Ultimele articole
Doi primari aleși în toamna anului 2019, care administrează localitățile Băxani din raionul Soroca și, respectiv, Gura Galbenei din raionul Cimișlia, sunt și preoți. În paralel cu funcția de primar, ei oficiază slujbe religioase, cununii, înmormântări etc. Deși legislația interzice persoanelor cu demnitate publică să aibă și alte ocupații remunerate decât cele didactice, științifice și de creație, cei doi primari continuă să activeze, fără să-și pună problema că situația ar putea fi o incompatibilitate de funcții. API și MoldovaCurata.md vor solicita Autorității Naționale de Integritate (ANI) să inițieze o procedură de control.
Familia prezidențială circulă de mai mulți ani cu câteva automobile care nu se regăsesc, însă, în declarația de avere a șefului statului, Igor Dodon. Acestea au fost văzute de mai multe ori, în diferite perioade ale anului, oprind în fața casei sau intrând în curtea casei președintelui, care se găsește în sectorul Buiucani al capitalei și pentru a cărei achiziționare Igor Dodon a declarat anterior că a accesat un credit imobiliar. Președinția însă, solicitată de MoldovaCurata.md, nu recunoaște că șeful statului ar folosi alte mașini decât cele declarate oficial. MoldovaCurata.md a constatat că două dintre mașini au fost donate Partidului Socialiștilor în 2016, în campania electorală prezidențială.
Constantin Botnari este secretarul General al PDM. A activat timp de mai mulți ani în domeniu administrării afacerilor private, iar în politică a venit în mai 2012 când, prin votul Consiliul Politic Național al PDM, a fost ales secretar general al formațiunii.
Igor Munteanu este conferențiar universitar, fost director executiv al IDIS Viitorul și ex-ambasador al Republicii Moldova în SUA. Are studii în jurnalism, științe politice și drept. Între 1992 și 1994 a fost șeful Secției Analiză Politică și Instituții Social-Politice din cadrul Președinției Republicii Moldova. Începând cu 1994, timp de doi ani, a activat în calitate de asistent al directorului Fundației Internaționale pentru Sisteme Electorale.