Sergiu Ostaf şi Mircea Tanasov sunt candidaţii Legislatuvului la funcţia de membru al Consiliul de Integritate

Arhiva 12 decembrie 2016 1569
CEC.md

Sergiu Ostaf şi Mircea Tanasov sunt singurii candidaţi din partea Parlamentului la funcţia de membru al Consiliului de Integritate. Tanasov este un simpatizant al Partidului Democrat, iar Sergiu Ostaf - directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO).



La 12 decembrie Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Legislativului a anunţat printr-un comunicat de presă că pentru funcţia de  membru în Consiliul de Integritate din cadrul ANI au candidat două persoane: Mircea Tanasov şi Sergiu Ostaf. În comunicat se spune că audierea candidaţilor admişi la concurs va avea loc în cadrul şedinţei Comisiei la 14 decembrie 2016.

Tudor Deliu, vicepreşedintele Comisiei, a declarat pentru Moldova Curată că, iniţial, la acest concurs nu s-a înscris nici un candidat. “Ulterior, Parlamentul a prelungit termenul de înscriere şi am văzut că au fost depuse două dosare. Pe Sergiu Ostaf îl cunosc, însă nu ştiu cine este cea de-a doua persoană”, a menţionat Tudor Deliu.

Mircea Tanasov – consilier democrat în satul Palanca

Mircea Tanasov este în prezent consilier local în satul Palanca din raionul Ştefan –Vodă, ales în vara anului trecut pe lista democraţilor. Acesta a declarat pentru Moldova Curată că nu este membru de partid, ci doar simpatizant. La scrutinul local din vara anului 2015, Tanasov a candidat la funcţia de primar, tot din partea democraţilor. El însă a pierdut în faţa Larisei Voloh, care a candidat din partea liberal-democraţilor.

Sergiu Ostaf este directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO). Întrebat de ce nu şi-a depus candidatura la concursul de alegere a membrilor CI din partea societăţii civile, concurs organizat de Ministerul Justiţiei, Ostaf a menţionat că doreşte ca această structură din cadrul ANI să fie neafiliată politic. “Ministerul Justiţiei  va veni cu un membru bun din partea societăţii civile, iar eu încerc să completez componenţa, făcând concurenţă eventualelor propuneri din partea legislativului. Să vedem cine e mai bun. Astfel adăugăm valoare şi asigurăm o prezenţă mai bună a oamenilor neangajaţi şi neafiliaţi în ANI”, a menţionat Sergiu Ostaf.

Au fost aleşi doar trei din cei şapte membri ai CI

Până în prezent, au fost desemnaţi doar trei membri ai CI din cadrul ANI. Este vorba de Victor Micu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mircea Roşioru, preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor şi Viorel Furdui din partea Congresului Autorităţilor Locale (CALM).

Urmează însă să fie aleşi şi doi membri din partea societăţii civile.

Consiliului de Integritate este o structură nouă în cadrul ANI. Acesta va elabora regulamentele concursurilor prin care vor fi aleşi preşedintele şi vice-preşedintele ANI, dar şi inspectorii de integritate.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Profil candidat: Gheorghe Para

Integritate în activitatea politică

07 februarie 2019
3038

Procurorii vor fi reprezentați în Consiliul de Integrit...

Viitorul Consiliu de Integritate, instituție care urmează să fie creată până la finalul acestei luni și care va avea misiunea să supravegheze activitatea Autorității Naționale de Integritate, are deja primul membru. Este vorba despre procurorul Mircea Roșioru, președintele Consiliului Superior al Procurorilor, desemnat prin hotărârea CSP din 11 august 2016.

15 august 2016
1678

Primarul din Bleșteni a declarat un eventual conflict d...

În comuna Bleșteni din raionul Edineț primarul și-a angajat sora în calitate de directoare a Centrului comunitar pentru persoane în etate. Alesul local spune că în sat nimeni nu ar lucra cu un salariu atât de mic, de doar circa o mie de lei, de aceea și-a numit sora în această funcție. După aproape un an de la angajare, primarul s-a „spovedit” la Comisia Națională de Integritate (CNI).

30 decembrie 2015
2201

Profil candidat: Inga Grigoriu

Integritatea în activitatea politică

19 ianuarie 2019
1952

Profil candidat: Tudor Golub

Integritatea în activitatea politică

20 ianuarie 2019
2272

ANI nu se va mai autosesiza din materialele de presă re...

Autoritatea Naţională de Integritate  (ANI), structură care se va forma în locul actualei Comisii Naţionale de Integritate, nu se va mai putea autosesiza din materialele de presă în privinţa persoanelor cu funcţii publice. Cel puţin asta reiese din pachetul de legi intrat în vigoare la 1 august. Până acum, CNI era obligată să iniţieze controale în baza petiţiilor primite, dar şi în baza materialelor publicate în presă. Din noua lege însă este exclus termenul „mass-media”, fiind introdusă expresia „informaţii publice”. Unii experţi sunt de părere că această formulare va permite interpretarea legii şi, respectiv, eschivarea de la iniţierea unor controale. Astfel, va rămâne la discreţia inspectorilor de integritate să stabilească caracterul public al informaţiei.

03 august 2016
1724