Profil electoral: Vladimir Munteanu, candidat independent pentru funcția de primar al orăşelului Codru, municipiul Chișinău
Vladimir Munteanu candidează pentru al treilea mandat de primar al orășelului Codru. Edilul, care până nu demult a făcut parte din Partidului Democrat, s-a înregistrat în cursa electorală ca independent. Până în 2016, a făcut parte din PLDM, formațiune pe care ar fi părăsit-o din propria dorință.
Anterior, din 1999 până în 2003, a fost viceprimar al orășelului Codru. Timp de aproape doi ani, în perioada anilor 2010-2011, a fost șef al Oficiului teritorial cadastral Chișinău. Deși deținea o funcție publică, Victor Munteanu a mai lucrat în perioada respectivă și în calitate de administrator la administrator S.R.L. Viabil-Com.
La alegerile locale din 2015, Vladimir Munteanu l-a învins pe contracandidatul său în turul doi, acumulând 67,83% din sufragii.
La alegerile parlamentare din 2019, primarul din Codru l-a susținut pe democratul Constantin Țuțu, candidatul PDM pe circumscripția uninominală nr.33.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
În 2018, Vladimir Munteanu a avut un salariu puțin peste 99 de mii de lei, iar soția sa a fost remunerată cu 112 mii de lei de către întreprinderea Sanfarm-prim. Anul trecut edilul din Codru a primit și o îndemnizație de 1052 de lei pentru pierderea temporară a capacității de muncă.
Din 2002, Vladimir Munteanu deține împreună cu soția un teren intravilan în orășelul Codru cu suprafața de suprafața 0.1042 ha, pe care timp de cinci ani a construit o casă de 256,1 metri pătrați, o bucătărie de vară de 69 metri pătrați și un garaj de 18 metri pătrați.
Edilul deține în proprietate un Automobil Audi A8, produs în 1995, pe care l-a procurat în 2002 cu o sută de mii de lei.
Familia Munteanu deține trei conturi în bancă pe care au fost acumulate economii de 267 de mii de lei.
Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid
În 2017, în cadrul unei ședințe a Consiliului, Vladimir Munteanu și un grup de consilieri afiliați lui au fost acuzați de către alți aleşi locali din oraşul Codru că, deţinând majoritatea în Consiliu, la fiecare şedinţă votează pe bandă rulantă subiecte care presupun înstrăinarea terenurilor din suburbia Capitalei. Primarul și consilierii vizați au respins acuzațiile și au declarat că este vorba de invidie și răzbunare.
În iulie 2018, Primăria a demarat lucrările de reparație a străzii Drumul Schinoasei, iar deputatul Țuțu şi-a asumat meritele. La doar un an strada respectivă a fost transformată din nou într-un șantier, deoarece a fost nevoie de schimbat rețelele inginerești.
Presa a scris că administraţia publică locală din oraşul Codru, municipiul Chişinău, a oferit terenuri care valorează câteva zeci de mii de euro familiilor a doi foşti şefi ai Procuraturii sectorului Centru, instituţie abilitată să examineze legalitatea activităţii autorităţii publice locale. Terenurile au fost oferite gratuit după ce câte un membru al familiilor celor doi acuzatori de stat şi-au făcut vize de reşedinţă în imobilele unui consilier local de la Codru. Conform competenţelor teritoriale, Procuratura Centru din mun. Chişinău a fost instituţia abilitată prin lege să examineze plângerile cetăţenilor de la Codru, inclusiv cele care vizează administraţia publică locală. Cele două terenuri atribuite familiilor procurorilor Dulgheru şi Geru au fost, iniţial, în gestiunea unor familii din or. Codru, care, deşi au făcut demersuri pentru a obţine titluri de proprietate asupra lor, nu au reuşit.
Potrivit unui Raport al Curții de Conturi privind auditului situațiilor financiare ale or. Codru, încheiate la 31.12.2017, Primăria or. Codru nu a implementat sistemul de management financiar și control și nu a emis declarația privind buna guvernare pe anul 2017. Unele carențe și neconformități constatate în cadrul auditului și expuse în Raportul de audit sunt consecințe ale neimplementării sistemului de management financiar și control.
Activitățile desfășurate în scopul colectării unor probe suficiente și adecvate, precum și constatările expuse în Raportul de audit au determinat echipa de audit să exprime o opinie contrară aferentă situațiilor financiare ale or. Codru, încheiate la 31 decembrie 2017. Opinia contrară a fost întemeiată pe efectul denaturărilor atestate la situația din 31.12.2017 aferente: mijloacelor fixe – în sumă de 10,54 mil.lei; terenurilor – de 256,6 mil.lei; creanțelor – de 5,5 mil.lei; cheltuielilor efective – de 2,2 mil.lei, și veniturilor efective – în sumă de 0,27 mil.lei.
Cazier judiciar
Nu există informații despre atragerea la răspundere penală sau contravențională a candidatului.
Sursa: Anticorupție.md
Acest articol apare în cadrul campaniei Promovarea votului informat şi conștient la alegerile locale generale 2019, implementat de CIJM şi API, cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Profil electoral: Maria Iarmenco, candidata Blocului el...
Maria Iarmenco este candidata Blocului electoral ACUM Platforma DA și PAS la funcția de primar al satului Colonița. Maria Iarmenco este profesoară de matematică și fizică la Liceul de Inventică și Creativitate „Prometeu Protalent”. Are studii postuniversitare. Deține gradul didactic superior.
Profil electoral: Iurie Dimitriu, candidatul PSRM pentr...
Iurie Dimitriu este candidatul Partidului Socialiștilor pentru funcția de primar al orășelului Codru. Are 43 de ani şi este tată a doi copii. Absolvent al facultății de economie a Universității de Stat din Moscova, la moment lucrează în calitate de contabil la o întreprindere. Anterior a fost angajat în calitate de administrator la mai multe firme.
Profil electoral: Boris Larionov, candidatul Partidului...
Boris Larionov este lăcătuș auto la Întreprinderea de Stat Moldelectrica. La alegerile locale generale din 20 octombrie candidează la funcția de primar al orașului Vatra, suburbie a Capitalei, din partea Partidului Șor.
Ion Begleț, candidat independent pentru funcția de prim...
Ion Begleț candidează independent pentru funcția de primar al comunei Ghidighici, municipiul Chișinău. Acesta s-a aflat la cârma localităţii şi anterior, deținând consecutiv două mandate. Begleț s-a remarcat prin numărul de dosare penale, intentate pentru ilegalități pe care le-ar fi comis în perioada când consătenii săi i-au încredințat să conducă administrația locală.
Profil electoral: Stelian Manic, candidatul Blocului AC...
Potrivit CV-ului, Stelian Manic este conferențiar universitar la Universitatea Americană din Moldova din 2016 și până în prezent. Anterior, din 2008 până în 2016, el a lucrat la o universitate din Australia, unde a predat economia.
Profil electoral: Victor Chironda, candidat la funcția...
Activistul civic Victor Chironda candidează la funcția de șef al Primăriei Capitalei din partea Mișcării social-politice „Forța Nouă”. El este cunoscut pentru criticile sale privind gestionarea urbanistică a municipiului Chișinău.
