Profil candidat: Veaceslav Nedelea

Arhiva 4 februarie 2019 3456

Integritatea în activitatea politică



Veaceslav Nedelea, candidatul Partidului Democrat din Moldova în circumscripția nr 27, Chișinău, este de profesie istoric și jurist, iar din luna mai 2018 a deținut funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova pe listele partidului PDM. Veaceslav Nedelea a fost al 32-lea pe lista PDM la alegerile parlamentare din 2014, însă a ajuns deputat după ce colegul său de partid, Nicolai Dudoglo, și-a dat demisia. În vârstă de 54 de ani, Nedelea a fost anterior director al Direcției Poșta Chișinău. În Parlament a ajuns din postura de administrator principal interimar al Zonei Antreprenoriatului Liber „Expo-Business-Chișinău”, fiind desemnat în această funcţie de către Guvernul Filip, la începutul anului 2016. Nedelea este președintele Organizației Teritoriale Buiucani a PDM și membru al Consiliului Politic Național al PDM.

Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid

Veaceslav Nedelea și-a început activitatea publică în perioada sovietică, în calitate de profesor de istorie la școala medie ruso-moldovenească din orașul Mărculești, raionul Florești. În perioada 1988-1991 a fost secretar, iar din 1989, Secretar I al Comitetului raional Florești al Komsomolului din Moldova. Apoi a ocupat funcția de președinte de colhoz în s. Borosenii Noi, raionul Râșcani. În 1998 și-a mutat activitățile în orașul Chișinău, activând în calitate de profesor până în 2002, an în care a devenit inspector general de stat adjunct al Inspecției Muncii din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale al R. Moldova. În 2004 a fost ales director al Direcției Difuzare presă în cadrul Poștei Moldovei, pentru ca, în perioada 2004-2007 să exercite funcția de primar interimar al or. Durlești. După ce a plecat de la Primărie, a activat ca jurist, inclusiv la Moldtelecom. Între 2012-2013 a fost șef al Secției Înmatricularea transportului nr.7 în cadrul întreprinderii de Stat CRIS „REGISTRU”, pentru ca, în 2013 să ajungă, din nou, la Poșta Moldovei, în calitate de director al Direcției de Poștă Chișinău.

În 2016, Guvernul condus de colegul său de partid, Pavel Filip, l-a desemnat pe Veaceslav Nedelea în calitate de administrator principal al Zonei Antreprenoriatului Liber „Expo-Business-Chișinău”. Veaceslav Nedelea a candidat pe listele PDM și la alegerile parlamentare din noiembrie 2010 (locul 60). În 2015 a fost al 6-lea în lista candidaților PDM la funcția de consilier municipal în Chișinău, fără a obține mandatul.

Integritatea în gestionarea averii

Deși a activat preponderent în instituții de stat, Veaceslav Nedelea a dobândit o avere de milioane. El conduce, conform informațiilor din declarația de avere și interese personale depusă la Comisia Electorală Centrală un automobil de marcă Land Rover care valorează 111,8 mii de euro (peste 2 milioane de lei). Mașina a fost achiziționată în 2018, după ce candidatul la funcția de deputat a vândut un alt automobil de aceeași marcă, dar care valora 87 de mii de euro.

Conform informațiilor din declarația de avere și interese, în perioada 2017-2018, Veaceslav Nedelea a avut venituri de 891,4 mii de lei din funcția de administrator al ZAL „Expo-Business Chișinău” și Parlamentul R. Moldova. Soția acestuia, din activitate didactică, a avut venituri de 203 mii de lei în aceeași perioadă. Alți 422 de mii de lei, Veaceslav Nedelea i-a obținut în 2018 din vânzarea unui lot de teren, iar 63 de mii de euro din vânzarea automobilului de marcă Land Rover.

Familia Nedelea deține în proprietate patru terenuri intravilane, obținute în 2011, două apartamente, cumpărate în 2005 și 2013 și două garaje. Pe lângă automobilul Land Rover achiziționat în 2018, familia Nedelea mai are un Nissan Qashqai fabricat și cumpărat în 2015, dar și o motocicletă.

În declarația de avere și interese depusă în campania electorală din 2014, Veaceslav Nedelea indica faptul că era proprietarul a trei apartamente, a unui lot de teren în or. Durlești și a unui automobil Nissan Qashqai, fabricat în 2012.

Conform informațiilor Agenției Servicii Publice, Veaceslav Nedelea nu deține calitatea de fondator sau administrator de firme.

Veaceslav Nedelea a finanțat PDM în ultimii ani. El a donat 30 de mii de lei în 2010. În campania electorală din noiembrie 2014, Veaceslav Nedelea a contribuit cu suma de 10 mii de lei, iar soția sa cu alți 5 mii de lei.

În perioada campaniei electorale, Veaceslav Nedelea și-a lansat și un site care-i poartă numele, nedelea.md. Conform informațiilor publice, site-ul a fost creat la data de 29 ianuarie 2019, la 5 zile după lansarea campaniei electorale. În raportul financiar al PDM pentru prima săptămână de campanie, nu există informații despre bani alocați pentru crearea unei platforme web.

Cazier judiciar

Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Judecător împroprietărit de CSM cu apartament ieftin, s...

18 octombrie 2016
1851

Candidatura consilierului democrat de la Palanca a stâr...

La doar două zile de când Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Legislativului a anunţat că pentru funcţia de membru în Consiliul de Integritate al ANI au depus dosarele două persoane, Parlamentul și-a selectat reprezentantul în această structură. Este vorba de Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CreDO). Unii deputați afirmă însă că celălalt candidat nu ar fi trebuit admis la concurs, deoarece ar fi membru al Partidului Democrat.

15 decembrie 2016
1920

Un magistrat fără imunitate, propus pentru conferirea u...

Gheorghe Muntean, magistratul de la Judecătoria Comercială de Circumscripţie, căruia i s-a retras imunitatea în anul 2013, a fost propus de către instanţa unde activează pentru a i se oferi titlul onorific de „Veteran al sistemului judiciar”. Unii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au solicitat amânarea examinării acestei propuneri, până când se va stabili dacă în prezent magistratul este sau nu urmărit penal.

15 decembrie 2015
2050

Preşedintele raionului Cimişlia, fără locuinţă în decla...

După alegerile locale din vara anului curent, în fruntea raionului Cimişlia a acces un reprezentant al Partidului Popular European, unul dintre cei mai tineri preşedinţi de raion, Mihai Olărescu, în vârstă de 30 de ani. Licenţiat în finanţe şi asigurări, Olărescu s-a lansat în politică cu puţin timp înainte de alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Iniţial a făcut parte din organizaţia de tineret a PDM, dar după lansarea blocului lui Iurie Leancă, a decis să adere la PPEM. Şi-a propus candidatura la funcţia de primar de Cimişlia, dar colegii de partid au optat pentru o persoană cu mai multă experienţă. Au pierdut în cursa pentru funcţia de primar, în schimb PPEM a câştigat cele mai multe mandate în consiliul raional. Candidatura lui Olărescu a fost propusă la funcţia de preşedinte de raion şi a fost aprobată cu votul unei majorităţi PPEM-PDM.

10 decembrie 2015
2211

Viceministrul Agriculturii Eduard Grama a studiat 7 an...

Noul viceministru al Agriculturii, Eduard Grama, și-a făcut studiile universitare timp de 7 ani, la secția frecvență redusă, la Facultatea de Drept a Institutului Nistrean de Economie și Drept de la Bălți, care este o instituție de învățământ privată. Funcționarul spune că studiile ”au fost mai mult o glumă”. El a devenit student la vârsta de 30 de ani. A lucrat mai mulți ani în domeniul vinificației, în diferite companii de vinuri, fără să aibă studii, dar spune că acest lucru nu l-a împiedicat deloc în carieră. ”Nu aveam timp pentru studii, eu am muncit”, ne-a spus Eduard Grama.

03 septembrie 2015
2124

PROFIL CANDIDAT: Nicolae Molozea

Integritatea în activitatea politică

11 februarie 2019
2334