Procurorul raionului Ștefan Vodă: „Din salariul de procuror nu aș fi reușit să-mi cumpăr apartament…”

Arhiva 31 iulie 2016 2320
Petru Tofan a intrat în posesia a două apartamente cumpărate de părinții săi

Petru Tofan, procurorul raionului Ștefan Vodă, deține în prezent trei apartamente: unul în orașul Ștefan Vodă și două la Chișinău. El are 4 copii și conduce procuratura raională din anul 2005. Un apartament i-a fost repartizat de către Consiliul Raional Ștefan-Vodă, iar altele două le-a cumpărat, în baza unor contracte de investiții, cu banii părinților săi, care au vândut proprietăți la Florești și în capitală. Procurorul spune că are toate contractele și poate justifica orice achiziție, menționând că numai datorită părinților săi are locuință.  



Declarațiile de avere din ultimii ani ale procurorului Petru Tofan arată posesia a trei apartamente - unul dobândit în anul 2006 și două - în anul 2012. O hotărâre a Consiliului Raional Ștefan Vodă din anul 2006 confirmă că atunci procurorului i-a fost acordată o locuință cu trei camere, cu o suprafață de 56,9 metri pătrați, în orașul Ștefan Vodă. Atunci familia sa era compusă din 3 persoane și locuia la gazdă. Înainte de a pleca la Ștefan Vodă, Petru Tofan a activat o vreme la Chișinău, unde la fel a stat cu chirie. Astfel, în 2004, a solicitat Primăriei Chișinău un apartament, în baza legislației în vigoare atunci, care obliga statul să acorde spațiu locativ procurorilor și judecătorilor. 

Instanța a obligat Primăria Chișinău să-i repartizeze apartament, dar procurorul a renunțat la el din cauza plecării la Ștefan Vodă 

Pentru că Primăria i-a respins cererea, procurorul a acționat instituția în judecată. „Judecătoria Centru a emis la 23 decembrie 2004 o hotărâre prin care obliga Primăria Chișinău să îmi acorde spațiu locativ. A fost emis și titlu executoriu. Însă, între timp, am fost transferat la Ștefan Vodă și nu am mai insistat pe executarea hotărârii, iar termenul de prescripție de trei ani deja a expirat”, a explicat Petru Tofan pentru Moldova Curată.

Totuși, în anii 2006 și 2007 procurorul a investit în două apartamente, cu o suprafață de 100 m.p., în valoare de 30 de mii de dolari, și, respectiv, 40 m.p. în valoare de 25 de mii de euro, ambele aflate într-un bloc din sectorul Ciocana, atunci în construcție. El spune că aceștia sunt banii părinților săi, care au vândut în același an o locuință la Florești, iar în 2007 - una la Chișinău. Cele două apartamente au fost achitate în rate, iar în anul 2012 au fost date în exploatare. Procurorul spune că toți banii provin de la părinții săi: „Am achitat în rate. Inițial am contractat un singur apartament. Apoi o rudă care muncește peste hotare a vrut să cumpere apartament în același bloc, noi ne-am ocupat de acte, iar până la urmă a renunțat, așa că am decis să luăm noi acel apartament. Dar tot cu banii părinților, pentru că, firește, din salariul de procuror nu mi-as putea permite. Părinții mei au decis să trăiască în sat, de aceea au vândut tot ce au avut la Florești și la Chișinău și toți banii mi-i dau mie, pentru că sora mea e aranjată foarte bine la Moscova, ea a spus că nu are nevoie de nimic… Eu am 4 copii, urmează să îl avem și pe al cincilea, vă dați seama, din salariu nu aș fi reușit nicidecum să-mi cumpăr locuință”. 

"Pot confirma totul cu documente"

Petru Tofan spune că în prezent, cât muncește la Ștefan Vodă, dă în chirie unul dintre apartamentele din Chișinău, iar în al doilea nu locuiește nimeni. „În primul am finalizat, în sfarșit, reparația și de două luni îl dăm în chirie, am contract de chirie, plătesc impozite, fac totul legal pentru că eu cunosc legea și pot să răspund pentru fiecare tranzacție și bănuț”, adaugă procurorul.

Potrivit declarației de venituri și proprietăți pentru anul 2014, Petru Tofan ridică lunar un salariu de 9 mii de lei (112 mii de lei anual). În acel an salariul său, indemnizația pentru creșterea copilului și 3250 de euro de la cumătria unuia dintre copii au fost singurele surse de venit ale procurorului. Tot în anul 2014 familia a intrat în posesia unui autoturism Skoda Octavia produs în anul 2006, în valoare de 80 de mii de lei.

Viorica Manole



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

Judecători supăraţi pe jurnalişti

Unii judecători moldoveni răspund pe un ton agresiv atunci când sunt întrebaţi de către jurnalişti despre proprietăţile şi veniturile mari incluse în declaraţiile de avere. În timp ce unii experţi spun că magistraţii au nevoie de instruiri în domeniul comunicării, alţii sunt de părere că judecătorii sunt obligaţi prin lege să-şi declare averile şi să argumenteze provenienţa bunurilor scumpe pe care le posedă.

29 septembrie 2016
3013
Arhiva

Masa rotundă „Legea privind liberalizarea capitalului:...

28 decembrie 2016
1742
Arhiva

Viorel Morari: Mi-am stabilit un termen: până la 1 augu...

Procurorul Anticorupție, Viorel Morari, ales recent pentru un mandat de 5 ani, a vorbit, în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată, despre cum planifică să reorganizeze Procuratura Anticorupţie şi despre angajarea unor noi procurori. El a declarat că accederea în funcţia de Procuror Anticorupţie este o provocare profesională şi că îşi acordă termenul de până la 1 august 2016 pentru a obţine primele rezultate. „În caz contrar, eu primul o să-mi pun întrebarea dacă este cazul să mă mențin în funcție după 1 august”, a adăugat Viorel Morari.

17 mai 2016
1715
Arhiva

Moldova Curată – un an de supraveghere a integrităţii p...

Din luna aprilie 2013, de când Asociaţia Presei Independente a lansat portalul www.moldovacurata.md, am publicat o serie de articole în care au fost vizaţi mai mulţi demnitari şi funcţionari din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale, care reprezintă toate partidele parlamentare. În această perioadă, unii subiecţi ai articolelor ne-au reproşat că materialele fac parte dintr-o campanie preelectorală de denigrare a lor. Acum, după un an de activitate, facem un prim bilanţ tocmai pentru a număra ”bobocii” pomeniţi şi pentru a argumenta că nimeni nu a fost menajat pe motiv că reprezintă guvernarea sau opoziţia. Astfel, de exemplu, dintre primarii vizaţi în articole, 12 au candidat din partea PLDM, 7 - de la PCRM, 6 de la PD, 5 de la PL şi 4 - independenţi. Iar dintre deputaţi, câte 3 de la PCRM, PD şi PLR , 2 sunt de la PLDM şi unul de la PL. 

30 aprilie 2014
2019
Arhiva

Valentin Crudu a fost repus în funcție de Curtea Suprem...

Hotărârea Curții Supreme de Justiție (CSJ) prin care fostul director al Direcției generale învățământ preșcolar a Ministerului Educației, Valentin Crudu, a fost restabilit în funcție reprezintă o reproducere în proporție de aproximativ 90 % a hotărârii Curții de Apel Chișinău, pronunțată în favoarea reclamantului. Ultima a anulat hotărârea primei instanțe, care lăsase în vigoare ordinul din decembrie 2012 prin care ministrul Maia Sandu l-a demis pe funcționar. Această situație pune problema calităţii motivării hotărârilor judecătoreşti. Unii avocaţi spun că astfel de situaţii sunt un lucru obişnuit pentru justiţia din Republica Moldova. 

28 iunie 2015
2627
Arhiva

Echipament de circa zece milioane de lei, stocat în dep...

Un set de echipament necesar pentru realizarea expertizei genetice, cumpărat de Centrul de Medicină Legală cu trei ani în urmă cu 9.8 milioane de lei, zace şi acum împachetat în depozit. Motivul - a fost cumpărat fără să fi fost planificat un spaţiu pentru amenajarea unui laborator.

04 ianuarie 2017
1606