Deputații și miniștrii, la control
Cel puțin șapte deputați din actualul Parlament sunt suspectați că și-ar fi ascuns o parte din venituri sau proprietăți. În doar două săptămâni, Comisia Națională de Integritate (CNI) a anunțat că intenționează să inițieze controale pentru verificarea proprietăților mai multor parlamentari din toate fracțiunile. Întâmplător sau nu, CNI nu a identificat deputați cu probleme în echipa parlamentară a liberalilor conduși de Mihai Ghimpu, cel care a înaintat candidatura lui Anatol Donciu la funcția de președinte al CNI.
CNI a pus ochiul pe deputați
În cadrul ședinței de joia viitoare, CNI planifică să inițieze controale pentru verificarea averii a șapte deputați. Este vorba despre liberal-democrații Veaceslav Ioniţă, Ion Ionaş, Nicolae Juravschi, Vladimir Hotineanu și Chiril Lucinschi, democrata Stella Jantuan și liberalul reformator Ion Hadârcă.
După verificarea declarațiilor de avere ale acestora și contrapunerea informațiilor cu datele oficiale oferite de FISC, Cadastru, Camera Înregistrării de Stat, CNI a ajuns la concluzia că acești demnitari și-au ascuns o parte din proprietăți sau venituri.
Săptămâna trecută, CNI inițiase controale privind încălcarea regimului juridic al declarației de avere în privința deputaților Nae Simion Pleșca, Grigore Petrenco, Mihail Poleanschi și Vladimir Saharneanu.
Verificări și în „casele” miniștrilor
Nu au scăpat de „ochiul” CNI nici membrii Cabinetului de miniștri. Astfel, tot săptămâna viitoare, Comisia urmează să pornească verificări în privința averilor ministrului Mediului, Gheorghe Şalaru, ale adjunctului său Lazăr Chirică, ale ministrului Sănătăţii, Andrei Usatîi, ale viceministrului Educaţiei Liliana Nicolăescu Onofrei şi ale şefei Biroului Naţional de Statistică, Lucia Spoială.
Vor fi suspuse controlului averile și veniturile mai multor procurori și judecători, printre care ale procurorului Gheorghe Nogai, despre care presa a scris anterior că și-ar fi construit o casă de milioane pe terenul de sport al unui liceu din capitală.
CNI nu a găsit vinovați
Astăzi, CNI a luat mai multe decizii în privința unor controale mai vechi, inițiate de instituție. Astfel, după mai multe luni de verificări, organul de control al integrității demnitarilor a stabilit că șeful Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, nu este acționar în nicio firmă care ar gestiona case de schimb valutar.
Iar în cazul fostului judecător Valeriu Arhip, demis de Parlament pentru că nu ar fi declarat mai multe proprietăți înregistrate pe numele apropiaților, CNI a stabilit că, deși nu și-a trecut în declarația de avere câteva conturi și un lot de teren cumpărat cu mai mulți ani în urmă, aceste proprietăți ale ex-magistratului corespund veniturilor obținute de el.
Nu s-a depistat un conflict de interese nici în acțiunile ministrului Sănătății, Andrei Usatâi, la stabilirea listei medicamentelor compensate.
„În urma verificărilor, în niciunul dintre rapoartele și procesele-verbale semnate de ministru nu s-a identificat vreun indiciu că acesta ar fi urmărit promovarea unor interese personale”, ne-a comunicat Adela Griciuc, șefa Direcției control interese personale din cadrul CNI.
Divorțul salvator
Tudor Țurcan, primarul satului Ratuș, raionul Telenești, despre care Moldova Curată a scris că ar fi încălcat regimul juridic al conflictului de interese prin faptul că și-a angajat soția în calitate de perceptor fiscal la primărie, a reușit să scape de pedeapsă, divorțând de soție.
Adela Griciuc a explicat că divorțul a fost înregistrat în timpul controlului efectuat de CNI.
În schimb, nu va scăpa de pedeapsă un alt primar despre care a scris portalul nostru. Ion Țurcan, primar al satului Cuizăuca, raionul Rezina, despre care Moldova Curată a scris că și-ar fi angajat sora în calitate de contabilă la primărie, a comis un conflict de interese. S-a descoperit și faptul că aceștia ar fi adoptat împreună mai multe acte cu încălcarea acestui regim juridic.
Țurcan urmează să fie amendat pentru încălcarea admisă.
Mariana Rață
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Amendă pentru miniştrii care nu şi-au declarat averile
Judecătoria sectorului Râşcani din municipiul Chişinău a sancţionat cinci miniştri, deoarece demnitarii nu şi-au declarat averile atunci când au fost numiţi în funcţie în Guvernul condus de Iurie Leancă. Din cei cinci miniştri, doar doi au achitat amenda.
Misterul mașinilor șefului Direcției Educație Buiucani
Șeful Direcției Educaţie Buiucani, municipiul Chișinău, Ion Vrânceanu, care deține această funcție din 1997, se plimbă cu un automobil Toyota Land Cruiser produs în anul 2008 și locuiește într-o casă impunătoare la Durlești, a cărei valoare este de aproape un milion de lei. Cel puțin așa reiese din declarația sa de avere depusă pentru anul 2013. Asta chiar dacă salariul său abia de a ajuns anul trecut la 7 mii de lei lunar, iar în anul 2012 a fost și mai mic. Declarațiile sale de avere depuse pentru ultimii doi ani sunt pline de mistere. Unul dintre ele este faptul că bugetarul a vândut o mașină Toyota Rav 4 cu 9 mii de lei!
Ion Ceban, zeci de mii de lei pe conturi și casă donată...
Consilierul prezidențial Ion Ceban a primit anul trecut drept donație de la părinții săi o locuință cu o suprafață de 230 de metri pătrați, care valorează peste 900 de mii de lei. Oficialul indică acest lucru în declarația de avere pentru anul trecut, făcută publică de Autoritatea Națională de Integritate.
Salarii ce se dublează de la un an la altul în instituț...
Venitul obținut de la locul de muncă de către un conducător al unei întreprinderi de stat s-a dublat în 2013 față de 2012, deși profitul întreprinderii a scăzut de două ori. Este vorba despre directoarea Întreprinderii de Stat Cadastru, Angela Matcov, care ridică lunar peste 20 de mii de lei.
Bănăruc și Muruianu, cu averile „curate”
După un control ce a durat mai multe luni, Comisia Națională de Integritate (CNI) a ajuns la concluzia că atât secretarul adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc, cât și fostul președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Muruianu, au declarațiile de avere în ordine.
Funcționară al cărei dosar a fost trimis de CNI la Proc...
”Mă ofer să fac voluntariat la Ungheni ca să explic pentru funcționarii publici cum trebuie să completeze corect declarațiile de venituri și proprietăți”, a spus Iulia Chirilov, specialist principal la Oficiul Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, după ce Comisia Națională de Integritate (CNI) a decis să sesizeze Procuratura Generală pentru fals în declarația de avere. Iulia Chirilov nu a inclus în declarația de venituri și proprietăți pentru anul 2013 o serie de bunuri și conturi bancare. Ea susține că a făcut-o din neștiință și nu din rea-credință.
