Dumitru Visterniceanu despre tăierea finanțării europene pentru reformele în justiției: ”Faptul că acești bani nu au fost acordați reprezintă o apreciere negativă a situației de la noi”
Dumitru Visterniceanu, unul dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii aflat la final de mandat, a vorbit în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată despre transparența concursului pentru funcțiile de membri ai CSM și despre tăierea finanțării europene pentru reformele în sectorul justiției din Republica Moldova. El susține că CV-urile candidaților ar fi putut fi publicate mai devreme și că nu a fost niciun motiv ca să nu fie făcute publice din timp.
Referitor la faptul că Uniunea Europeană a decis să nu mai acorde o tranșă de 28 de milioane de euro pentru justiția moldovenească, Dumitru Visterniceanu crede că acesta este un semn clar că autoritățile nu au fost suficient de convingătoare în realizarea reformelor.
”În viziunea mea, cei care au ajuns la asemenea concluzii, au avut, desigur, argumente solide ca să nu dea banii respectivi. Se susține că nu este o tragedie, nu este o problemă, deoarece au fost planificați banii. Nu o să vă pot explica din punct de vedere al contabilității avantajele sau dezavantajele ne-acordării acestor bani. Dar faptul că acești bani nu au fost acordați reprezintă o apreciere negativă a situației de la noi. Este un semn care spune: fiți atenți, luați măsurile necesare, pentru că nu este corect cum procedați. Nu are importanță cine, cei care au fost la guvernare sau cei care sunt în prezent la guvernare. Reformele planificate, acoperite din mijloace bănești de la donatorii străini, trebuie să fie palpabile, vizibile”, afirmă Dumitru Visterniceanu.
Natalia Enache
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Un incident școlar a scos la iveală un conflict de inte...
Un incident produs la şcoala din satul Cotiujenii Mari, raionul Şoldăneşti, condusă de soția primarului din localitate, a scos la iveală și alte ”păcate” ale familiei funcționarului public. Astfel, directoarea Angela Comendant ar fi îmbrâncit o elevă, iar procurorii care au început să investigheze cazul au descoperit că, în școală, o firmă deţinută de primar şi soţia sa comercializa produse alimentare. Pe numele directoarei, care respinge toate acuzațiile, și, între timp, a decis să demisioneze, a fost deschis un dosar penal pentru folosirea intenționată a situației de serviciu. La rândul său, primarul spune că nu a avut loc niciun abuz sau conflict de interese, intrucât el nu a participat la selectarea firmei care urma să vândă chifle copiilor, iar totul ar fi o răfuială pusă la cale de o colegă de partid.
Expert Forum, Freedom House-România și alte organizații...
Patru organizații ale societății civile din România, Expert Forum (EFOR), Freedom House-România, Grupul de Dialog Social (GDS) și Centrul Român de Politici Europene au pregătit o petiție către președintele Klaus Johannis, primul ministru Dacian Cioloș și către liderii celor mai mari formațiuni politice Liviu Dragnea și Nicușor Dan. Organizațiile le solicită să ia „măsuri adecvate”, inclusiv să suspende finanțarea prin împrumutul de sprijin bugetar (și alte formule de asistență financiară) a Republicii Moldova, dacă Parlamentul de la Chișinău va adopta legea numită "pentru liberalizarea capitalului și stimularea fiscală".
Preşedintele Judecătoriei Râşcani a fost iertat de CNI...
Oleg Melniciuc, preşedintele Judecătoriei Râşcani din municipiul Chişinău, şi-a promovat rudele angajate în această instanţă. Astfel, anul trecut, când sora soţiei sale a fost angajată în funcţia de grefieră, doar cu jumătate de salariu, la scurt timp, magistratul a emis un ordin prin care i-a acordat o normă deplină. Pe nepotul său l-a angajat prin cumul în calitate de administrator al reţelei de calculatoare a instanţei. Deşi a semnat mai multe acte administrative în situaţie de conflict de interese, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a clasat cazul lui Melniciuc. Experţi anticorupţie cred că membrii CNI nu au procedat corect.
TRANSPARENŢA INSTITUŢIILOR PUBLICE – UN IDEAL GREU DE A...
La mai bine de 15 ani de la intrarea în vigoare a legislaţiei privind liberul acces la informaţii de interes public, cele mai multe instituţii publice din România şi Republica Moldova încă nu îşi publică rapoartele anuale de activitate. Mai mult, deşi transparenţa decizională este reglementată în România din 2003 şi în Republica Moldova din 2008, există mari lacune în ceea ce priveşte participarea publică la actul decizional în ambele ţări, fapt cauzat nu numai de lipsa de înţelegere sau de capacitate de implicare a cetăţenilor şi organizaţiilor civice, ci şi de„închiderea” instituţiilor publice.
