Deputatul Sergiu Sârbu promite să declare toate cadourile de nuntă
Deputatul democrat Sergiu Sârbu promite să includă în următoarea declaraţie cu privire la venituri şi proprietate toate darurile pe care le-a obținut recent la nunta sa.
Sergiu Sîrbu a declarat pentru „Tribuna” că pentru el nu e o problemă să declare veniturile pe care le are.
,,Nu am nicio problemă ca să includ şi banii de la nuntă în declaraţiile de venit. Doar că trebuie să fac calculele legate de veniturile de la nuntă, ştiţi că unii câştigă la nunţi, iar alţii sunt în pierdere. Noi încă nu am făcut balanţa între cheltuieli şi venituri, aşa că nu ştim dacă suntem în pierdere sau în câştig. Dacă veniturile vor depăşi cheltuielile, la sigur le voi declara. Voi face toate calculele şi voi declara până la ultimul bănuţ, sunt foarte transparent”, a precizat Sârbu pentru „Tribuna”.
Deputatul democrat Sergiu Sîrbu s-a căsătorit cu Ina Verejan pe 30 iunie 2013.
Deocamdată, unicul demnitar care și-a declarat cadourile de nuntă a fost secretarul adjunct al Guvernului Eduard Bănăruc care a inclus în declaraţia pe venit pentru anul 2012 şi cadourile de nuntă în valoare de 30 600 de dolari.
Anterior, Bănăruc a numit această sumă în public, zicând că a câștigat-o în cadrul a două evenimente din familia sa. Declarația venea după ce, la mijlocul lunii februarie curent, Centrul Naţional Anticorupţie anunţa că, în urma unei percheziţii în biroul de serviciu al Secretarului general adjunct al Executivului, au fost depistați şi ridicați 40 700 de dolari, 1 580 de euro şi 24 540 de lei.
Crina Vlaicu
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Fosta șefă de secție la Ministerul Sănătății, Silvia Vo...
Fosta șefă a Secției Investiții și Administrarea Proprietății Publice din cadrul Ministerului Sănătății, Silvia Volosatâi, a fost declarată vinovată de comiterea falsului în declarația de avere, însă judecătorii au încetat procesul penal din cauză că infracțiunea s-a prescris. Fosta funcționară a încercat să-și dovedească nevinovăția atât la Curtea de Apel, cât și la Curtea Supremă de Justiție. Instanța supremă a emis o hotărâre irevocabilă acum o săptămână, prin care a lăsat în vigoare sentința care o declară pe Volosatâi vinovată de comiterea cu intenție, a falsului în declarații.
Fostul vicepreședinte al raionului Basarabeasca nu a de...
Vasile Guzun, care a deținut funcția de vicepreședinte al raionului Basarabeasca în perioada 2012-2014, nu a trecut în declarația de avere pentru anul 2013 toate veniturile familiei sale. Soția sa, Maria Guzun, este proprietară a unei firme de producție și comerț, SRL ”Cristal Alex”, înregistrată în 1997. Firma este specializată în comerțul cu amănuntul în magazine, în vânzarea produselor alimentare, a băuturilor și țigărilor.
Noul ministru al Justiției, fondator în afaceri profita...
Noul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari, (34 de ani) este unul dintre cei mai înstăriți membri ai Guvernului Streleț, deținând imobile, mașini și cote-părți în trei firme profitabile. Vladimir Cebotari a fost verificat de Comisia Națională pentru Integritate (CNI) acum jumătate de an, în urma unui material realizat de Moldova Curată, însă au fost găsite abateri nesemnificative de la regimul declarării veniturilor, astfel că dosarul a fost clasat.
Familia deputatului Nicolae Juravschi – al treilea an m...
Din anul 2015, familia deputatului democrat Nicolae Juravschi înregistrează venituri ce depășesc un milion de lei. Dacă în anul 2016 familia câștiga lunar peste 143 de mii de lei, anul trecut a fost unul și mai bănos pentru soții Juravschi. Aceștia au avut un venit anual de peste două milioane de lei, ceea ce, împărțit la 12 luni, ar însemna circa 167 de mii de lei lunar.
Şefa Direcţiei Juridice a Primăriei Chişinău va fi trim...
Diana Gurschi este suspectată deja al doilea an de către Comisia Naţională de Integritate (CNI) că şi-ar fi tăinuit o parte din averi. După ce anul trecut CNI suspecta un eventual fals în declaraţii comis de funcţionara care nu a indicat în declaraţia de avere pe 2013 câteva imobile, în acest an şefa Direcţiei Juridice ar fi uitat să indice cotele părţi pe care le deţine într-un teren şi mai multe construcţii din capitală. Diana Gurschi spune că ceea ce a găsit Comisia este de fapt o proprietate veche şi părăsită moştenită de la străbunica sa.
