Victoria Iftodi va prezida următoarea ședință a Consiliului de Integritate

Arhiva 30 decembrie 2016 1948
Prima ședință a ANI a fost prezidată de președintele în exercițiu, Anatolie Donciu.

Consiliul de Integritate (CI) al Autorității Naționale de Integritate, întrunit astăzi în prima ședință de după constituire, a decis că la următoarea ședință, care va avea loc peste două săptămâni, va examina proiectul de regulament care prevede organizarea concursului pentru alegerea președintelui și vicepreședintelui ANI. Proiectul urmează să fie elaborat de către câțiva membri ai CI. De asemenea, la următoarea ședință va fi discutat și proiectul regulamentului de organizare a activității CI, care urmează să fie elaborat de către secretariatul ANI. 



Membrii CI au la dispoziție două luni de la constituire să publice anunțul privind organizarea concursului pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte al ANI. Asta înseamnă că la sfârșitul lunii februarie anunțul va trebui publicat în Monitorul Oficial. Solicitat să spună dacă va candida la una dintre aceste funcții, fostul președinte al CNI, Anatolie Donciu, a declarat că este prea devreme să-și anunțe decizia. El a notat însă în ședință că CI va avea un rol decisiv în aplicarea eficientă a pachetului de legi privind integritatea, adoptat în vara anului 2016. „Din start vreau să zic că poziția mea este de a extinde și fortifica anumite competențe ale Consiliului de Integritate. Studiind legea am ajuns la această concluzie”, a spus Anatolie Donciu.  

Membrii Consiliului de Integritate au convenit că pentru elaborarea regulamentului de organizare a concursului pentru funcțiile de conducere ale ANI vor lua drept bază regulamente similare, utilizate, de exemplu, la selectarea procurorului general sau la selectarea membrilor din partea societății civile a CI. De asemenea, ei au notat că pe termen lung urmează să elaboreze un plan anual de activitate al CI. Fără să se pună la vot, membrii CI au convenit ca următoarea ședință, care va avea loc pe 16 ianuarie, să fie prezidată de Victoria Iftodi, membră propusă de Guvern în CI. 

Din CI fac parte 7 persoane: Victor Micu, Mircea Roșioru, Victoria Iftodi, Sergiu Ostaf, Viorel Furdui, Tatiana Pașcovschi și Dumitru Țâra. Desemnarea ultimilor doi membri, care reprezintă societatea civilă, de către o comisie formată și condusă de reprezentanți ai Ministerului Justiției, a fost calificată de către unele organizații neguvernamentale active pe domeniul integrității drept neconformă cu aspirațiile și misiunea societății civile.

Viorica Manole



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Profil candidat: Vitalii Evtodiev

Integritate în activitatea politică

16 februarie 2019
2254

Laura Ştefan: Factorul politic este esenţial atunci cân...

Experta anticorupţie de la Bucureşti Laura Ştefan a vorbit în cadrul unui interviu cu Moldova Curată despre experienţa acumulată de instituţiile de drept din România în domeniul combaterii corupţiei şi ce ar putea prelua Republica Moldova în acest sens. Ea a subliniat importanţa asumării reformelor de către clasa politică, dar, mai ales, de către oamenii legii, de la poliţişti şi procurori până la judecători.

21 decembrie 2015
2317

Profil candidată: Efrosinia Grețu

Integritate în activitatea politică

10 februarie 2019
3067

Directoarea Centrului „Prietenia” din Coşniţa este bănu...

14 ianuarie 2016
1983

Profil candidat: Igor Grosu

Integritatea în activitatea politică

20 ianuarie 2019
2527

Judecătorii sancţionaţi disciplinar rămân fără prime la...

De la începutul anului curent, Colegiul disciplinar din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aplicat 11 sancţiuni judecătorilor care au comis abateri disciplinare în exercitarea funcţiei. Potrivit Codului Muncii, odată cu aplicarea acestor sancţiuni disciplinare, judecătorii nu mai beneficiază de stimulări salariale pe perioada validităţii sancţiunii şi nici nu pot fi avansaţi în funcţie.

05 iunie 2013
2035