ZdG: ministrul Agriculturii a pus în funcții de manageri ai instituțiilor subordonate apropiați ai familiei și foști colegi
În ultimele luni, odată cu numirea lui Liviu Volconovici în funcţia de ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, mai multe persoane care activau la Universitatea Agrară (UASM) au fost numite în funcţii de conducere la întreprinderi sau instituţii de stat aflate în subordinea Ministerului, scrie Ziarul de Gardă, într-o investigație publicată joi, 2 august. UASM este instituția condusă de L. Volconovici până la preluarea funcției de ministru.
Publicația mai scrie că ministrul a propus Cabinetului de Miniștri câteva inițiative pentru trecerea unor instituții subordonate Ministerului în cea a Universității Agrare, unde, de altfel, se poate întoarce după încetarea activității în Guvern. "Instituţiile respective urmau să ajungă la Universitate cu tot cu patrimoniul deţinut, inclusiv 3 697 ha de terenuri agricole de la Stăuceni, Ghidighici şi Chetrosu. Proiectele, însă, nu au ajuns să fie votate în Guvern deoarece au obţinut aviz negativ din partea Centrului de Implementare a Reformelor", scrie Ziarul de Gardă.
Potrivit publicației, unul dintre prietenii fiului ministrului, Artur Goia, în vârstă de 26 de ani, care a exercitat până recent funcția de şef al Serviciului evidenţă şi control din cadrul UASM, a devenit, în luna martie 2018, administrator al ÎS „Staţiunea Didactico-Experimentală din Stăuceni”, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii. Solicitat de Ziarul de Gardă, Goia a refuzat să comenteze trecerea sa la noul post, spunând că nu are încredere în jurnaliștii respectivi.
Un alt manager numit de ministru este Victor Brateţchi, fost inginer la UASM, care a devenit, potrivit ZdG, administrator interimar al ÎS „Staţiunea Didactico-Experimentală Petricani”, al cărei fondator este Ministerul. Victor Bratețchi a declarat că i s-a propus să ocupe temporar această funcție și a acceptat.
Și Viorica Mocreac, lector universitar la catedra Îmbunătăţiri Funciare şi Fizică a UASM, a fost numită recent, pe 13 iunie 2018, directoare interimară a Centrului de Excelenţă în Viticultură şi Vinificaţie (instituţie de învăţământ, fostul Colegiu de Viticultură şi Vinificaţie de la Stăuceni). "Solicitată să spună cum a ajuns în această funcţie, Viorica Mocreac ne-a spus iniţial că „am activat la UASM, deci, sunt din domeniu. Am absolvit agronomia”, dar, după ce a fost întrebată cum s-a produs, exact, venirea sa de la UASM la Centrul de Excelenţă şi cine i-a propus funcţia, după o scurtă tăcere, Viorica Mocreac ne-a închis telefonul, iar ulterior nu a mai răspuns, deşi am sunat-o repetat", scrie Ziarul de Gardă.
Ministrul Liviu Volconovici nu a comentat deocamdată aceste numiri, chiar dacă a fost solicitat de jurnaliști. El ar fi promis, prin consilierul său, că va răspunde mai târziu la întrebările în scris formulate de Ziarul de Gardă. Moldova Curată va publica reacția ministrului atunci când aceasta va fi formulată. Întreaga investigație o puteți citi la acest link.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Medicamente cu „interese” de milioane
Scandal la Ministerul Sănătății. Ministrul Andrei Usatâi și şeful Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), Mircea Buga, sunt cercetați pentru conflict de interese de către Comisia Națională de Integritate. Oficialii sunt bănuiți că ar fi favorizat includerea în lista medicamentelor compensate de stat a mai multor doctorii produse de o firmă reprezentată în R. Moldova de soția viceministrului Sănătății, Octavian Grama, dar și de o firmă la care viceministrul a lucrat până a fi numit la minister.
Primarul din Coşerniţa riscă o amendă pentru conflict d...
Primarul satului Coşerniţa din raionul Criuleni a încălcat regimul juridic al conflictului de interese angajându-şi soţia în funcţia de specialist pentru probleme funciare la primăria din sat. Constatarea aparţine Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) şi este argumentată prin faptul că alesul local şi-a menţinut soţia în această funcţie timp de şapte ani, fără a lua măsuri de soluţionare a conflictului de interese. La rândul său, primarul se consideră nevinovat şi spune că va contesta în judecată actul emis de CNI.
Interesele ascunse ale membrilor Consiliului de Observa...
Majoritatea membrilor Consiliului de Observatori al Companiei Publice Teleradio–Moldova (TRM) refuză să-şi facă publice declaraţiile de interese personale. Ei au votat recent o hotărâre prin care au decis să nu publice declaraţiile pe pagina web a TRM.
Licitație cu „dedicație” la Ialoveni
Direcția raională Ialoveni a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a indicat până la milimetri, într-un anunț de achiziții publice, dimensiunile unei mașini care urma să fie cumpărată pentru instituție. Asta înseamnă că alți potențiali ofertanți, care vând mașini cu un milimetru mai lungi sau mai înalte, sunt automat eliminați din concurs. Experții spun că un astfel de anunț poate indica faptul că instituția și-a găsit deja obiectul care urmează să fie procurat, iar licitația se organizează de formă. Șeful Direcției ANSA Ialoveni respinge acuzația și afirmă că, de fapt, a fost o greșeală, provenită din neștiința de a întocmi anunțurile de achiziții.
O contabilă-şefă a unei primării riscă o triplă sancţiu...
Natalia Rusnac, contabila-şefă de la primăria comunei Regina Maria din raionul Soroca, este cercetată de Comisia Naţională de Integritate(CNI). În calitate de preşedintă a grupului de lucru în cadrul unui tender, aceasta ar fi deţinut şi funcţia de contabil al firmei care a fost desemnată câştigătoare la concurs. Ea este suspectată de CNI că ar fi încălcat regimul juridic al conflicului de interese, al declarării veniturilor şi proprietăţii şi cel al incompatibilităţii.
CNI „rămâne” în pădure
După numeroşii angajaţi ai Agenţiei „Moldsilva”, care s-au ales cu acte de constatare a conflictelor de interese sau nedeclarare a averii, a venit şi rândul directorilor Întreprinderii de Stat Rezervaţia Naturală „Plaiul Fagului” şi Întreprinderii de Stat pentru silvicultură „Soroca” să fie verificaţi de Comisia Naţională de Integritate (CNI). Ei sunt suspectaţi că admit conflicte de interese la locul de muncă, deoarece soţiile le sunt subalterne la serviciu. CNI examinează în prezent deciziile emise de către aceştia în favoarea soţiilor lor.
