Profil candidat: Vasile Costin

Arhiva 8 februarie 2019 2703

Integritatea în activitatea politică



Vasile Costin, 56 de ani, candidează din partea PDM pe circumscripția nr. 18 Orhei. Acum un an a fost confirmat în funcția de șef al Oficiului Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat și reprezentant al Guvernului în raioanele Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești. Astfel, el a devenit al șaptelea deținător al acestei funcții de la instituirea ei în anul 2003, după reorganizarea teritorial-administrativă și lichidarea prefecturilor. Oficiul se ocupă de verificarea legalității actelor emise de către APL din teritoriile subordonate.

Anterior, începând cu 2012, Vasile Costin a fost șef al Inspecției Teritoriale a Muncii Orhei, ajungând în această funcție ca membru al Alianței ”Moldova Noastră”, pe listă căreia la alegerile locale din 2007 a fost ales consilier orășenesc la Orhei. La următoarele alegeri, din 2011, Vasile Costin a câștigat un nou mandat de consilier orășenesc, dar deja din partea Partidului Democrat din Moldova, pentru care între timp a făcut donații solide. La 28 noiembrie 2014, de exemplu, Vasile Costin a completat fondul electoral al PDM cu 50 de mii de lei, iar pentru campania electorală din 5 iunie 2015, a mai donat 10 mii lei. În 2016 la PDM au ajuns alte 50 de mii de lei de la Vasile Costin, potrivit unei anchete a Centrului de Investigații Jurnalistice.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

Conform site-ului date.gov.md, Vasile Costin este fondatorul și administratorul  Î.I. ”Vasile Costin”, înregistrată la 6 septembrie 2001, și care are un spectru larg de genuri de activităţi - transportul de mărfuri, lucrări de construcție, fabricarea pâinii şi a produselor de patiserie, comercializarea cu ridicata a băuturilor alcoolice și produselor din tutun etc. Candidatul nu indică venituri de la această întreprindere.

Potrivit declarației de avere depuse la CEC, în anii 2017-2018 Vasile Costin a fost angajat la Inspecția Teritorială a Muncii și a avut un salariu de 130 431 lei și la Cancelaria de Stat – 139850 lei. Încă 6950 de lei a primit de la Î.S. ”Centrul de instruire în domeniul relațiilor de muncă”, pentru diverse consultaţii. Vasile Costin mai notează în declarație că în anul 2014 a luat de la BC ”Mobiasbank” SA un împrumut în valoare de 1 mln de lei, scadent în 2024, cu o dobândă de 12.5%.

La capitolul averi declaraţiile sunt contradictorii. În declarația pentru 2016 prezentată în calitate de șef al ITM Orhei Vasile Costin arată că în anul 2005 a procurat jumătate dintr-un imobil cu suprafața de 42,5 m2 la prețul de 25 mii lei şi că deţine un automobil Citroen de 18 ani, prețuit la 500 de euro și un Sery Tico fabricat acum opt ani și procurat în 2011 cu 2500 euro. În declarația pe anul următor candidatul indică automobilele, dar şi un apartament de 55,36 m2 cu valoarea cadastrală de 15 mii de euro. În documentul similar pentru anii 2017-2018 prezentată recent la CEC apartamentul nu mai figurează, în schimb titularul notează că a primit două donații: una  de 15 mii euro (martie 2017) și alta de 30 mii euro (mai 2018). Solicitat să comenteze donațiile și neclaritățile legate de declararea apartamentului, Vasile Costin ne-a spus că este foarte ocupat în campania electorală, a promis să revină cu o informaţie, însă nu a revenit.

Integritatea în gestionarea funcției publice și de partid

Nu există informații despre încălcările admise de către candidat în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid.

Cazier judiciar

Nu există informații despre eventuale antecedente penale sau contravenționale ale candidatului. 

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese cu „tensiune înaltă”

O firmă fondată de Mihail Stratan, directorul Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE) a câştigat o licitaţie publică de achiziţionare a echipamentului energetic, în valoare de peste 44 mii de euro, destinat AEE. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat că funcţionarul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Directorul Agenţiei a contestat actul CNI în judecată, calificându-l drept „aberaţie”.

11 martie 2014
2573

Găsit vinovat de fals în declarația de avere și condamn...

Fostul șef al Direcției Educație, Tineret și Sport a sectorului Buiucani, mun. Chișinău, Ion Vrânceanu, găsit vinovat de Curtea de Apel Chișinău de fals în declarația de avere și condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, a fost restabilit în funcție. Judecătoarea Tatiana Avasiloaie de la Judecătoria Chișinău a dispus marți, 23 aprilie 2019, ca Ion Vrânceanu să fie reangajat, cu plata salariului neachitat și a despăgubirilor pentru absența de la serviciu în perioada 12 martie 2018 – 23 aprilie 2019.  Solicitată timp două zile să explice cum va rezolva această situație, de vreme ce funcția este ocupată de mult timp, Direcția Educație a municipiului Chișinău a refuzat să ofere un răspuns.

24 aprilie 2019
2935

Profil candidat: Oleg Sîrbu

Integritatea în activitatea politică

09 februarie 2019
2361

Dezbatere: „Activitatea de comunicare a Comisiei Naţion...

14 februarie 2014
1786

Curtea Constituţională: Informaţiile despre utilizarea...

Funcționarii unei instituții publice care refuză să prezinte informații atunci când li se solicită acest lucru sunt obligați să demonstreze că divulgarea datelor pune în pericol securitatea statului și a cetățenilor. Decizia aparține Curții Constituţionale și a fost luată luni, 22 iunie. Magistrații au explicat că dreptul la informație poate fi restrâns doar atunci când are la bază un scop real și justificat de protecție a unui interes legitim privind protejarea cetățenilor sau asigurarea securităţii naţionale, iar interesul public pentru aflarea informației nu prevalează.

22 iunie 2015
1986

Raionul Briceni, condus de un fost şef de vamă

În urma alegerilor din vara anului curent, preşedinte al raionului Briceni a fost ales democratul Mihail Gnatiuc, fost primar de Briceni. Acesta a candidat la ultimele alegeri locale pentru un nou mandat de primar, dar a pierdut în faţa reprezentantului PSRM. Ucrainean  de naţionalitate, Gnatiuc s-a născut în Iacutia în 1956, unde au fost deportaţi părinţii săi. A absolvit facultatea de drept a Universităţii de Stat din Moldova, după care s-a stabilit cu traiul la Briceni. A activat în calitate de şef al birourilor vamale Briceni și Ocniţa şi la Aeroportul Chişinău. În 2011 a fost ales primar de Briceni. Noul preşedinte de raion susţine că nu are decât o casă de locuit, nu deține afaceri şi nici măcar maşini personale.

27 octombrie 2015
2673