Un funcţionar din Căuşeni lucrează în două instituţii publice
Artemie Cătănoi, şeful Secţiei administraţie publică din cadrul Consiliului Raional Căuşeni, deţine, concomitent, două funcţii în două instituţii publice: cea de funcţionar în cadrul Aparatului preşedintelui raionului Căuşeni şi de jurist la Centrul de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Traficului de Fiinţe Umane din aceeaşi localitate. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat în acest caz incompatibilitate de funcţii.
În luna august 2010, Artemie Cătănoi a fost angajat în funcţia de şef al Secţiei administraţie publică din cadrul Consiliului Raional Căuşeni. Cu doi ani mai târziu, în luna martie 2012, acesta este angajat prin cumul ca jurist la Centrul de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Traficului de Fiinţe Umane din Căuşeni. În declaraţia de interese personale depusă pentru anul 2012, Artemie Cătănoi indică ambele funcţii deţinute: şef al Secţiei administraţie publică din cadrul Aparatului preşedintelui raionului Căuşeni şi, respectiv, cea de jurist.
Incompatibilitate de funcţii
Comisia Naţională de Integritate a constatat, în luna septembrie 2013, că Artemie Cătănoi a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece în Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public este menţionat faptul că un funcţionar public nu este în drept să desfăşoare alte activităţi remunerate prin contract individual de muncă sau prin alt contract în cadrul societăţilor comerciale, cooperativelor, întreprinderilor de stat sau municipale, precum şi în organizaţiile necomerciale, din sectorul public sau privat, a căror activitate este controlată, subordonată de autoritatea în care el este angajat, cu excepţia activităţilor ştiinţifice, didactice, de creaţie şi de reprezentare a statului în societăţile economice. Menţionăm faptul că acest Centru a fost înfiinţat prin decizia Consiliului Raional Căuşeni.
Actul CNI, atacat în judecată
Artemie Cătănoi a declarat pentru Moldova Curată că nu este de acord cu actul emis de CNI şi l-a atacat în instanţa de judecată. „Eu cumulez această funcţie, însă îmi desfăşor activitatea ca jurist după ora 17.00 şi în zilele de sâmbătă. CNI nu are dreptate că ar fi incompatibilitate de funcţii, deoarece respectiva instituţie este controlată direct de Direcţia raională asistenţă socială şi protecţia familiei care este o subdiviziune a Consiliului Raional Căuşeni şi nu a Aparatului preşedintelui raionului Căuşeni. Am avut în luna decembrie o şedinţă de judecată, iar la 27 ianuarie curent urmează alta. Vom vedea ce decizie va lua instanţa”, susţine funcţionarul.
Specificăm faptul că, în cazul în care instanţa de judecată menţine decizia CNI, atunci Artemie Cătănoi poate fi destituit din funcţia de şef al Secţiei administraţie publică din cadrul Aparatului preşedintelui raionului Căuşeni.
Amintim că, potrivit Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, situaţia de incompatibilitate urmează să înceteze pe parcursul unei luni din momentul apariţiei acesteia. Dacă nu a eliminat situaţia de incompatibilitate în termenele prevăzute, funcţionarul public este destituit din funcţie.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Profil candidat: Maxim Melnic
Maxim Melnic (35 de ani), șef de direcție la SA Regia Apă Canal, Soroca, este candidatul Partidului Șor pe circumscripția uninominală nr. 7 din mun. Soroca. Născut în or. Soroca, Melnic a absolvit Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, obţinând licenţa în Business şi administraţie. Până în ianuarie 2018, când a devenit membru al Partidului Şor, a figurat în câteva partide: PLDM, Partidul Forţa Poporului şi PPEM.
CNI examinează astăzi cazul unui primar care cumpăra pâ...
Comisia Națională de Integritate (CNI) va examina în ședința de astăzi un posibil conflict de interese relatat acum doua luni de Moldova Curată. În articolul „Afacere cu pâine nedeclarată de primar”, publicat în luna ianuarie, a fost expusă schema după care Primăria satului Ilenuța din raionul Fălești făcea rost de pâine pentru instituțiile publice. Timp de opt ani, primăria cumpăra pâine pentru gimnaziu şi grădiniţă de la soţia primarului, care este proprietara unei brutării. În plus, afacerea nici nu a fost indicată în declaraţia de avere a alesului local.
Președintele, îndemnat să țină cont de integritatea can...
Un grup de asociații obștești îl îndeamnă pe președintele Nicolae Timofti să nu se grăbească să numească în funcție 5 judecători, propuși de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în ședința de pe 17 septembrie. Într-un apel expediat Președinției, Centrul de Resurse Juridice, Asociația ”Promo-Lex” și alte asociații îi cer președintelui să verifice suplimentar integritatea candidaților Petru Harmaniuc, Lucia Bagrin, Corneliu Crețu, Maria Cozma, Natalia Berbec.
