și au suprafaţa totală de 2.78 ha.
În anul 2017, Groza a indicat în declarația de avere o casă de 153 de metri pătrați, care ar costa 110 mii de lei (circa 5000 de euro) și un garaj de 67,8 metri pătrați, estimat la 32 de mii de lei. Casa se află în satul Rădenii Vechi și a locuit toată viața în ea, doar că nu a declarat-o până acum, a explicat Sergiu Groza pentru Campania Pentru un Parlament Curat. „Acea casă nu este procurată în 2017 și nici în 2016, pur și simplu nu a fost înregistrată la oficiul cadastral, din acest motiv eu am declarat-o în 2017, deoarece nu era necesar s-o declar. Conform legislației, persoana devine proprietar din moment ce bunul este înregistrat la oficiul cadastral”, a declarat Sergiu Groza. El a precizat că valoarea de 110 mii de lei este cea estimată de specialiștii de la Cadastru.
Potrivit declarației de avere și interese personale, Sergiu Groza, a adunat, în 2017, venituri din mai multe surse. Astfel, în calitate de deputat a obținut– 77 409 lei, din pensie – 72 mii lei, plus indemnizație pentru chiria spațiului locativ de la Parlament – 37 497 lei. Totodată, soția sa a adunat din salariul de la Spitalul raional Florești – 65 mii lei. În pofida veniturilor modeste, pe care le-a declarat Groza în 2012-2013, când ocupa funcția de preşedinte al Organizaţiei teritoriale Floreşti a PSRM, în timpul campaniei electorale din 2014 a donat Partidului Socialiștilor 87 200 de lei. Acesta a indicat în declarația pe venit depusă la Comisia Electoral Centrală un salariu de 52.500 lei și 84.000 lei, pensie. Candidatul a spus pentru Moldova Curată că a donat din economiile sale.
La alegerile din 2018 a primarului general, Sergiu Groza a donat colegului său de partid, Ion Ceban, 38.200 lei conform paginii www.parlament.md.
Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid
Nu există informații despre eventuale încălcări admise de către candidat în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid.
Cazier judiciar
Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.
Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
„Eficientizarea CNI: obiecţii şi propuneri”
Asociaţia Presei Independente (API) şi portalul web www.moldovacurata.md Vă invită la masa rotundă „Eficientizarea CNI: obiecţii şi propuneri”, care va avea loc miercuri, 25 februarie 2015, cu începere de la ora 11:00, la Hotelul Codru (mun. Chişinău, str. str. 31 August 1989, 127).
CNI nu va verifica averea de peste hotare a lui Vladimi...
Membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) au respins solicitarea deputatului comunist Grigore Petrenco de a verifica averea lui Vladimir Plahotniuc, pe care acesta ar deţine-o în Franţa, dar nu a inclus-o în declarația de avere acum doi ani, când era deputat și vicepreședinte al Parlamentului din partea Partidului Democrat. Potrivit vicepreședintelui CNI, Victor Strătilă, parlamentarul nu a confirmat acuzațiile cu documente. Reprezentantul Comisiei susține că Grigore Petrenco ar urmări interese electorale.
Un primar a încheiat un contract cu firma fiului, invoc...
Tudor Istrati, primarul comunei Răuțel, raionul Fălești, localitate în care trăiesc în jur de patru mii de oameni, a încheiat un contract de achiziționare a serviciilor de transport cu firma fiului său. Tudor Istrati spune că știa că situația reprezintă un conflict de interese, de aceea nu a făcut parte din grupul de lucru care a selectat agentul economic. El adaugă că ar fi fost nevoit să contracteze firma fiului, întrucât la cele două concursuri de achiziții nu s-au înregistrat alte întreprinderi de transport.
MAI vrea să-şi testeze angajații, de rând cu CNA
La trei săptămâni de la demararea procesului de testare a integrităţii profesionale a funcționarilor publici, divergenţele dintre instituţii ies la iveală. Bunăoară, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) insistă să le fie acordat dreptul de a-şi verifica propriii angajaţi. Deocamdată, în baza noilor prevederi, împuternicirea de a desfăşura astfel de testări o au doar Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) şi Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS). Conducerea Centrului deschide parantezele şi explică faptul că MAI încearcă astfel să obţină acces la baza de date a cazierelor integrităţii profesionale în privinţă poliţiştilor, pe care ar urma să o deţină CNA şi SIS. Acest lucru, consideră angajaţii Centrului, ar duce la deconspirări şi scurgeri de informaţie.
Masa rotundă: “Testarea la poligraf: un deceniu de eșec...
Asociația Presei Independente (API) și portalul MoldovaCurata.md vă invită la masa rotundă “Testarea la poligraf: un deceniu de eșecuri sau de reușite?”. Evenimentul va avea loc luni, 19 februarie 2018, ora 14.00, în sala de conferințe a Hotelului „Jolly Alon” (mun. Chișinău, str. Maria Cebotari 37).
API prezintă un raport de monitorizare a eficienței sis...
Miercuri, 23 octombrie 2019, Asociația Presei Independente (API) va prezenta rezultatele primului raport de monitorizare a eficienței sistemului național de control al averilor și intereselor persoanelor cu funcții publice și a activității Autorității Naționale de Integritate (ANI). În raport este evaluat cadrul legislativ și normativ care reglementează acest domeniu și sunt formulate recomandări pentru sporirea eficienței și eliminarea disfuncționalităților.
