Şi în acest an declaraţiile de avere şi de interese vor fi făcute publice cu întârziere

Arhiva 26 aprilie 2016 1772
Imagine simbol

Deja ne-am obişnuit ca pe site-ul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) declaraţiile de avere şi de interese personale pentru anul precedent să fie făcute publice abia la sfârşitul anului. Chiar dacă actualul cadru legislativ obligă Comisia să plaseze pe pagina sa web declaraţiile în termen de 30 de zile de la primire, de fiecare dată, această întârziere este explicată de reprezentanţii CNI prin lipsa de bani alocaţi instituţiei.



La 20 aprilie curent a fost data limită când CNI a mai primit declaraţiile de avere şi de interese personale pentru anul 2015. Potrivit legii, după recepţionare, ar trebui să înceapă digitizarea acestor acte (haşurarea datelor cu caracter personal şi scanarea lor), ca într-o perioadă scurtă ele să fie plasate pe pagina web a instituţiei.

De la înfiinţarea CNI însă niciodată aceste declaraţii nu au fost plasate la timp. Publicul a avut acces la documente abia spre sfârşitul fiecărui an. De fiecare dată este invocată lipsa banilor. Anul curent nu face excepţie. Deoarece încă nu este aprobat bugetul de stat, CNI nu a iniţiat procedura de organizare a tenderului pentru desemnarea agentului economic care va procesa declaraţiile. Totuşi CNI spune că va încerca să urgenteze procesul. Eugeniu Viţu, şeful Serviciului informare şi relaţii cu publicul de la CNI, a declarat pentru Moldova Curată că la mijlocul lunii mai instituţia va solicita Ministerului Finanţelor să-i fie alocată suma necesară pentru organizarea concursului public de selectare a agentului economic. Eugeniu Viţu a mai spus că în situaţia în care CNI va primi mijloacele financiare necesare, la mijlocul lunii iunie curent, agentul economic ar putea fi selectat şi la scurt timp va începe procesul de digitizare.

Întreprinderea de Stat ”Fiscservinform” - ameninţată cu judecata

Anul trecut, procesul de digitizare a declaraţiilor a început în luna iulie, însă toate declaraţiile au putut fi vizualizate abia recent. Agentul economic care a câştigat anul trecut concursul a fost Întreprinderea de Stat ”Fiscservinform”. Aceasta însă nu ar fi respectat clauzele contractuale, tergiversând procesul de scanare şi, totodată, admiţând o serie de erori în procesul haşurării documentelor. La mijlocul lunii aprilie curent, preşedintele CNI, Anatolie Donciu, a fixat un ultimatum pentru agentul economic, cerându-i soluţionarea cât mai rapidă a neclarităţilor legate de procesarea şi plasarea deplină şi corectă a declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate şi a celor de interese personale. Potrivit unui comunicat CNI, autoritatea contractantă ar fi anunţat agentul economic că ar putea rezilia contractul respectiv cu atragerea în proces de judecată a operatorului pentru nerespectarea prevederilor din caietul de sarcini şi neonorarea  clauzelor contractuale.

Eugeniu Viţu a menţionat însă că deja au fost corectate toate erorile, fiind publicate toate declaraţiile pentru anul 2014.

Anul trecut, digitizarea declaraţiilor de avere şi de interese a fost mai scumpă, circa 800 de mii de lei, faţă de 285 de mii de lei, cât a costat în anul 2014. Cu trei ani în urmă, pentru acelaşi serviciu, CNI a achitat firmei „BTS PRO” 492 000 lei, iar procesul de digitizare şi scanare a demarat la începutul lunii mai.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

Adrian Lupușor: Amnistia de capital ar putea transforma...

Instrumentul pe care l-au ales autoritățile pentru a aduce capital în țară - aministia fiscală și amnistia de capital - este total inadecvat scopului propus, de aceea solicităm retragerea acestui proiect, întrucât el implică riscuri majore pentru economie, a declarat directorul executiv al Organizației Expert-Grup, Adrian Lupușor, despre proiectul de lege referitor la amnistie votat deja în prima lectură. În cadrul unei mesei rotunde organizate la 22 decembrie de către Asociația Presei Independente și portalul Moldova Curată, expertul a numit 7 riscuri care reprezintă argumente solide în favoarea retragerii proiectului.  

23 decembrie 2016
2059
Arhiva

Şleahtiţchi riscă să-şi piardă funcţia

Consilierul Președintelui Republicii Moldova în domeniul culturii, învățământului și științei, Mihail Şleahtiţchi, ar putea fi demis. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat că acesta a încălcat regimul juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţii de funcţii, atunci când, deţinând funcţia de ministru al Educaţiei, și totodată fiind fondatorul unei asociații obștești, a autorizat ca respectiva instituţie să avizeze, contra plată, planurile şi programele de formare profesională continuă pentru adulți.

24 ianuarie 2014
2211
Arhiva

Parlamentul este acuzat de furt

Parlamentul este acuzat că ar fi furat statului 12 milioane de lei printr-o lege adoptată la ultima ședință a Legislativului din această sesiune. Documentul prevede scutirea de plata impozitelor și a taxelor de stat a companiei de construcții „Glorinal”, despre care se spune că ar aparține lui Oleg Voronin, fiul liderului comunist. Deputații care au venit cu această inițiativă afirmă că aceasta a fost singura soluție de a scăpa Mănăstirea Curchi de datoriile pe care le avea față de acest agent economic încă de pe timpul guvernării comuniste. Guvernul însă nu a văzut cu ochi buni intenția parlamentarilor.

15 iulie 2013
2094
Arhiva

Apartamente cu discount pentru copiii judecătorilor

Judecătoria sect. Râșcani a solicitat teren de la primărie ca să-și asigure angajații cu locuință. Însă majoritatea dintre ei dețin mai multe proprietăți, iar beneficiarii finali sunt de fapt copiii acestora. „Eu cred că e normal. Am trei copii pe care să-i cresc și să le dau ceva în viață”, explică Oleg Melniciuc, președintele instanței. O astfel de situație se constată în cazul a 10 din cei 17 magistrați care au obținut dreptul de a cumpăra un apartament cu discount.

17 decembrie 2015
1950
Arhiva

Deputatul XXX a admis incompatibilitate de funcții: mag...

Portalul unic al instanțelor de judecată continuă să fie ineficient atunci când jurnaliștii, avocații, dar și justițiabilii încearcă să caute hotărâri ale instanțelor după numele părților. De aproape un an acest instrument de căutare a fost exclus, invocându-se protejarea datelor cu caracter personal. Deși autoritățile au promis că vor găsi soluții, problema rămâne nerezolvată, iar cel mai mult au de suferit jurnaliștii de investigație, care nu pot lucra cu decizii de judecată în care sunt ascunse numele părților, acestea fiind înlocuite cu semne XXX sau YYY. Săptămâna viitoare, CSM intenționează să adopte un Regulament care va impune condiții noi de publicare a deciziițor de judecată pe portalul unic al instanțelor de judecată, document care nu a fost consultat cu societatea civilă. 

07 octombrie 2017
1695
Arhiva

Președintele raionului Ocnița a lăsat propria afacere î...

Președintele raionului Ocnița, socialistul Vasili Romaniuc, vine într-o funcție publică de la conducerea unei afaceri de milioane de lei. El deține împreună cu soția și cu un fiu întreprinderea ”Petrol Prestigiu”, care are o stație PECO și desfășoară activități în agricultură. În trecut, întreprinderea a fost implicată într-un scandal, legat de arendarea a 150 de hectare de livadă în satul Ocnița.

15 noiembrie 2015
2208