Sistemul de publicare a declarațiilor de avere, mereu cu probleme
După ce Comisia Națională de Integritate (CNI) a întârziat să publice pe pagina sa web declarațiile de avere și de interese ale demnitarilor și funcționarilor în termenele stabilite, nici acum cei interesați nu pot accesa documentele menționate.
Mai întâi, întârzierea a fost explicată prin faptul că prea târziu a fost ales agentul economic care să scaneze și să publice declarațiile, iar apoi au apărut problemele de ordin tehnic.
Dacă la început era publicată doar o mică parte a declarațiilor de avere și de interese, la unii demnitari putea fi accesată doar declarația de avere. Periodic, sistemul nu funcționa deloc.
Ultima dată, site-ul de unde puteau fi descărcate declarațiile de avere și de interese nu a funcționat mai bine de o săptămână. Acum, acesta a început să lucreze, dar solicitanții pot vedea numai declarațiile de interese a câtorva mii de funcționari. Cele de avere sunt indisponibile.
Solicitată de Moldova Curată, Adela Griciuc, șefă de direcție în cadrul CNI, ne-a spus că indisponibilitatea de informații nu este intenționată. „Este o problemă tehnică pe care nici specialiștii care se ocupă nu o înțeleg. Acum caută să vadă exact cauza și s-o înlăture. Probabil, programul s-a blocat din cauza volumului sporit de solicitări. E în interesul nostru să fie rezolvată cât mai rapid problema, fiindcă vin din urmă alte și alte declarații pregătite pentru publicare”, ne-a spus Griciuc.
Crina Vlaicu
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Noii milionari ai justiției moldovenești
Mai mulți judecători din R. Moldova s-au făcut cu averi de invidiat în anul 2013. Unii au declarat case și garaje obținute prin moștenire sau donație. Alții și-au cumpărat apartamente, case și mașini. Totuși, au existat și judecători care au sărăcit sau au acumulat datorii de milioane. Controalele inițiate anul trecut de Comisia Națională de Integritate i-a determinat pe judecători să fie mai conștiincioși atunci când își declară proprietățile și averile. Unii au ajuns până la a declara proprietățile copiilor majori.
Deputatul care dăruiește firme în Romania
Deputatul democrat Corneliu Dudnic, care a venit în Parlament în iulie 2015, după ce Vlad Plahotniuc și-a depus mandatul, a rămas anul trecut fără afacerea sa din România. El deține acolo o firmă specializată în transportul rutier de mărfuri, „Nik Trade Company”, înregistrată în anul 2008, cu sediul la Constanța. Potrivit informației din catalogul „Pagini aurii” din România, la sfârșitul anului 2015 compania avea 11 angajați. Capitalul subscris al firmei era 200 de lei românești, iar cifra de afaceri, la 31 decembrie 2015, a fost de 2 114 286 lei românești.
Dosarul judecătorului Oleg Melniciuc a fost expediat în...
După un an și șapte luni de urmărire penală, dosarul magistratului Oleg Mleniciuc a fost transmis judecătorilor. Magistratul este învinuit de îmbogățire ilicită și fals în declarațiile de avere. Informația a fost confirmată pentru Moldova Curată de către Procuratura Anticorupție.
Procurorul Elena Neaga, dată pe mâna Procuraturii Gener...
Fostul procuror adjunct al Procuraturii sectorului Buiucani, Elena Neaga, ar putea fi cercetată penal pentru fals în declarații. Comisia Națională de Integritate a stabilit astăzi că există mai multe neconcordanțe în declarația de avere a funcționarei care a postat pe rețelele de socializare mai multe poze cu locuința sa luxoasă.
Andrian Candu locuiește, de anul trecut, în apartamentu...
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a trecut cu traiul într-un apartament spațios ce aparține nașului său, Vladimir Plahotniuc, care este și președinte al Partidului Democrat. Candu indică acest lucru în declarația de avere pentru anul 2016. Locuința are o suprafață de peste 200 de metri pătrați și se află în centrul Chișinăului, în același bloc în care locuiește și familia Plahotniuc.
Misterul mașinilor șefului Direcției Educație Buiucani
Șeful Direcției Educaţie Buiucani, municipiul Chișinău, Ion Vrânceanu, care deține această funcție din 1997, se plimbă cu un automobil Toyota Land Cruiser produs în anul 2008 și locuiește într-o casă impunătoare la Durlești, a cărei valoare este de aproape un milion de lei. Cel puțin așa reiese din declarația sa de avere depusă pentru anul 2013. Asta chiar dacă salariul său abia de a ajuns anul trecut la 7 mii de lei lunar, iar în anul 2012 a fost și mai mic. Declarațiile sale de avere depuse pentru ultimii doi ani sunt pline de mistere. Unul dintre ele este faptul că bugetarul a vândut o mașină Toyota Rav 4 cu 9 mii de lei!
