Studiu: partidele, Parlamentul şi sistemul de justiție sunt cele mai vulnerabile la corupţie
Riscurile de corupţie compromit progresele democratice în Republica Moldova, este concluzia experţilor Transparency International-Moldova, formulate în Raportul de evaluare a Sistemului Naţional de Integritate (SNI). Raportul a fost lansat marţi, 29 iulie. Specialiştii au evaluat vulnerabilitatea la corupţie a 13 domenii și autorităţi.
Paridele politice, „cel mai puțin rezistente”
Evaluarea atestă că toţi pilonii SNI sunt vulnerabili la corupţie. În special partidele politice, Parlamentul şi Judiciarul. „Am ajuns la concluzia că printre cele mai puţin rezistente sunt partidele politice. Am spus că formaţiunile sunt parte a Legislativului şi din cauza aceasta şi Legislativul este foarte slab. Am atras atenţia la sectorul privat care, din cauza concurenţei neloiale, se transformă în structuri oligarhice care penetrează în guvernare şi Legislativ şi încearcă să acapareze sistemul judiciar”, a explicat Lilia Caraşciuc, director executiv al Transparency International-Moldova.
Potrivit raportului, lipsa de reputație a partidelor în societate este o consecință a cazurilor de încălcare a legislaţiei de către membrii lor. Mai mult, formaţiunile nu au cerinţe principiale privind integritatea membrilor. “Partidele politice, fiind instituţii ale statului, reflectă spiritul din societate faţă de instituţiile publice”, a subliniat Iurie Ciocan, preşedintele Comisiei Electorale Centrale.
Victor Micu: ”Cele mai grave probleme din sistem sunt corupția și incompetența”
Cât despre domeniul judiciar, în raport se menţionează că legile privind responsabilitatea judecătorilor rămân imperfecte, iar adoptarea normei legale privind răspunderea disciplinară a acestora se tărăgănează. Mai mult, susţin autorii, există cazuri de implicare a reprezentanţilor sistemului judiciar în scheme de preluare forţată a proprietăţii. „Nu vrem să ne ascundem după deget. Cred că cele mai grave probleme din sistemul judecătoresc sunt corupţia şi incompetenţa. Când vorbesc de sistemul judecătoresc îi am în vedere nu doar pe judecători, ci şi pe procurori, şi pe avocaţi”, a declarat Victor Micu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.
Autorii studiului au mai ajuns la concluzia că există practici de implicare a politicului în activitatea autorităţilor anticorupţie, cum ar fi Procuratura Anticorupţie sau Centrul Naţional Anticorupţie (CNA). Potrivit experţilor, suprapunerea de competenţe ale acestora le face activitatea în comun mai dificilă. „Desigur că este loc pentru performanţe mai mari. Există un şir de constrângeri la nivel legislativ şi instituţional. Când vorbesc despre probleme instituţionale mă refer la alocarea resurselor care nu sunt suficiente în prezent. De asemenea, este nevoie de a desfăşura mai multe instruiri pentru că e importantă şi dezvoltarea subdiviziunilor analitice. În prezent, avem bani pentru salarii, nu şi pentru desfăşurarea unor campanii ample”, a recunoscut Cristina Ţărnă, vicedirectorul CNA.
Recomandare: este necesară sporirea integrității aleșilor
O altă concluzie la care au ajuns autorii studiului este faptul că organul de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne nu este suficient de independent. La fel, selectarea membrilor Comisiei Electorale Centrale pe criterii politice afectează independenţa instituţiei, iar mass-media este concentrată excesiv în mâinile unui singur proprietar.
Autorii vin cu mai multe recomandări. Ei sugerează reprezentanţilor Guvernului să sporească transparenţa în procesul decizional și în administrarea întreprinderilor de stat şi a societăţilor comerciale. Parlamentul este îndemnat să întărească integritatea deputaţilor şi să ia atitudine promptă faţă de încălcările de lege comise de aleşi. În domeniul judiciar, specialiştii cred că ar trebui catalizată reforma, în special cea a Procuraturii. Partidele politice, în opinia autorilor studiului, ar trebui să dezvolte o democraţie internă reală şi să stabilească cerinţe principiale privind integritatea membrilor, dar şi să se conformeze rigorilor de transparenţă în finanţarea formaţiunilor şi campaniilor electorale. „Este nevoie de mai puţină politizare a organelor de stat și mai multă transparenţă în luarea deciziilor şi în angajarea funcţionarilor în serviciul public. Astfel, prioritate trebuie să se dea nu preferinţelor politice, ci integrităţii şi profesionalismului”, a concluzionat Lilia Caraşciuc.
Raportul a fost realizat în cadrul proiectului regional „Evaluarea Sistemului Naţional de Integritate” care cuprinde ţările Parteneriatului Estic, cu suportul financiar al Uniunii Europene şi Fundaţiei Est-Europene, din mijloacele oferite de Guvernul Suediei şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei.
Anastasia Nani
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Parlamentul este igienizat din bani publici, iar grădin...
De mai mulți ani, grădinițele din capitală nu sunt asigurate cu săpun lichid suficient și nici cu hârtie igienică. Autoritățile publice locale motivează prin faptul că nu sunt bani suficienți pentru aceste produse. De regulă, sunt alocate mijloace financiare doar pentru detergenți, var, clor, iar igiena copiilor este lăsată în grija părinților. În schimb, pentru aleșii poporului statul alocă resurse din belșug pentru produse igienice de calitate. Bunăoară, dacă anul trecut din bugetul public au fost alocați doar 29 de lei pentru procurarea produselor igienice de uz casnic pentru un copil, atunci pentru un angajat din clădirea Parlamentului au fost cheltuiți tocmai 530 de lei, adică de 18 ori mai mult decât se alocă pentru un copil care frecventează grădinița în capitală.
A cărat ciment cu maşina de serviciu, dar a scăpat de a...
Valeriu Didencu, secretarul Consiliului Municipal Chişinău, surprins cu maşina de serviciu la un depozit al unui centru comercial, de unde a cumpărat ciment, a scăpat de amendă. Reprezentanţii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) invocă expirarea termenului de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii. Experţii constată că ofiţerii CNA aduc acest argument în favoarea lor aproape în toate cazurile de acest fel şi sunt de părerea că angajaţii acestei structuri nu au voinţa să meargă până la capăt.
Circa 960 de declaraţii de avere şi de interese persona...
Chiar dacă termenul de depunere a declaraţiilor de avere şi de interese personale pentru anul 2013 expiră la finele lunii martie curent, la Comisia Naţională de Integritate (CNI) au început a fi aduse astfel de documente. Cei mai harnici s-au dovedit a fi colectorii de declaraţii de la ministerele Mediului şi Apărării, dar şi din cadrul inspectoratelor de poliţie din sectoarele Centru şi Râşcani din municipiul Chişinău. Nu au rămas în urmă nici colectorii din cadrul primăriilor din localităţile raionului Drochia, de la primăria Oneşti, Hânceşti, dar şi de la primăria oraşului Cantemir.
IP Căpitănia Portului Giurgiulești ne îngrădește accesu...
Întrebare: Sunt reprezentant al unei organizații neguvernamentale în domeniul anticorupție. În baza Legii privind accesul la informație, am solicitat Căpităniei Portului Giurgiulești să includă organizația pe care o reprezint în lista părților interesate în procesul de consultare publică în cadrul Căpităniei și să ne prezinte următoarele informații: numele, prenumele, funcția și numărul de contact ale persoanei responsabile de procesul decizional în cadrul IP Căpitănia Portului Giurgiulești; să ne informeze despre organizarea consultărilor publice și a ședințelor publice, despre modalități de depunere a recomandărilor, dar și despre locul unde cetățenii se pot informa referitor la proiectele de decizie etc.
OTC Orhei a închis ochii la un conflict de interese
Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat (OTC) a sesizat Comisia Naţională de Integritate (CNI) să verifice existența unui conflict de interese la primăria Horodişte, Rezina, abia la un an şi jumătate după ce Moldova Curată a scris despre asta. Atunci şeful OTC spunea că nu vede un conflict de interese în faptul că la Horodişte soţia primarului este secretar al consiliului local.
De frica testului de integritate profesională, funcțion...
Procesul de testare a integrităţii profesionale, demarat la 14 august, i-a făcut pe funcționaii care urmează să treacă prin acest filtru să solicite instruiri pentru situațiile în care li se propune mită. Astfel, potrivit Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), judecătorii, vameşii, poliţiştii, medicii au fost printre primii care au cerut să fie învăţaţi cum să procedeze. De exemplu, în primele două săptămâni, au fost înregistrate cazuri în care funcționarii au returnat banii fără să denunțe tentativa de mituire.
